comunicate de presă evenimente recomandări

Editura Nemira lansează în traducere în limba română „Singuraticul” de Eugène Ionesco, unicul roman al dramaturgului

scris de citeste-ma.ro

Editura Nemira anunță lansarea volumului Singuraticul de Eugène Ionesco, unicul roman al autorului, în traducerea lui Doru Mareș.  Evenimentul va avea loc miercuri, 29 noiembrie, în Sala Studio a Teatrului Odeon, de la ora 18:30, alături de invitați speciali: Marina Constantinescu, Radu Paraschivescu, Doru Mareș și Felix Alexa. Discuția va fi moderată de Irina Cerchia, coordonatoarea colecției Yorick.

„Nedumerirea în fața uitării, în fața existenței lucurilor și nostalgia a ceea ce nu vom ști niciodată îi oferă personajului din romanul Singuraticul o dimensiune mistică. În ciuda agitației sale, a fremătului cotidian, acesta trăiește cu voluptate propria încordare în fața lumii. Găsim aici o forță dramatică, ba chiar tragică, aceea a marilor piese de teatru ale lui Eugène Ionesco. Este vorba, în același timp, despre o istorisire, despre un roman care știe să spună povestea oamenilor fără de poveste”, a declarat Irina Cerchia, coordonatoarea colecției Yorick.

Comparat adesea cu Străinul de Albert Camus sau cu Greața de Jean-Paul Sartre, Singuraticul, publicat în 1973, este unicul roman scris de Eugène Ionesco. Volumul de față reprezintă nu o extensie a gândirii pesimiste sau nihiliste, ci o radiografie plină de compasiune a singurătății umane.

Un mic-burghez de vârstă mijlocie – un funcționar singuratic și plictisit –, al cărui nume nu-l cunoaștem, moștenește o sumă enormă de bani după moartea unchiului său din America. Își dă demisia de la locul de muncă, unde lucra de cincisprezece ani, și se mută într-un apartament mult mai mare, în care, printre altele, își petrece timpul gândindu-se la moarte.

Are o scurtă aventură cu chelnerița de la restaurantul unde mănâncă regulat, dar nici asta nu-i domolește anxietatea. Când izbucnesc violențe în apropierea casei lui, se alătură revoluționarilor din stradă și vede această demonstrație ca pe o ilustrare a propriei catastrofe interioare, căci norocul neașteptat nu a dus decât la singurătate, disperare și nebunie.

***

Eugène Ionesco s-a născut pe 26 noiembrie 1909, în Slatina. Când avea doi ani, părinții lui au părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde trăia familia maternă. Întors în România după 1922, a învățat limba română și s-a înscris la Liceul Sf. Sava, unde, peste câțiva ani, a devenit profesor de limba franceză.

A debutat ca poet în anul 1928, în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi. În 1934, a publicat primul său volum de eseuri critice, Nu!, care, prin stilul acid și ireverențios, a devenit una dintre cele mai controversate publicații ale vremii.

 În 1950, a debutat ca dramaturg, cu piesa Cântăreața cheală, montată la Théâtre des Noctambules, în regia lui Nicholas Bataille, căreia i-au urmat Lecția, Scaunele și alte piese care l-au transformat în unul dintre cei mai mari dramaturgi francezi, alături de Samuel Beckett.

Singuraticul este unicul roman scris de Eugène Ionesco.

„Ionesco analizează cu mare pricepere o temă care apare în multe dintre piesele sale – frica de moarte. Aici, frica nu reprezintă o preocupare intelectuală la modă, ci mai degrabă o durere viscerală permanentă.“ The New York Times

„S-ar putea ca peste câțiva ani să ne dăm seama că Singuraticul este una dintre operele esențiale ale timpului nostru, care sondează și detaliază boala secolului.“ Le Point

despre autor

citeste-ma.ro

Citeşte-mă! Citeşte, mă!

scrie un comentariu