Romanul urmărește istoricul și actualitatea Căii Victoriei/Podul Mogoșoaiei, dar și cartierul Uranus, apăsat de tragismul tăierii lui din pântece, din istorie, cu vieți cu tot. De aceea, trecutul văzut prin ochiul unui scriitor contemporan, cu alter-ii săi, fie ei și călători străini, este pus în contrapunct cu vremurile recente, sau relativ recente, comuniste și postcomuniste. Satira unor actualități de tortură, cărora nu li se mai găsește o formă sau formulă de rezistență în afara scrisului (a se vedea notele lui Radu Achim), este accentuată de memoria locului, și ea bulversată și cu două capete de… drum, inclusiv narativ, una ar fi Casa consacrată scriitorilor, cealaltă, Casa de Știință și Literatură, unde se va fixa forma de dictatură nouă. De aici se duce și se întoarce o narațiune a invaziei de fapte, memorie stră/veche, cu autentice ilustrații vechi sau cu malformații sociale, politice, scripturale și umane la timpurile mai noi, din care doar memorialul arată încărcat de sens, de istorie a ceea ce numim azi Calea Victoriei sau locul Parlamentului (de azi) și împrejurimilor lui.
Memorialistica este realizată prin notele scriitorului Radu Achim, pasionat de locul și figurile Bucureștiului, începând cu vatra inițială, Curtea Domnească și Podul Mogoșoaiei, iradiind spre așa-zisele margini, înghițite de un București tot mai hulpav, până la contemporana invazie a șobolanului-om și a dictaturii posibile, absurde în substanța ei, dar viabile. Nu întâmplător epoca Femeii-rechin începe cu simbolica spânzurătoare inițiată de Ceaușești pe înălțimea din fața Casei Poporului și coboară ca o viziune urâtă spre Unirii ca să se ducă dintre așa-numitele mausolee, marile clădiri de pe 13 Septembrie, spre Casa Gambrovski, un punct terminus, în care realitatea cu irealitatea, morții cu viii se încurcă și se încarcă unii pe alții. De fapt, starea fundăturii sociale, politice, umane deja fusese instalată în Casa de Știință și Literatură prin zeul amestec a toate, până și a etajelor, biografiilor, viselor, poveștilor, etc.
Se stră-vede o lume dusă la limită sub bagheta dictatorială a Femeii…, marcată prin duritate, ambiție, supusă doar nevoii de putere și dictat, abia mutată din centru în Casa de Știință și Literatură, una a moliilor, înfrunziților infatuați și sterili, odată cu scriitorii de pe fostul Pavaj/Pod al Mogoșoaiei și cu șobolanii-oameni, prezențe invadatoare. Într-un asemenea loc care e fostul și noul București se începe (sau se continuă, dat fiind că Femeia… este dublată de fantoma Ceaușeștii) execuția și bunul plac, teroarea și hotărârile ad-hoc, nonsensul, aleatoriul. Locul putrezește, dar dictatura pare să-l învie din morții, unii chiar reali, de dedesubt, care bântuie odată cu viii prin clădire și vise, rătăcindu-și… viața (înțelesul ei). Omul e prins între vise și acțiuni/fapte străine sau altfel derulate, chiar și prin prezențele fantomatice dinăuntrul și dinafara clădirii, deopotrivă. Toate, chiar și figurile cele mai comune se mișcă, chiar mișună, tot mai încurcate în soartă, greu de purtat pe Dealul Spirei și peste Dâmbovița până dincolo, spre celălalt capăt al vechiului Pod al Mogoșoaiei.
Istoria veche strecoară un tonus, o poveste segmentată, dar fluidă și frumoasă, fie și în chinurile ei noroite, locurile dintâi ale Bucureștiului fiind năpădite și de multe vremuri tulburi, dar pline de momente și figuri istorice, care țâșnesc din trecut ca să lumineze sau să valorifice prezentul. Narațiunea, să-i zicem istorică, este scrisă limpede, în ciuda fragmentării, față de cea care surprinde scriitorimea și obiceiurile mai noi, chiar mentalitățile, voit criptică întru confirmarea confuziei și patimii sale. Așa, e semnalată fundația satirică, respingerea aleatoriului, nu întâmplător sub ochiul drăcesc, invazia de animalier-uman, de fapt distopicul pus la pândă în momentele prinse sub lupă amplă, mușcătoare de uman și organizare.
Totul se sprijină pe fixarea unei lumi (în bucăți anume tranșate) în colcăiala ei asupritoare, asurzitoare și malformate, întrezărind în memorie sau voce, de scriitor, luminița salvării; aici trebuie căutată explicația multitudinii de oameni și locuri, întru ilustrarea fundăturii sensului viețuirii, în fond a locului, ființat doar atunci când își recuperează vocea/scriitura/tonusul, întregul cum ar veni, dar unul cum notează Achim, adică prefăcut, scos din vechea lui perspectivă/înțelegere.
Lupta ficțiunii cu istoria, pe care o poate îngloba/înghiți, mai ales macera ca pe hârtie/ilustrate vechi sau noi, este miza acestui roman. Că scriitura aduce imagini din Bucureștiul actual, cât și al celui de altădată, mereu în contrast sau prelungire de fapte și mentalități, că oameni și locuri defilează în iureș ține de această țintă, lumea Bucureștiului prinsă în viziunea unui scriitor, nu întâmplător personaj central, dublat, însă, de iubire și distanțare, asumându-și prin memoria(listica) sa spațiul și un destin… comun. Totuși, nu este vorba de un roman de personaj, ci unul de Lume, de aici și defilarea continuă, uneori și rătăcită înadins, de oameni și locuri, ilustrative pentru un oraș cu propriul lui destin, încă în desfășurare, de fapt.
Dacă istoria pură are un accent retro, scriitorul de aici vrea să noteze că literatura este mai proiectivă, meditativă și vizionară totodată, o conștientizare a luptei de a scăpa dintre dinții posesivi foarte ai simbolicei Femei…, nu întâmplător plasată, spre final, într-o clădire monstruoasă și bântuită de trecut, parcă înadins neterminată și traumatizantă, chiar ucigașă.
Dacă lupta cu istoria e tensionată narativ, omul și locul, alese anume cu multiplii lor, firește, provoacă întrebări și recunoașteri. Misia scriitorului contemporan este aceasta, să trezească și să arate vâscozitatea acestei lumi tot mai înstrăinate, care își pierde conținutul, umanitatea, sensul.
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Textele de la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor” sunt scrise de autorii cărţilor respective pentru site-ul citeste-ma.ro. Preluarea se poate face cu menţionarea sursei şi link către articol.
scrie un comentariu