Publicat în urmă cu 100 de ani, Fiesta sau Soarele răsare şi el (The Sun Also Rises), a fost primul roman al lui Ernest Hemingway. De altfel, în octombrie 2026, sunt tot felul de evenimente menite a marca un secol de la apariţia primei ediţii, aşa că mulţi editori folosesc momentul pentru a-l readuce în actualitate pe Hemingway.
Când am început Fiesta, nu am cunoscut acest context, care totuşi m-a convins să şi scriu despre carte şi autorul ei. Hemingway a devenit celebru pentru stilul său concis, pe care l-a definit drept tehnica icebergului, şi mi se pare foarte interesant că-l mai citim şi azi, la mai bine de 100 de ani de când el îşi publica primele proze scurte. Chiar mă întreb cum ar vedea el azi scrisul de literatură şi mai ales publicarea şi promovarea propriilor texte, în aceşti ani grei pentru carte şi excelenţi pentru gândirea scurtă.
În aceste vremuri în care mă simt ca un Don Quijote în faţa unei tastaturi când încerc să recomand o carte, Hemingway ar fi tentat probabil să meargă pe frontul din Ucraina sau în Iran. Cam acesta este felul în care îl percep citindu-i cât de cât parcursul biografic. El şi-ar trăi aventura pentru că aşa i-a fost spiritul, cât timp l-a putut purta cu el. Când nu a mai putut, s-a sinucis, dar până atunci a tot trecut prin conflicte, care probabil se întrec la număr cu cel al femeilor de care s-a despărţit. Oficial a avut patru soţii, dar câte or mai fi fost pe lângă acestea…
O scurtă privire prin gaura cheii e şi Fiesta, roman considerat autobiografic, în care personaje principale sunt Jake Barnes, ziarist, veteran de război şi alter ego al scriitorului, şi capricioasa Brett Ashley. Între cei doi este clară o relaţie cât se poate de extravagantă, pe alocuri de tip confesional, platonică, dar cu tuşe groase de posibilă legătură intimă care nu face un pas înainte şi pentru că Brett e mai mereu în căutarea altcuiva.
Cumpără cartea:
Fondul romanului este mai întâi Parisul anilor 1920, imediat după Primul Război Mondial, iar ulterior Pamplona şi celebra luptă cu tauri, la care asistă atât Jack şi Brett, cât şi doi-trei prieteni pe care Jack şi Brett şi-i fac în mod natural, într-o lume în derivă, care parcă pluteşte într-un dolce far niente. Greu de înţeles de unde au aceşti oameni bani. Exceptându-l pe Jack, toţi par faliţi, inclusiv frumoasa şi fragila Brett, însă de la un capăt la altul al acţiunii din roman, toţi sunt într-o beţie continuă, condimentată cu conflicte, bătăi şi rivalităţi din dragoste.
Alcoolul funcţionează în epocă drept medicament. Mulţi vor să uite anii de război şi caută o soluţie pe care o găsesc cel mai des în paharul de whiskey sau de vin. Este vorba despre generaţia pierdută, menţionată şi în mottoul folosit de Hemingway şi care îi aparţine lui Gertrude Stein: Sunteţi cu toţii o generaţie pierdută. Aici, „toţi” sunt cei care s-au imaginat capabili de un anumit soi de eroism, şi-au imaginat lumea mai bună dacă se implică la propriu în război, fără a şti ce fel de grozăvii produce războiul cu ajutorul armelor aflate atunci în plină dezvoltare.
„Pe mine nu mă interesa să înţeleg rosturile lumii. Eu voiam să înţeleg doar cum să trăiesc în ea. Poate că dacă aflai cum să trăieşti pe lume, înţelegeai astfel şi rosturile ei.”
Prin „toţi” referinţa merge şi la cei care-l înconjurau pe Ernest Hemingway în cafenelele din Montparnasse, acolo unde el a pus punct primului draft al romanului, în numai şase săptămâni. Avea 26 de ani.
Nu e greu de imaginat că, fără căştile in ear de azi, fără noise cancellation, Ernest Hemingway era nevoit să gândească fraze scurte, reduse la esenţial, şi dialoguri neîmpopoţonate. Un fel de Charles Bukowski din alte vremuri, Hemingway a concentrat în Fiesta zbaterea unei lumi care seamănă cu mişcarea haotică a prafului într-o cameră în care tocmai ai scuturat o pătură veche.
Nu aş zice că m-am îndrăgostit de scriitura lui Hemingway, pe care îl mai ştiam doar din Bătrânul şi marea, însă am început, odată cu Fiesta, să-l simt altfel şi să înţeleg cât de cât nivelul la care gândea. Mi-a plăcut teribil simţul umorului şi felul în care ştia să-l folosească, în sensul în care pe lângă micile glume de situaţie şi cele care vin din replici, el avea un ochi remarcabil pentru detalii. O să redau unul din fragmentele mele preferate, care mi-a vorbit nu neapărat doar despre ce menţionează el acolo, ci m-a dus cu gândul şi mai departe, către felul în care mulţi dintre noi procedăm cu ceea ce este semnificativ sau nesemnificativ în viaţa noastră.
„Afición înseamnă pasiune. Aficionado e cineva pasionat de luptele de tauri. Toţi toreadorii valoroşi stau la hotelul lui Montoya – adică toţi cei care au afición trag aici. Toreadorii care o fac pentru bani stau, poate, o dată, iar după aceea nu se mai întorc. Cei buni revin în fiecare an. Fotografiile lor stau în camera lui Montoya, şi au dedicaţii adresate lui Juanito Montoya ori surorii sale. Fotografiile luptătorilor cu taurii în care Montoya avea cu adevărat încredere erau înrămate. Cele ale luptătorilor care se dovediseră lipsiţi de afición erau ţinute de Montoya într-un sertar de la el din birou. De multe ori, tot ele aveau şi cele mai măgulitoare dedicaţii. Dar nu însemnau nimic. Într-o zi, Montoya le-a adunat pe toate şi le-a aruncat în coşul de hârtii. Nu voia să le mai aibă prin preajmă.”
Da, în Fiesta se bea enorm de mult. Ca în Bukowski sau chiar mai mult de atât. Şi da, ai zice că nu se petrece mare lucru şi că nu e decât un soi de urmărire a unor oameni fără niciun scop. Dar e mult mai mult de atât. E despre pasiune şi durere, despre urmările războiului şi lipsa unui semnificaţii, despre ceea ce numim azi sindrom posttraumatic, despre admiraţie şi vulnerabilitate, despre prietenie şi relaţii dezinteresate, dar despre câte altele nu se poate vorbi în legătură cu cartea aceasta!
Îmi pare că tehnica icebergului nu e numai despre cum îţi construieşti textul – frazele, dialogurile – ci şi despre cât din sensul ansamblului e vizibil la prima vedere/citire. De aceea, rămâi cu Fiesta în minte mult după ce termini lectura, după cum persistă şi aroma vinului pe limba ta după numai o înghiţitură.
Ernest Hemingway, „Fiesta”, Editura Polirom, anul publicării: 2026, nr. pagini: 312, traducere: Radu Pavel Gheo
Susţine citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Stephane YAICH / Unsplash
scrie un comentariu