În paginile acestui volum, constatăm cu stupoare cum, în discursurile acelor vremuri întunecate, se afirma oficial că operele de literatură pentru copii nu trebuie să conțină nicio urmă a ideologiei vechi capitaliste, să nu transmită nicio formă de viață a lumii putrede capitaliste pe care să trebuiască, apoi, să o extirpăm din psihicul copiilor. Și, mai ales, descoperim cum trebuia lucrat cu abilitate asupra psihicului celor tineri, începând din primii ani de grădiniță.
De ce ați scris această carte și cui i se adresează, cu precădere?
Poate că dintr-o oroare de vid, deşi mi-e greu să mă psihanalizez. Pur şi simplu am constatat că există un gol imens de cunoaştere a literaturii pentru copii şi tineret a primei etape a comunismului românesc (1948-1953). În plus, îmi căzuseră în mână cărţi şi reviste din această perioadă şi nu reuşeam să aflu nimic despre autorii lor şi condiţiile în care fuseseră publicate. Aşadar, am plecat cu o curiozitate genuină, stimulată şi de dificultatea paradoxală de a obţine informaţii despre o perioadă relativ recentă a istoriei noastre.
Cât despre publicul-ţintă, e vorba, dacă vreţi, de o carte „catch-all”, adică adresată unor cercuri de cititori foarte largi. Aş vrea ca ea să fie citită, cu egal folos şi, dacă se poate, cu plăcere, de pasionaţii de istorie şi literatură, de cei interesaţi de istoria României şi de istoricul presiunilor exercitate asupra culturii române în perioada stalinistă, de iubitorii de literatură pentru copii şi tineret. O vor găsi ─ sper ─ interesantă şi cititorii pasionaţi de studiile culturale, istoria literară şi istoria ideologiilor, de propaganda şi manipularea prin opere literare. Nu i-am uitat pe cercetători, cadre didactice, doctoranzi, istorici, istorici literari, care vor găsi în carte un studiu documentat şi prevăzut cu numeroase note. Nu în ultimul rând, sper ca Salut voios! să-i atragă şi pe studenţii la filologie, istorie, ştiinţe sociale, interesați de teme de cercetare originale și de o perspectivă interdisciplinară.
Cât timp a durat munca propriu-zisă? Dar cercetarea?
La cartea propriu-zisă am lucrat vreo trei ani, împărţindu-mi timpul între Las Vegas (unde locuiesc) şi Bucureşti, unde petrec câteva luni pe an. Cercetarea a durat ceva mai mult, probabil cam cinci ani, cu salturi provocate de distanţa geografică. Au fost, oricum, sute de ore petrecute la Arhivele Naţionale, la Biblioteca Academiei şi chiar la CNSAS, căci Securitatea păstra în dosarele ei multe informaţii interesante despre autorii pentru cei mici.
Care este în opinia dvs. cel mai interesant detaliu din întreaga lucrare – un amănunt cu adevărat special?
Asta e chiar o întrebare grea şi la care răspunsul nu poate fi decât extrem de subiectiv. Mă limitez aici la un exemplu anecdotic, însă cu mult tâlc. La 14 ianuarie 1950 are loc o şedinţă a Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a CC al PMR în care se discută pe larg despre literatura pentru copii. Se ţin cuvântări, se face critică şi autocritică, se propun măsuri, se înfierează lipsurile… în fine, toată recuzita epocii. La un moment dat ia cuvântul o activistă dintr-un judeţ al Moldovei, Ela Gherman, care afirmă că la grădiniţe copiii de trei ani sunt puşi să cânte Internaţionala şi, nepricepând desigur despre ce e vorba, aceştia cântă, în loc de „rob cu rob să ne unim”, „bob cu bob…” E desigur un detaliu, un aspect mărunt, însă el spune enorm despre gradul de inadecvare al propagandei destinate, prin creaţie artistică, copiilor de cele mai fragede vârste.
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Textele de la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor” sunt scrise de autorii cărţilor respective pentru site-ul citeste-ma.ro. Preluarea se poate face cu menţionarea sursei şi link către articol.
scrie un comentariu