Cred că am cumpărat cartea aceasta, dacă-mi amintesc bine, de la o librărie din Timişoara. Un pic cam grosuţă, mi-am spus văzând-o în folie. Nici nu-l ştiam pe Paul Murray, însă am văzut nominalizarea la Booker Prize şi am căutat imediat detalii online. Şi mi-a sărit în ochi cine semna traducerea – Justina Bandol – aşa că aproape am trecut peste alte detalii, de genul subiectului ori stilului. Cartea era chiar şi la reducere de 50 la sută, fapt care m-a intrigat şi m-a convins să mizez vreo 30 de lei pe ea, neştiind când şi cum voi avea timp să mă bucur de ea.
Însă într-o zi cu foarte puţin timp liber, i-am dat jos folia şi am zis să încerc măcar începutul – să văd cum sună, cum ar veni, dacă formularea aceasta un pic ciudată nu zgârâie nicio sensibilitate. Şi da, m-a convins dacă nu chiar de la prima pagină (dar cum începe! – „În orăşelul vecin, un bărbat îşi omorâse soţia şi copiii. Bătuse uşile în cuie ca să nu poată ieşi nimeni; (…)”), de la primele trei-patru, pentru că Paul Murray pleacă de la prezentarea a două tinere prietene, Cass şi Elaine, cu ceva asemănări şi deosebiri, preferinţe, mici detalii de personalitate, pentru a lărgi uşor cadrul către familiile lor.
Tatăl lui Cass, Dickie, e şef de reprezentanţă locală Volkswagen, iar tatăl lui Elaine, Big Mike, om de afaceri (deţine o fermă de vite). Ambele familii o duc foarte bine financiar şi totul se petrece nu foarte departe de Dublin, într-o comunitate micuţă, în care lumea se ştie foarte bine, iar doamnele se bârfesc mai ceva decât pe malul Dâmboviţei. De altfel, sunt ceva similarităţi cu felul de a fi est-european, iar dacă Paul Murray nu ar fi tuşat pe ici, pe colo, amănunte cu iz irlandez, ai fi putut zice că romanul acesta se poate petrece în multe alte locuri. Iar asta şi pentru că miza cărţii nu e să-ţi prezinte lumea aceea, cât mai ales una dintre familii, familia lui Cass.
Aşadar, romanul se ocupă îndeosebi de Dickie şi de soţia lui, Imelda, cuplu cu doi copii: Cass şi mai tânărul PJ. Cass e adolescentă, iar PJ are vreo 12 ani, aşadar efortul lui Paul Murray s-a concentrat pe patru personaje foarte diferite. Însă cât de bine i-a ieşit dezvoltarea personajelor! Fiecare cu particularităţile lui, fiecare cu propriul stil de a gândi şi de a reacţiona, cu un mod unic de a trăi în acel mic univers. Iar felul scriitorului de a se ocupa de personaje a fost de a le dedica pe rând câte un capitol, de a la urmări pe rând şi de a pune cap la cap tot felul de informaţii din istoricul personal şi cel de familie pentru a da seama despre felul în care trăieşte o astfel de familie irlandeză în nişte timpuri extrem de actuale.
Afacerea lui Dickie are de suferit, relaţia sa cu Imelda nu este chiar ceea ce pare, Cass are provocările ei adolescentine, iar PJ este mai mult decât doar un copil – cu internetul la dispoziţie, copilăria se termină chiar mai devreme. De altfel, mai nimic din cartea asta nu e cum pare la început, nici măcar preferinţele sexuale, şi nu aş vrea să dezvolt pentru că aş răpi din bucuria lecturii. Însă fără a afecta impresiile nimănui, pot spune că, pe alocuri, „Înţepătura de albină” mi-a amintit de „O viaţă măruntă” (cărţile astea două seamănă nu doar ca grosime, ci şi datorită unui fir care se dezvoltă în a doua sa jumătate).
Ultimul rând din carte este acesta:
„Din dragoste. Faci asta din dragoste.”
Am ales să-l redau pentru că el nu este valabil doar pentru personajul a cărui voce corespunde capitolului final, ci pentru toate personajele urmărite aici pas cu pas, eroare după eroare şi decizie proastă după decizie proastă, personaje împinse de la spate de aceeaşi dorinţă de a găsi un soi de împlinire care nu vine din starea materială, ci din nevoia de dragoste.
Un fel aparte de tratament îl are Imelda, a cărei voce narativă este unică în felul ei: Paul Murray nu a mai folosit semnele de punctuaţie, mizând pe fluxul memoriei – un experiment reuşit, pe care am văzut că l-a explicat ca fiind oarecum involuntar. În procesul scrierii, la vocea Imeldei, aşa a simţit că o poate asculta mai bine, după cum, întrebat despre final – veţi vedea că el ridică progresiv tensiunea pe măsură ce scurtează capitolele şi ajunge aproape de maxim fix la ultima pagină – a precizat că a ştiut cu mult timp înainte cum avea să se termine cartea, fapt care iar mi s-a părut interesant mai ales după ce am văzut cum a dus totul, cum şi-a suportat personajele până la capăt.
Online, romanul încă mai este la un preţ derizoriu faţă de calitatea (şi grosimea) lui. Pentru mine, a fost una dintre cele mai plăcute surprize din ultimii ani, genul de carte la care m-am întors cu bucurie timp de câteva zile, pentru că a însemnat acea evadare pe care mi-o provocau cărţile mari de altădată, când nu existau streamingul online şi reţelele sociale.
Şi dacă nu v-am convins cu entuziasmul meu, vă recomand podcastul ţinut de Dua Lipa, măcar să vedeţi cât de atentă a fost ea cu această carte şi cât de bine duce interviul cu Paul Murray.
Paul Murray, „Înţepătura de albină”, Bookzone, anul publicării: 2024, nr. pagini: 560, traducere: Justina Bandol
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Taylor Heery / Unsplash
scrie un comentariu