3 întrebări • recomandări • scriitorii, despre cărţile lor

3 întrebări despre o carte: „Juan Martinez” de Cristian Decu

scris de citeste-ma.ro

„Juan Martinez” de Cristian Decu a apărut la Editura pentru Artă şi Literatură, în colecţia Violet.


Adevărul s-a dovedit a fi mai răvășitor decât mi-aș fi putut închipui.


– Care a fost momentul sau ideea care a declanșat scrierea acestei cărți?

Momentul care a declanșat scrierea romanului a fost întâlnirea cu Juan Martinez într-un bar din București acum mai bine de 15 ani. Venise din Mexico City, traversând toată Europa. Nu știam atunci că această întâlnire se va transforma într-un roman, dar, încă de la început, călătoria lui Juan mi-a stârnit curiozitatea. Ce căuta un mexican într-un bar sordid din Tei Toboc?


Cumpără cartea:


– Ce personaj (sau ce parte din carte) te-a costat cel mai mult ca autor?

Partea cea mai dificilă pentru mine a fost reconstituirea traseului lui Juan – Mexic, Panama, Lisabona, Madrid, Viena, Budapasta, mereu în căutarea surorii sale, despre care el credea că fusese răpită.

Am început să iau notițe în timpul conversațiilor noastre. Mi-am notat nume de străzi, locuri și întâmplări, încercând să descifrez un mister care parcă se tot adâncea.

Până la urmă, adevărul s-a dovedit a fi mai răvășitor decât mi-aș fi putut închipui.


Susţine citeste-ma.ro:


– Cu ce speri că va rămâne cititorul după ce termină cartea — o imagine, o întrebare, un sentiment?

Îmi place să spun că Juan Martinez este un roman al disparițiilor, al celor care își doresc să dispară, care se pierd cu totul în lumea largă. Mi-aș dori ca cititorul să se întrebe la finalul cărții dacă oamenii aceștia sunt cu adevărat mai fericiți. Și eu mă întreb același lucru și încă nu am un răspuns categoric.

Sau, dacă n-am reușit să transmit vreun mesaj semnificativ, mi-aș dori ca cititorul să spună: „Nu știu exact ce-a fost asta, dar mi-a plăcut”.

despre autor

citeste-ma.ro

Citeşte-mă! Citeşte, mă!

scrie un comentariu