
Editura Eikon; anul publicării: 2018; nr. pagini: 257
Pe o stradă promiscuă din Napoli, la o oră târzie din seară, doi necunoscuți aruncă benzină pe o fată de 19 ani care se prostituează, îi dau foc, apoi se pierd în întuneric. Încercând să rezolve enigma și cazul fetei care fusese arsă, eroina – Ana se întoarce în trecut și își amintește de o altă poveste pe care a trăit-o, la scurt timp după încheierea războiului, când era în Kosovo, angajat civil al ONU.
Enigma fetei ce fusese arsă se dezvăluie în finalul romanului și povestea ei se intersectează cu istoria Anei.
Cartea explorează realitatea din Balcanii de Vest, precum și rolul organizațiilor internaționale. Deși animate de năzuințe și idealuri înalte, în practică ele n-au rezolvat conflicte ce durează și au rădăcini în situații născute cu secole înainte de venirea lor în regiune. Devine o analiză a situației migranților și a femeilor traficate din Europa.
Romanul reflectă o temă originală și de actualitate în planul politicii externe europene. Câteva zile înainte de semnarea Declarației de la Roma, care a marcat 60 de ani de la crearea Uniunii Europene, domnul Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, a declarat:
I-am spus vicepreşedintelui (i.e. vicepreședintelui american Mike Pence): Nu spuneţi asta, nu îi îndemnaţi şi pe alţii să plece, pentru că dacă Uniunea Europeană se prăbuşeşte, va izbucni un nou război în Balcanii de Vest.
scrie un comentariu