„Când macii leagănă povești” de Corina Ozon a apărut la Editura pentru Artă și Literatură, în colecţia Violet.
Am pornit de la câteva fotografii foarte vechi și livretul militar al bunicului meu.
– Care a fost momentul sau ideea care a declanșat scrierea acestei cărți?
Când mama mi-a relatat despre un leagăn al familiei ei, în care au fost legănați copiii, inclusiv eu și fratele meu, mi-am dat seama că mă aflu în fața unei povești care traversează generații. Aveam în perspectivă să scriu despre străbunicii și bunicii mei, în contextul unei istorii zbuciumate. Însă povestea acestui leagăn a fost scânteia care a reașezat totul.
Cumpără cartea:
– Ce personaj (sau ce parte din carte) te-a costat cel mai mult ca autor?
Cel mai greu mi-a fost să găsesc echilibrul dintre adevărul familiei și libertatea ficțiunii. Am scris despre oameni care au existat, dar pe care, în mare parte, nu i-am cunoscut și ale căror vieți au ajuns la mine fragmentar, prin fotografii, documente și povești transmise în familie. A trebuit să-mi permit să-i transform în personaje fără să simt că le trădez memoria.
Susţine citeste-ma.ro:
– Cu ce speri că va rămâne cititorul după ce termină cartea — o imagine, o întrebare, un sentiment?
Din impresiile pe care le am până acum, mulți cititori își doresc să meargă pe urmele străbunilor lor și să afle mai multe povești de familie. Eu am pornit de la câteva fotografii foarte vechi și livretul militar al bunicului meu. Cred că această nevoie de a afla de unde venim este tot mai puternică și mă bucur că romanul meu a trezit-o și în alții.




scrie un comentariu