Publicat în Franța în august 2025, Colhoz (Editura Trei, 2026, traducere de Doru Mareş) este considerat de critica literară drept una dintre cele mai personale și mai mature cărți ale lui Emmanuel Carrère, un roman care îmbină autobiografia, investigația istorică și literatura documentară într-o construcție narativă amplă și profund emoționantă. Emmanuel Carrère este unul dintre cei mai importanți scriitori francezi contemporani, tradus în peste douăzeci de limbi și distins cu numeroase premii literare. Înainte de a câștiga Prix Médicis 2025, unul dintre cele mai importante premii literare franceze, Colhoz s-a aflat pe lista scurtă a Premiului Goncourt.
Titlul cărții ascunde o poveste de familie
„Colhoz” trimite inevitabil la fermele colective din Uniunea Sovietică. Într-un interviu pentru Le Monde Emmanuel Carrère spune că pentru familia Carrère cuvântul avea și o semnificație intimă. În casa lor, mama autorului folosea des expresia „a face colhoz” pentru serile în care cei trei copii se îngrămădeau în jurul ei, într-un spațiu al solidarității și al complicității. Un termen al istoriei sovietice devine astfel o metaforă a vieții de familie, metafora unei comunități intime și afective, aflate, de altfel, în centrul acestui roman.
Povestea unei împăcări
În 2007, publicarea volumului Un roman rus a provocat o ruptură profundă între Emmanuel Carrère și mama sa. Scriitorul a făcut public un secret de familie pe care aceasta îl rugase să nu îl dezvăluie cât timp avea să fie în viață. Este vorba despre povestea tatălui ei, Georges Zourabichvili, emigrant georgian, care a lucrat ca traducător pentru autoritățile germane în timpul ocupației naziste, a dispărut în 1944 și se presupune că a fost executat în timpul Epurării care a urmat eliberării Franței. Hélène Carrère d’Encausse păstrase tăcerea asupra acestui episod și îi ceruse în mod expres fiului ei să facă la fel. Când acesta a expus povestea într-o carte, relațiile dintre ei s-au încheiat brusc. O altă sursă a conflictului a fost și caracterul profund autobiografic al cărții. Un roman rus nu vorbește doar despre bunicul matern al autorului, ci și despre relația cu mama lui, despre istoria familiei și despre propria viață intimă, pe care Carrère a expus-o cu o sinceritate neobișnuită. Pentru mama sa, care și-a protejat întotdeauna cu discreție viața privată, faptul că istoria familiei devenea material literar a fost greu de acceptat.
După acestă carte, relația dintre cei doi a avut nevoie de ani buni pentru a se reface. În interviurile acordate după apariția romanului, Carrère spune că noua carte nu mai este una a confruntării, ci una a înțelegerii. Este, de fapt, o carte a împăcării, încercarea unui fiu de a-și privi părinții cu mai multă blândețe decât o făcuse în tinerețe, un demers al înțelegerii, nu al judecății.
Rusia este, pentru Carrère, „o problemă de familie”
În Colhoz, Carrère mărturisește că relația sa cu Rusia nu este doar una intelectuală, ci profund personală. Mama sa, Hélène Carrère d’Encausse, a fost unul dintre cei mai importanți istorici francezi ai Rusiei și Uniunii Sovietice, iar familia maternă, originară din Georgia, a fost nevoită să ia calea exilului după instaurarea puterii bolșevice, stabilindu-se în cele din urmă în Franța. De aceea, pentru autor, istoria Rusiei se suprapune peste propria istorie de familie: „(…) știu, începând cartea, că va fi adesea vorba despre Ucraina și despre războiul feroce pe care-îl poartă Rusia acolo, fiindcă Rusia, în bine și în rău, este pentru mine o problemă de familie”, spune autorul.
Războiul din Ucraina a schimbat cartea
În timp ce lucra la manuscris, Carrère urmărea zilnic evoluția războiului din Ucraina. Moartea mamei și conflictul izbucnit în Europa de Est au început să se reflecte unul în celălalt. Astfel, Colhoz a devenit nu doar povestea unei familii, ci și o reflecție asupra relației complicate dintre Rusia și Europa.
De la un vagon privat la un post de magazioner în Paris
Ivan Ivanovici (Vano) Zurabișvili, străbunicul matern al scriitorului, era avocat și jurisconsult al Companiei Feroviare Transcaucaziene. Funcția îi oferea un privilegiu rar chiar și pentru epocă: un vagon personal, amenajat cu mobilier din mahon, piele, aramă, porțelan, argintărie și chiar o cadă de baie, pe care îl putea atașa oricărui tren al companiei și cu care călătorea în Europa. După exilul familiei în Franța, fostul senator și înalt funcționar georgian avea să ajungă magazioner la Bon Marché, întâmplare care ajunge să fie una dintre cele mai emoționante răsturnări de destin din Colhoz.
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Evgeny Matveev / Unsplash
scrie un comentariu