„Până unde mergi pentru un abțibild cu fotbaliști? Oare de ce profele de franceză sunt întotdeauna minunate? Cum faci rost de cearcăne la vârsta de 13 ani? Și, mai ales, nu s-or plictisi bunicile în rai?” Codruţ Baciu a câştigat recent Concursul de Debut al Editurii Polirom şi vă spune cum şi de ce a scris „Împărăția cerului şi a eclerului”.
De ce am scris „Împărăția…” şi pentru cine
Inițial am scris pentru mine și atât, însă tot exercițiul ăsta s-a suprapus peste o perioadă foarte grea, așa că am cotit-o în cu totul altă direcție cu cartea. Pe măsură ce scriam, am simțit nevoia ca volumul să fie cât mai bun. Și pentru că aveam senzația că mă apropiam de nivelul dorit, am decis să public.
Eu nu sunt un scriitor de literatură experimentat, sunt antreprenor în marketing, scriu copy și conținut pentru companii, deci abia acum pun pas după pas în lumea asta. Deci am scris de nevoie, fără să am în minte o audiență anume. Sper totuși că poveștile vor rezona cu oamenii predispuși la o melancolie călduță, nedramatică, pentru că e o carte despre copii mici și mari.
Despre ce e vorba
Sunt 10 proze scurte, care fotografiază momente din viața copilului nouăzecist. Am încercat să le dau strălucire chiar și celor mai banale, pentru că, de fapt, copilăria este oricum, dar numai banală nu.
De ce s-o citești
Greu de zis. Adică e greu să construiești un caz solid pentru autorii debutanți, în condițiile în care timpul a ajuns să fie atât de puțin, oamenii atât de grăbiți, iar cărțile mari sunt disponibile în toate formatele posibile. Totuși, dacă ar fi să ofer un motiv sau două să-i dai o șansă, aș spune că e o carte care nu-ți irosește timpul, se citește ușor și are o candoare pe care eu însumi o caut adesea în literatura românească.

Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Textele de la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor” sunt scrise de autorii cărţilor respective pentru site-ul citeste-ma.ro. Preluarea se poate face cu menţionarea sursei şi link către articol.



scrie un comentariu