Statisticile care ne spun cât de prost stă România la capitolul consum de carte şi cât de alarmant e procentul celor afectaţi de analfabetism funcţional sunt dublate de pasivitatea factorilor decizionali. Se închid librării şi dispar publicaţii care promovează lectura fără ca asta să provoace vreo emoţie în afara bulelor restrânse de cititori pasionaţi. Mai mult, taxele fac cărţile şi mai inaccesibile.
Şi atunci, pentru ce sau pentru cine mai scriu scriitorii? În fond, de ce?
Chiar şi acest site a fost gândit ca o formă de promovare a lecturii, un intermediar între scriitori şi cititori. Statisticile noastre, aşa mărunte cum sunt ele la nivelul audienţei, arată o scădere a interesului faţă de părerile celorlalţi pasionaţi de literatură.
Nimic nu este veşnic şi poate că şi cartea are efemeritatea ei, însă pentru cei care mai sunt încă aici căutăm să aflăm ce îi mai aşază la masa de scris pe scriitorii români de azi. Aşadar, de ce (mai) scrieţi, dragi scriitori? Ori, mai degrabă, de ce mai publicaţi ceea ce scrieţi? Şi pentru cine?
Cum aș putea să nu scriu, atâta vreme cât am ceva de spus?
Bogdan Boeru
În 1979, Neil Young lansa piesa „My, my, hey, hey”, în care spunea (cânta) cu subiect și predicat că „Rock’n Roll can never die.” Și iată că Rock’n Roll-ul este și acum aici. S-a transformat, a cunoscut suișuri și coborâșuri, dar e și acum aici!
La fel se întâmplă și cu poveștile. Ele sunt cu noi de mii de ani. Unele au fost cenzurate, altele au devenit atât de populare încât s-au transformat în adevăruri general acceptate, de pe unele a fost nevoie, la un moment dat, să se șteargă praful uitării și să fie redescoperite, altele au devenit religii, dar ele au fost și sunt mereu cu noi, în noi! Au trecut prin piatră, prin papirus, prin pergament, prin hârtie, acum trec printr-o fază electronică, dar adevărul e că ele au fost mereu aici! Asta pentru că ne naștem din povești, ceea ce nu e neapărat o figură de stil. Ne naștem, la propriu, din poveștile de dragoste ale părinților noștri. Fără povești, am înceta să ne mai naștem și abia asta e o figură de stil, fiindcă lipsa nașterii nu înseamnă extincție. Înseamnă pur și simplu o existență cenușie, lipsită de spirit, de imaginație, fără conștiința scrierii istoriei, fără conștiința inventării de istorii, fără conștiință de sine.
Trăim o perioadă în care nu numai literatura este pusă la zid. Trăim o perioadă în care cultura în general a încetat să mai fie privită ca singurul lucru în stare să definească un grup, indiferent dacă vorbim despre o categorie anume sau despre un popor. Nu este vina culturii că nu mai e privită astfel. Este vina celor care nu au înțeles că lipsa ei a fost cât pe ce să le explodeze în față când oamenii au fost chemați să dea cu ștampila în masă și probabil nu vor înțelege nici măcar atunci când nu vor mai avea o față în care să le explodeze treaba asta… Eu îmi aduc aminte că la începutul anilor ’90 a existat un entuziasm extraordinar în jurul publicării de cărți, în jurul restituirilor literare și implicit în jurul lecturii. Era firesc să se întâmple așa. Veneam după o dictatură comunistă în care, dacă îți rezervai liberatea de a spune ce gândești sau de a exprima artistic ce gândești, atunci libertatea îți era pusă de-o parte. Iar tu te trezeai de cealaltă parte. A gratiilor!
De ce continui să scriu? Pe de o parte fiindcă trăiesc cu speranța că acea emulație a anilor ’90 se va întoarce. Nu vreau ca asta să sune profetic sau exaltat, dar, într-o piață ca a noastră, în care și așa se citește puțin, să provoci din pix închiderea unor librării și desființarea unor publicații literare e ca și cum ai nega unor oameni, indiferent dacă sunt mulți sau puțini, accesul la apă. În cele din urmă, setea îi va împinge să-și croiască drum spre izvor. Iar setea de cunoaștere și de povești nu este nici ea o figură de stil…
Pe de altă parte, noile lumi s-au construit mereu pe cenușa celor vechi. Dar înainte de a se construi, a fost nevoie ca ele să fie imaginate. Acesta este rolul poveștilor: să imagineze lumi posibile pe fundamentul celor deja existente. Se (re)creeze lumea! Să deschidă posibilități de interpretare! Să ridice noi semne de întrebare! În cele din urmă, toate acestea înseamnă să-l provoace pe cititor să gândească, să-și pună întrebări, să analizeze, să-și imagineze. În aceste condiții, este chiar atât de greu de înțeles de ce cartea este pusă la zid?
Cum aș putea să nu scriu, atâta vreme cât am ceva de spus? Înainte, cântam. Dacă pui față în față mesajele pieselor formației Interitus Dei, al cărei solist vocal și basist am fost pentru mai bine de un sfert de secol, și mesajele cărților pe care le-am publicat, ele au aceiași piloni.
Și mai e ceva… Tot Neil Young, în aceeași piesă, spune (cântă): „There’s more to the picture than meets the eye.” Aceasta fiind rațiunea pentru care „Rock’n Roll can never die.” Literatura și Rock’n Roll-ul au în comun această cerbicie de a rezista oricăror cataclisme ale istoriei. Doar că literatura are ceva mai multă vechime „în câmpul muncii”. Iată un motiv bun pentru care să cred că ea nu va muri. Iată un motiv bun pentru care să continui să scriu: „There’s more to the picture than meets the eye.”
Scriitor, compozitor, instrumentist și solist vocal de Heavy Metal, Bogdan Boeru s-a născut la Constanța, în 1975. Este autor de romane (Nocturna – 2005, Șapte sute șaptezeci – 2017, Benedictiana – 2022, Printre oameni și alte ființe bizare – 2024), proză scurtă ( Nesfârșiri – 2003, Cartea destinelor – 2015), poezie (Înfiorate, cele patru vânturi… – 1999, Cântece păgâne – 2002, Verbele – 2016), eseu (Două eseuri călătoare – 2017, Convergențe spirituale. Eseu despre o posibilă sintaxă a sacrului – 2020, Un puzzle de simboluri – 2024). Lucrările lui au fost traduse în: engleză, italiană, bulgară, suedeză, albaneză. A scris scenarii de teatru, scurt metraj, documentar și spot publicitar. A activat între 1993 și 2018 ca solist vocal și basist în formația Heavy Metal Interitus Dei, împreună cu care a editat 5 LP-uri: Lonely White Idols – Bestial Records, România (1997), The End of Revelation – Bestial Records, România (2000), Unholy – Sidekick Records, Norvegia (2002), In Motion – Black Bards Entertainment, Germania (2009), Occult – High Top Records, Germania (2012). Începând cu 2013, este organizatorul mai multor expoziții de artă vizuală în țară și peste hotare.
Cumpără cărţile lui Bogdan Boeru:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Jan Kahánek / Unsplash
scrie un comentariu