„Undeva, la marginea lucrurilor” de Mihaela Buruiană a apărut la Editura Nemira, în cadrul imprintului n’autor coordonat de Eli Bădică.
…fiecare ar trebui să fie liber să decidă cum arată fericirea proprie.
– Care a fost momentul sau ideea care a declanșat scrierea acestei cărți?
La scurt timp după apariția volumului meu de debut, Pe cine iubești mai mult?, am primit o propunere de a contribui la antologia Retroversiuni. Blocaje, coordonată de Cristina Ispas și Victor Cobuz și publicată la Paralela 45. Așa am scris povestirea Strâmba, despre mai multe generații de femei din aceeași familie, spusă din punctul de vedere al unei adolescente.
După ce am trimis-o, personajele și viețile lor au continuat să-mi umble prin minte. Mă atrăgea ideea de a explora transmiterea tiparelor de gândire și comportament de la mamă la fiică, dar și schimbarea acestora în funcție de diverși factori, precum perioada istorică, mediul social și personalitatea fiecăreia.
Eli Bădică, editoarea mea și coordonatoarea imprintului n’autor al Editurii Nemira, m-a încurajat și așa am făcut pasul de la proză scurtă la roman. De data aceasta, am ales ca naratoarea să fie adultă, iar proza inițială să fie integrată în trecutul ei. Ce a ieșit este o poveste despre apăsarea istoriei familiale și căutarea drumului propriu, tensionată de lupta permanentă dintre teama de vulnerabilitate și nevoia de conexiune.
Cumpără cartea:
– Ce personaj (sau ce parte din carte) te-a costat cel mai mult ca autor?
Protagonista, Ana, s-a lăsat îndelung căutată. Voiam o voce puternică, dură chiar, ironică și autoironică, posibil antipatică la început, dar care, cu răbdare și curiozitate din partea cititorilor, să se dezvăluie pe parcurs în toată complexitatea ei: cu răni vechi și nevindecate, cu ziduri ridicate în jurul fragilității și fricii, cu ezitări și greșeli, vinovăție și iertare. Mi-am asumat riscul ca naratoarea să fie percepută ca o antieroină, pentru că voiam să arăt că, de multe ori, îi judecăm greșit pe cei de lângă noi: dincolo de o aparență arogantă sau distantă, se pot ascunde lucruri mult mai adânci, iar uneori e nevoie doar de o mână întinsă pentru a descoperi cu adevărat omul din spatele măștii.
În plus, am simțit nevoia de o protagonistă care să iasă un pic din tipare, să vorbească despre lucruri considerate încă atipice, să-și asume un stil de viață mai nonconformist și să fie reprezentativă pentru o parte a populației feminine poate încă arătate cu degetul. Cred că trăim vremuri în care toleranța și inclusivitatea sunt mai importante ca oricând și în care fiecare ar trebui să fie liber să decidă cum arată fericirea proprie.
Susţine citeste-ma.ro:
– Cu ce speri că va rămâne cititorul după ce termină cartea – o imagine, o întrebare, un sentiment?
Mi-ar plăcea ca povestea Anei și a femeilor din familia ei să stârnească gânduri și discuții despre ce moștenim de la mame, mătuși, bunici și alte prezențe feminine, ce facem mai departe cu moștenirea asta, în ce măsură înțelegerea trecutului ne ajută să ne găsim propria cale, ce ne costă lipsa iubirii, a comunicării și conexiunii, ce transmitem mai departe generațiilor de după noi. Sper că, la fel cum Ana învață să se deschidă spre lume, și cititorii să privească spre personajele din carte, dar și din viața reală cu empatie și cu speranță.





scrie un comentariu