Sunt puține romanele ce reușesc să îmbine într-o manieră atât de coerentă grotescul, satira și meditația filosofică precum „Vulcan”, al scriitoarei bulgare Elena Alexieva. De la primele pagini, straniul își revendică predilecția pe teritoriul narațiunii: o scenă inaugurală de un grotesc surprinzător deschide un univers în care absurdul nu este un simplu efect stilistic, ci însăși parte integrantă a realității.
Forța romanului stă, înainte de toate, în galeria sa de personaje. „Memorabil” ar fi un calificativ mult prea fad pentru Milena, Klaus Schimelhof sau Satan Pirdopski.
Milena, „fata-maimuță”, poartă povara unei afecțiuni rare care o condamnă la o însingurare aproape mitologică. Klaus Schimelhof, fost idol al pop-art-ului, își traversează propria alienare sub spectrul demenței senile. Satan Pirdopski, performer al scenei underground, transformă muzica, autoflagelarea și excesul într-o încercare disperată de a-și sublima traumele. Grotescul apariției lor provoacă nu doar șoc, ci și compasiune: fiecare dintre ei devine expresia unei fragilități profund umane.
În fond, toate personajele sunt animate de aceeași nevoie de a găsi esențialul vieții lor – calea. Milena își caută tatăl necunoscut și locul într-o lume care o găsește atât de diferită, încât devine aproape un exponat. Satan își caută vocația, deopotrivă cu identitatea spirituală și sexuală. Koki visează la afacerea secolului – obținerea energiei verzi din dejecții – dar și la iluminarea de care goana după bani l-a îndepărtat. Veneta, jurnalista ambițioasă, urmărește obsesiv știrea care i-ar putea aduce consacrarea profesională.
Fiecare gravitează în jurul propriei obsesii, iar aceste traiectorii ajung să se intersecteze în întâlniri decisive, adevărate „întâlniri de gradul zero”, care declanșează revelații și mutații interioare, precum un vulcan care, erupând, schimbă configurația toposului interior.
De aceea, iluminarea poate fi citită drept adevăratul laitmotiv al romanului, iar vulcanul devine conceptul care traversează, prin simbolistica lui, existențele mai tuturor personajelor. Numai că Elena Alexieva evită previzibilitatea și solemnitatea: fiecare revelație este însoțită de o ironie fină, inteligent dozată, care relativizează marile adevăruri și demască vanitatea aspirațiilor umane.
Romanul poate fi interpretat și în cheia unei fresce sarcastice a societății bulgare postcomuniste. Senzaționalismul mediatic, febra îmbogățirii rapide, carnavalul politic, divinația ca modalitate de a „domestici” viitorul alcătuiesc decorul unei tranziții ce pare interminabilă. În acest peisaj, alienarea și însingurarea devin numitorul comun al existenței personajelor.
O apariție fascinantă este personajul aproape alegoric, care „ronțăie” sufletele oamenilor – o prezență enigmatică și memorabilă (un Mefisto cu codițe rasta) pe care mi-aș fi dorit să o văd explorată mai amplu. Ea completează dimensiunea umoristico-filosofică a cărții și transformă satira într-o reflecție discretă asupra ideii de iluminare și asupra prețului pe care îl presupune aceasta.
La fel de inedit este episodul dedicat cercetărilor astronomice din Franța mijlocului de secol al XIX-lea, ce evocă obsesia savantului Urbain Le Verrier pentru calcule și descoperirea de noi planete, episod ce va introduce o filiație neașteptată între știință, utopie și imaginarul cultural – inclusiv prin evocarea unui nume care va reapărea, peste timp, în universul Star Trek.
Printre considerațiile geopolitice și strategice (cine s-ar fi gândit că ele pot coexista atât de organic cu toate cele de mai sus?!) își face loc și observația fină, de o ironie tăioasă: de pildă, până și cerșetorul are propria mândrie, iar adevărata lui avere poate fi, paradoxal, una imensă în raport cu cei avuți.
Rezumând, aș spune că aceasta este, de fapt, una dintre ideile care rezumă perfect spiritul romanului: lumea Elenei Alexieva este absurdă, grotescă și comică, dar întotdeauna profund revelatoare. Dincolo de umorul bizar și de situațiile insolite, autoarea propune o reflecție profundă asupra condiției umane, motiv pentru care aș zice că merită o prezență mult mai consistentă în peisajul editorial românesc, dat fiind faptul că, în prezent, Elena Alexieva este disponibilă cititorilor din România doar prin intermediul acestui roman.
Elena Alexieva, „Vulcan”, Editura Trei, anul apariției: 2026, traducere: Mariana Mangiulea Jatop, nr. pagini 496
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
scrie un comentariu