Statisticile care ne spun cât de prost stă România la capitolul consum de carte şi cât de alarmant e procentul celor afectaţi de analfabetism funcţional sunt dublate de pasivitatea factorilor decizionali. Se închid librării şi dispar publicaţii care promovează lectura fără ca asta să provoace vreo emoţie în afara bulelor restrânse de cititori pasionaţi. Mai mult, taxele fac cărţile şi mai inaccesibile.
Şi atunci, pentru ce sau pentru cine mai scriu scriitorii? În fond, de ce?
Chiar şi acest site a fost gândit ca o formă de promovare a lecturii, un intermediar între scriitori şi cititori. Statisticile noastre, aşa mărunte cum sunt ele la nivelul audienţei, arată o scădere a interesului faţă de părerile celorlalţi pasionaţi de literatură.
Nimic nu este veşnic şi poate că şi cartea are efemeritatea ei, însă pentru cei care mai sunt încă aici căutăm să aflăm ce îi mai aşază la masa de scris pe scriitorii români de azi. Aşadar, de ce (mai) scrieţi, dragi scriitori? Ori, mai degrabă, de ce mai publicaţi ceea ce scrieţi? Şi pentru cine?
Voi scrie și mâine
Andrei Crăciun
Sunt oameni care scriu pentru că nu pot trăi altfel. În joc e însăși viața lor. Scriu ca să supraviețuiască.
Scriu pentru plăcerea de a inventa, de a minți fără consecințe. Pentru a-și pune ordine în propriile gânduri. Pentru a găsi un sens. Pentru a se juca. Pentru a face, fie și în ficțiune, dreptate. Pentru că își închipuie că au ceva de spus. Nu cred că îi locuiește întrebarea: ei, și cine va citi?!
Sunt oameni care ar scrie și dacă n-ar mai exista niciun alt cititor pe lume în afara lor. Sunt oameni care scriu în primul rând pentru ei, pentru că, spuneam, nu pot trăi altfel.
Mă număr printre ei.
Toată viața am urmat sfatul lui Kurt Vonnegut: încearcă să mulțumești un singur cititor, pe tine.
Și tot toată viața am urmat și sfatul lui Gustave Flaubert: nu răspunde niciodată! N-am răspuns. Chiar și când textele mele au ajuns să fie citite de cititori atât de… Nici nu mai continui.
Omul care scrie se bucură, de cele mai multe ori, dacă găsește un ecou. Dacă textele sale ajung la inimile cititorilor și, slavă zeilor!, rămân acolo.
Cred, totodată, că există mulți, foarte mulți scriitori buni și foarte buni pentru care acesta este doar un amănunt. O întâmplare fericită, dar secundară.
Scriu încă (și) în limba română, chiar dacă nu m-au dat niciodată cititorii afară din casă ca să mă mute în una mai mare pentru că e felul meu de a călători prin timp, de a mă întoarce de unde nu ar fi trebuit să plec (din copilărie) și de a mă bucura de posibilitățile pe care le oferă limba română. Scriu pentru a fi fericit.
Dacă se întâmplă ca din fericirea mea să se poată hrăni și alții – cu atât mai bine. Dacă nu, nu.
Scriu în fiecare zi, de peste douăzeci de ani.
Scriu câteva ore pe zi în fiecare zi, pentru că din asta și trăiesc – fac jurnalism, scriu poezii, proză scurtă, nuvele, romane, eseuri, piese de teatru, scenarii de film, jurnal, memorii.
Ce să mai zic? Întrucât nu mă interesează decât averile sufletești, m-am gândit că nu e cea mai rea idee să-mi aleg o meserie care să-mi facă și plăcere.
Așa că, dacă mai vreau să trăiesc (și chiar dacă nu mai vreau), eu voi scrie și mâine.
Da, voi scrie și mâine.
Cumpără cărţi de Andrei Crăciun:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Jan Kahánek / Unsplash
scrie un comentariu