Una dintre cele mai cunoscute autoare din universul criticii culinare, Ruth Reichl, s-a aventurat și în universul ficțiunii, cucerindu-l cu Romanul Parisului, tradus la noi din engleză de Anca Dumitru și publicat la Humanitas Fiction.
Aventura literară pe care o construiește cu aceeași delicatețe necesară unui fel de mâncare pregătit într-un restaurant cu stele Michelin străbate străduțele pline de arome îmbietoare ale Parisului anilor 1980. Stella, un redactor din New York, cu o copilărie lipsită de afecțiunea maternă, ajunge la Paris îndeplinind dorința mamei sale, dintr-o pornire pe care, în primă instanță, nici protagonista nu o înțelege pe deplin.
Nu întâmplător însă redactorii sunt numiți în carte „detectivi literari”, căci Stella se va dovedi, în scurt timp, un iscusit detectiv. Pe de o parte, va aduce laolaltă firele fragile și risipite ale propriului trecut – își va înțelege mama cu fiecare pas pe care îl va face în miezul secretelor adăpostite de cel mai romantic oraș din lume și, pe de altă parte, va desluși misterul tablourilor pictate de Victorine Louise-Meurent, modelul preferat al marilor pictori ai epocii:
„Cunoscută sub numele de La Crevette, din cauza staturii sale mici și a părului roșu aprins, a pozat pentru Degas, Stevens, Toulose-Lautrec. Era înzestrată cu multe talente, o femeie care dădea lecții de muzică și care cânta în cafenele.”
Nimic nu e întâmplător, iar cea mai mare dovadă a faptului că, în cuprinsul istoriei mari, nu se rătăcesc niciodată, cu adevărat, nici istoriile individuale e tocmai această pasiune pe care Stella ajunge să o simtă în tot ceea ce face. La Paris, viața îi răsplătește curiozitatea redescoperită, amorțită de-a lungul copilăriei și tinereții sale, și o aruncă din nou spre vâltoarea vieții.
Click sau scan pentru a susţine site-ul citeste-ma.ro:
De la o rochie creată în trecut de nimeni altul decât celebrul Yves Saint Laurent pentru Dior, descoperită într-un butic cochet, până la a mânca pentru prima dată stridii Belon alături de un pahar de Chablis la Deux Magots și la Caviar Kaspia, restaurantul preferat al lui Saint Laurent, universul Stellei se destramă, doar pentru a se recompune, sub alte auspicii, la adăpostul unor locuri care nu cer de la oaspeții lor nimic altceva în afară de o inimă deschisă. O prietenie se leagă pe neașteptate între Stella și bătrânul Jules, personaj care va juca un rol de ghid iscusit prin orașul pe care îl cunoaște atât de bine. De asemenea, librăria Shakespeare and Company ajunge să fie, pentru scurtă vreme, și casa Stellei, decupând o felie de timp din acei ani în care George Whitman a continuat să păstreze vie moștenirea Sylviei Beach, prin cea de-a doua librărie cu același nume.
Fiecare secundă în Parisul imaginat de Ruth Reichl cere de la noi un timp suspendat, un timp dedicat pasiunii, curiozității, gusturilor deosebite, ca în cazul unui foie-gras degustat pentru întâia dată:
„Aromele acestuia erau deopotrivă blânde și excitante, și încercând să le descopere pe fiecare în parte își aminti că Jules spusese că redactorii sunt niște detectivi literari. Ce făcea acum nu era oare similar, dar într-un alt context? Se gândi, luând o nouă înghițitură, că e ceva care aduce bucurie în a fi un detectiv al gustului.”
Inspirată de pictura Olympia de Édouard Manet, conștientă de drepturile aproape inexistente ale femeilor din acele timpuri, Stella află, cu stupoare, că Victorine, modelul acestui tablou, fusese primită în Société des Artistes Français în 1903. Parcursul său fusese însă șters de negura timpului și de mulți dintre cei pentru care Victorine pozase ca model. Dorința Stellei de a încerca să afle dacă mai există tablouri de Victorine face ca această peripeție culinară și literară deopotrivă să devină cu atât mai savuroasă.
Trecutul său din New York și întreaga sa copilărie par acum să aparțină unui tărâm aproape sumbru, căruia i se opune fermecătorul Paris:
„Traversă Sena pe Pont au Change și se plimbă prin pavilioanele pitorești de sticlă ale Marché aux Fleurs, inhalând aerul parfumat și proaspăt. La fel ca atât de multe locuri din Paris, piața aceasta era aici, neschimbată, de aproape două sute de ani. Mai exista oare un alt oraș pe lumea asta care să aibă o piață de flori chiar în inima sa? Gândurile îi alunecară înapoi la vechea ei viață din New York. O piață romantică ca aceasta, se gândi Stella, nu putea supraviețui acolo.”
Trauma care îi marchează copilăria, imposibil de uitat, e aici lăsată în plan secund sub bogăția noilor descoperiri, sub dulcea povară a simțurilor încântate peste măsură.
Ce face din Stella cu adevărat o eroină? Cu ajutorul unor prieteni noi, cu ajutorul unui fundal la fel de pitoresc ca cel dintr-un tablou, fiecare cărămidă ajunge, în sfârșit, să fie așezată temeinic la locul său. Nu e întâmplător că primii pași pe care Stella îi face pentru a afla mai multe despre Victorine din arhivele Franței se fac însoțiți de micuța Lucie. În oglindă, o altă copilărie, plină de vioiciune și curiozitate, o vindecă parțial pe cealaltă.
Mai apoi, dorința de a-și găsi tatăl capătă aici contururi clare. Valul care o împinge pe Stella spre întâlnirea cu cel pe care nu-l cunoscuse niciodată n-ar fi existat dacă nu ar fi hotărât să se lase purtată de el, să lărgească strânsoarea frâielor pe care le ținuse cu atât de multă forță în mâini până nu demult.
Ruth Reichl armonizează, ca într-o rețetă perfectă și îndelung exersată, ingredientele care se completează accentuându-și reciproc aromele în acest roman care e o invitație cu final deschis către cei care, de ce nu, ar dori să continue povestea Stellei, făcându-și curaj pentru propria poveste în Paris.
Ruth Reichl, Romanul Parisului, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2025, nr. pagini: 296, traducere: Anca Dumitru
Cumpără cartea:
Fotografie reprezentativă: Léonard Cotte / Unsplash
scrie un comentariu