Editura Humanitas vă oferă un fragment în premieră din volumul Amurgul Evului Mediu. Studiu despre formele de viaţă și de gândire din secolele al XIV‑lea și al XV‑lea în Franţa și în Țările de Jos de Johan Huizinga, recent apărut în traducerea lui H.R. Radian.
„Nu știu o altă carte de istorie a civilizației europene care, asemeni celei a lui Huizinga, să fi strâns laolaltă atâta rafinament, erudiție și har narativ. După cum nu știu nici o altă epocă în care strămoșii noștri să fi atins o temperatură afectivă asemeni celor care au trăit în secolele XIV și XV, în «crepusculul Evului Mediu».
Niciodată emoțiile nu au fost atât de mult însoțite de expresia lor exacerbată. Niciodată lacrimile și disperarea nu au fost mai convingătoare, niciodată bucuria și veselia, mai exuberante. Niciodată cruzimea și mila nu s-au ținut mai strâns de mână, oferind un spectacol deopotrivă grotesc și înspăimântător. Și niciodată formele pe care le-a îmbrăcat viața nu au fost conturate cu o linie mai precisă. A fost nevoie de toate acestea pentru ca noul să apară în istorie cu surâsul Renașterii pe chip.“ — Gabriel Liiceanu
Johan Huizinga. Istoric olandez (1872-1945). A studiat literaturile orientale la Groningen, apoi la Leipzig, afirmându-se în 1897 cu o teză despre teatrul indian. În 1897–1905 predă istoria la o şcoală din Haarlem. După succesul înregistrat cu volumul Originile oraşului Haarlem (1905), este numit profesor de istorie medievală şi contemporană la Universitatea din Groningen. Din 1915 până în 1942 este profesor la Universitatea din Leiden. În 1938 este ales vicepreşedinte al Comitetului internaţional pentru cooperare intelectuală al Ligii Naţiunilor. Arestat de nazişti în 1941, este eliberat în 1942, dar i se interzice să revină la Leiden. Moare la De Steeg, în februarie 1945. Lucrări: Amurgul Evului Mediu, 1919 Erasmus, 1924 Explorări în istoria civilizaţiei, 1929 Criza civilizaţiei, 1935 Homo ludens, 1939.
FRAGMENT
Plânsul era înălțător și frumos. Și în plus: cine nu cunoaște și azi încă emoția puternică, împinsă până la fiori și lacrimi, pe care o poate pricinui o intrare triumfală, chiar dacă suveranul pentru care se desfășoară pompa ne este complet indiferent? Pe atunci, o astfel de emoție nemijlocită era simțită datorită unei venerații semireligioase pentru paradă și mărire și se manifesta prin lacrimi adevărate.
Cine nu vede deosebirea dintre emotivitatea din secolul al XV‑lea și cea din vremea noastră poate s‑o afle dintr‑un mic exemplu din alt domeniu decât cel al lacrimilor, anume cel al exaltării. Nouă ne vine, probabil, greu să ne închipuim un joc mai pașnic și mai liniștit decât șahul. La Marche spune că se întâmplă des ca la jocul de șah să se iște certuri, „et que le plus saige y pert patiencei “. Conflictele dintre fiii de regi din pricina unei partide de șah erau încă, în secolul al XV‑lea, un motiv la fel de curent ca în romanele carolingiene.
Viața de toate zilele oferea în permanență un spațiu nelimitat pentru patima arzătoare și pentru fantezia copilărească. Din pricina faptului că, îndeobște, cronicile nu sunt demne de încredere, actuala istorie științifică a Evului Mediu preferă să facă apel, pe cât posibil, la documente oficiale, din care cauză cade adeseori într‑o greșeală primejdioasă. Documentele ne arată prea puțin deosebirea dintre tonalitatea vieții de azi și cea din epoca aceea. Ele ne fac să uităm patosul crâncen al vieții medievale. Dintre toate pasiunile care îl colorează, documentele nu vorbesc de obicei decât despre două: cupiditatea și agresivitatea. Cine n‑a rămas adeseori uimit văzând violența și stăruința aproape de neînțeles cu care sar în ochi, din documentele judiciare ale vremii, lăcomia de bani, pofta de ceartă, setea de răzbunare? Doar în legătură cu atmosfera pasională generală, care învăpăia viața în toate domeniile, aceste trăsături devin pentru noi plauzibile și explicabile. De aceea, cronicarii, oricât de superficiali ar fi în ceea ce privește faptele și oricât de des ar greși, ne sunt indispensabili dacă vrem să vedem just epoca. Viața mai avea încă, în multe privințe, culorile basmului. Dacă nici cronicarii de curte – oameni învățați, bărbați de seamă, care își cunoșteau suveranii de aproape – nu puteau să vadă și să descrie persoanele de rang înalt decât dându‑le o înfățișare arhaică, hieratică, atunci ce trebuie să fi fost, pentru naiva imaginație populară, strălucirea feerică a regalității! Iată un exemplu al acestui colorit de basm, din opera istorică a lui Chastellain. Tânărul Carol Temerarul, pe când mai era conte de Charolais, sosi de la Sluis la Gorkum și află acolo că tatăl său, ducele, i‑a revocat pensia și toate beneficiile.
Chastellain descrie cum îi adună contele în fața sa pe toți oamenii curții sale, până și pe băieții de la bucătărie, și cum le aduce tuturor la cunoștință nenorocirea, într‑o cuvântare mișcătoare, în care își exprimă respectul pentru tatăl său indus în eroare, grija pentru binele alor săi și dragostea sa pentru ei toți. Pe cei care dispun de mijloace, îi îndeamnă să aștepte împreună cu el întoarcerea norocului; pe cei săraci îi lasă liberi să plece unde vor, iar dacă vor auzi că norocul contelui s‑a întors, „atunci, veniți înapoi, și vă veți găsi cu toții locurile neocupate și veți fi bine-veniți și vă voi răsplăti răbdarea pe care o veți fi avut de dragul meu“. „Lors oyt‑l’on voix lever et larmes espandre et clameur ruer par commun accord: Nous tous, nous tous, monseigneur, vivrons avecques vous e mourrons.“ Adânc mișcat, Carol acceptă mărturisirea lor de credință: „Or vivez doncques et souffrez; et moy je souffreray pour vous, premier que vous ayes faute“. Apoi vin nobilii și îi oferă tot ce au, „disant l’un: j’ay mille, l’autre: dix mille, l’autre: j’ay cecy, j’ay cela pour mettre pour vous et pour attendre tout vostre advenir“. Și astfel lucrurile își continuă mersul lor obișnuit și se taie tot atâția pui la bucătărie.
Meșteșugirea tabloului se datorează, firește, pensulei lui Chastellain. Nu știm în ce măsură povestirea lui înflorește aici întâmplarea reală. Dar, în orice caz, el îl vede pe prinț în formele simple ale baladei populare; întâmplarea este în întregime dominată, pentru el, de cele mai primitive simțăminte de credință reciprocă, exteriorizate cu sobrietate epică.
În timp ce mecanismul guvernării și gospodăririi statului ajunsese în realitate la forme complicate, treburile statului se proiectează în mintea poporului în câteva figuri fixe, simple. Ideile politice care domină viața poporului sunt cele ale cântecului popular și ale romanului cavaleresc. Se poate spune că poporul îi reduce pe regii epocii respective la un număr limitat de tipuri, fiecare dintre ele corespunzând mai mult sau mai puțin unui motiv literar: suveranul nobil și drept, suveranul indus în eroare de sfetnici răi, suveranul care răzbună onoarea seminției sale, suveranul susținut la nenorocire de credința curtenilor săi. Burghezii unui stat din perioada de sfârșit a Evului Mediu, care plătesc dări grele, dar nu au dreptul să se amestece în gospodărirea fondurilor statului, trăiesc cu sentimentul că banii lor sunt irosiți în loc să contribuie la bunăstarea țării. Această neîncredere în cârmuirea statului se traduce într‑o idee simplificatoare: regele este înconjurat de sfetnici hrăpăreți și vicleni sau luxul și risipa curții regale sunt de vină că țării îi merge rău. În felul acesta, problemele politice se reduc, pentru popor, la cazurile din basme. Filip cel Bun și‑a dat seama ce limbă înțelege poporul. În timpul serbărilor date de el la Haga în 1456, ca să facă impresie asupra holandezilor și frizonilor, care ar fi putut să creadă că‑i lipsesc banii necesari pentru a pune stăpânire pe eparhia Utrecht, a pus să se etaleze, într‑o încăpere de lângă sala cavalerilor, o colecție splendidă de argintărie în valoare de treizeci de mii de mărci. Oricine putea să intre ca s‑o privească. În afară de aceasta, au fost aduse de la Lille două lăzi, conținând două sute de mii de galbeni. Publicul n‑avea decât să în‑ cerce să ridice lăzile, dar orice osteneală era în zadar. Se poate oare închipui o îmbinare mai pedagogică între creditul de stat și petrecerile populare?
Cumpără cartea:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Alex Gruber / Unsplash
scrie un comentariu