„Transbordare” de Gelu Vlaşin a apărut în anul 2025 la Editura pentru Artă şi Literatură, în colecţia Violet.
La început, scrierea a fost dificilă: scriam câteva pagini, apoi le ștergeam.
– Care a fost momentul sau ideea care a declanșat scrierea acestei cărți?
Ideea romanului a pornit din nevoia de a recupera o lume care nu mai există decât în memorie: lumea adolescenței, a prieteniilor care ne formează, a primelor experiențe decisive și a locurilor aparent neînsemnate care ajung să ne definească. Transbordare este un asemenea loc – unul care nu figurează pe nicio hartă, dar care există în geografia mea interioară. Am simțit nevoia să mă întorc acolo și să transform biografia, memoria și imaginarul într-o poveste despre inițiere, fragilitate și supraviețuire. La început, scrierea a fost dificilă: scriam câteva pagini, apoi le ștergeam. După aproape jumătate de an s-a produs însă acel declic în care personajele au început să-și ceară singure dreptul la existență, iar romanul și-a găsit propriul drum.
– Ce personaj sau ce parte din carte te-a costat cel mai mult ca autor?
Cel mai mult m-a costat construirea lui Ștefan, pentru că în el se întâlnesc fragilitatea, singurătatea, revolta și nevoia de apartenență. Este personajul care traversează cel mai profund granița dintre realitate și lumea interioară. Prin el am fost obligat să mă întorc spre zone sensibile ale adolescenței și ale propriei memorii, fără să mă ascund în spatele ficțiunii. Dar, dincolo de un singur personaj, m-a solicitat întreaga lume a „clanului ciudaților” – Clara, Fabian, Dante și bunica Pălage. A trebuit să le ofer fiecăruia o voce proprie și, în același timp, să păstrez legătura profundă care îi transformă într-o familie alternativă. Partea cea mai grea a fost să păstrez adevărul emoțional al acestor personaje fără să explic totul și fără să cad în sentimentalism.
– Cu ce speri că va rămâne cititorul după ce termină cartea — o imagine, o întrebare, un sentiment?
Mi-aș dori să rămână cu imaginea unui loc care nu există pe nicio hartă, dar în care fiecare dintre noi se poate recunoaște. Un spațiu al evadării, al prieteniei și al libertății de a fi diferit. Poate și cu întrebarea: Unde ne transbordăm atunci când lumea reală devine prea îngustă pentru noi? Dar, mai presus de toate, sper să rămână cu un sentiment de tandrețe față de propriile fragilități și cu încrederea că prietenia, iubirea și imaginația ne pot ține la suprafață. „Transbordarea” nu este doar o fugă dintr-o lume, ci și o posibilă întoarcere spre ceea ce este autentic și profund omenesc în noi.
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
scrie un comentariu