România, ţara în care nu se întâmplă (mai) nimic. Valeriu Nicolae: „Scriu degeaba despre corupţie. Nu s-a schimbat nimic”

0
46

Cunoscutul activist Valeriu Nicolae, fondator al grupului civic „Integritate pe bune”, grup care face „săpături” prin averea şi biografia politicienilor, anunţă că niciunul dintre cei peste 1.000 de oameni cu probleme uriaşe în declaraţiile de avere şi biografii nu a păţit niciodată nimic.

Pe scurt, autorităţile statului n-au făcut nimic, deşi grupul lui Nicolae a dezvăluit cazuri de nepotism, impostură academică etc.

Advertisement

„Scriu degeaba despre corupţie. Am scris de peste 1.000 de oameni cu probleme uriaşe în declaraţiile de avere şi biografii. Nepotism şi impostură academică la greu. Peste O MIE. Nu m-a dat niciunul în judecată, căci am folosit doar documente publice şi declaraţiile lor. Dar nici nu s-a schimbat nimic. Am avut, firesc, şi “avantaje” – ameninţări, înjurături, “prieteni” care mă sfătuiesc plini de “îngrijorare” să îmi retrag cele scrise.

Mii de ore risipite în cercetări care sunt degeaba. Câteva zeci de oportunităţi de traininguri pe comunicare risipite, căci multe firme nu vor să se asocieze cu “opinii politice”. Poate ar fi vremea să accept că am pierdut. Că publicul este din ce în ce mai puţin interesat în subiect. Şi că ar fi bine să fac altceva. Am obosit. Am restricţionat comentariile pentru postarea asta. Nu am chef să răspund nimănui” scrie, pe Facebook, Valeriu Nicoale.

Valeriu Nicolae a anunţat în urmă cu circa un an că a lansat grupul civic „Integritate pe bune”, rolul acestui grup fiind de a descoperi conflictele de interese şi ilegalităţile comise de politicienii de top.

”Nouă ni se pare că ANI nu funcţionează şi nu numai ea, o grămadă de instituţii ale statului dau rateuri cumplite şi de aici şi avalanşa asta de impostori în politică. Am făcut o analiză foarte complexă. Ne dorim să facem analiza tuturor parlamentarilor şi, după aceea, sperând că o să avem destui voluntari, să facem şi analiza administraţiilor publice şi, încet-încet, a agenţiilor naţionale şi, eu sper, şi a universităţilor”, declara Nicolae la RFI.

De unde îşi iau voluntarii informaţiile? ”Toate informaţiile sunt publice. Noi ne folosim de faptul că orice ales este obligat să-şi depună declaraţii de avere şi declaraţii de interes. Ne uităm la CV-urile lor. În mod normal, ei ar fi obligaţi să-şi depună CV-urile (…). Mai avem apoi accesul la firme, la registrul firmelor şi aşa putem să vedem exact care sunt asociaţii lor, ce cifre de afaceri au. Ne-am uitat de asemenea în SICAP, pentru a vedea care sunt contractele cu statul şi am descoperit îngrozitor de multe contracte cu statul. Şi cadastrul. Am descoperit cu stupoare la câţiva deputaţi, care declarau că ei au una sau două proprietăţi, că aveau peste 20 la cadastru”, spune Valeriu Nicolae, potrivit epochtimes-romania.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here