Memoria rămâne unul dintre principalele avantaje ale literaturii. Datorită ei știm despre ceea ce trecutul a clădit în ceea ce numim acum prezent, dar în același timp putem visa la viitorul pe care nimeni nu poate să îl deslușească cu adevărat.
Pe Rodica Bretin am descoperit-o cu volumul Pisica de la ora cinci și am rămas destul de atins de proza pe care o scrie, nu numai datorită subiectului pe care cartea îl are, ci și prin modul în care scrie poveștile. Rodica Bretin nu este un scriitor la început de drum. Cu o experiență de zeci de ani, în care a scris și despre trecut dar și despre viitor, reușește să aducă în acest volum de povestiri o realitate de care este foarte apropiată. Fără teamă, ea pune în mâinile cititorilor copilăria sa, cu temerile, bucuriile și mai ales cu tot ceea ce o înconjoară, străzi, case, curți, oameni, animale. Probabil cele mai trecătoare ființe sunt animalele pe care și le dorea în preajmă (porumbei, pisici, câini), iar cea mai statornică este ființa Brașovului.
Fără să facă un obiectiv din asta, Rodica Bretin expune clar și cu o privire atât inocentă cât și realistă viața în perioada comunistă. Acesta cred că este unul din atuurile acestui volum, faptul că naratorul nu este copilul, ci omul matur care doar prezintă lucrurile fără să acuze sau să aducă în prim-plan greutățile acelor vremuri. Se prezintă cauzele, stadiul actual, iar câteodată se fac și comparații cu realitatea din zilele noastre. Copilul din carte este doar unealta de care autorul se folosește pentru a ne spune istoria unui oraș, a unor oameni care se dovedesc reali până la nivelul numelui pe care îl poartă. Cartea este formată din optsprezece povestiri cu mai multe puncte comune (personajul copil, strada Lungă, Brașovul), dar care pot sta foarte bine de unele singure oriunde le-ai așeza.
Personajul meu preferat ajunge să fie Peșchir, un om ancorat între două lumi, purtător ca un Sisif al unei lupte zadarnice pentru speranță, al unei vieți absurde, dar care are sens pentru el. În aceeași poveste se regăsește în antiteză soacra lui care a devenit o fantomă care lasă trecutul să moară fără nici o speranță. Cozile la magazin devin astfel esența vieții într-o perioadă în care „la cozi se adună tot felul de oameni”. Acolo se duc toate personajele cărții ca într-un loc de reper pentru a-și face rost de hrană, a se cunoaște, a pregăti informări. De aceea, întrepătrunderea aceasta între personajul copil și naratorul adult face ca textul să fie unul care te ține ancorat în istorie, deși inocența copilului pulsează pe parcursul întregului text. Se spune că nu toate poveștile de viață pot ajunge cărți, dar iată că Rodica Bretin reușește să așeze frumos, cursiv și simplu o atmosferă de început de perioadă comunistă, fără să o atace, să o ridice în slăvi, fără să victimizeze. O lume cu oameni buni, dar nevoi diferite câteodată, cu animale nevinovate și un Brașov parcă în căutare de nume.
Brașovul rămâne în acest volum scena fără de care întâmplările nu ar avea farmec. Acoperișurile, curțile, străzile, porțile, balcoanele creează lumea aceasta unică pentru personajele descrise. Cum am citit cartea după Coborârea din cetate de Simona Antonescu, am simțit Brașovul evoluat/prelungit prin prisma istoriei, ușor diferit, dar cu aceleași personaje bune și pline de farmec. Poate de aceea Brașovul este atât de atrăgător pentru oameni care nu îl cunosc atât de bine. Poate că Brașovul este ușor de scris, dacă îl iubești. Și nu are de ce să nu fie iubit cu așa străzi, case și oameni.

Rodica Bretin, „Pisica de la ora cinci”, Editura Corint Fiction, anul publicării: 2026, nr. pagini: 272
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Kirk Cameron / Unsplash



scrie un comentariu