Statisticile care ne spun cât de prost stă România la capitolul consum de carte şi cât de alarmant e procentul celor afectaţi de analfabetism funcţional sunt dublate de pasivitatea factorilor decizionali. Se închid librării şi dispar publicaţii care promovează lectura fără ca asta să provoace vreo emoţie în afara bulelor restrânse de cititori pasionaţi. Mai mult, taxele fac cărţile şi mai inaccesibile.
Şi atunci, pentru ce sau pentru cine mai scriu scriitorii? În fond, de ce?
Chiar şi acest site a fost gândit ca o formă de promovare a lecturii, un intermediar între scriitori şi cititori. Statisticile noastre, aşa mărunte cum sunt ele la nivelul audienţei, arată o scădere a interesului faţă de părerile celorlalţi pasionaţi de literatură.
Nimic nu este veşnic şi poate că şi cartea are efemeritatea ei, însă pentru cei care mai sunt încă aici căutăm să aflăm ce îi mai aşază la masa de scris pe scriitorii români de azi. Aşadar, de ce (mai) scrieţi, dragi scriitori? Ori, mai degrabă, de ce mai publicaţi ceea ce scrieţi? Şi pentru cine?
Medicamentul care mă împiedică să cad în depresie
Bogdan Perţache
De ce scriu? În primul rând pentru că, de când mă știu, îmi place să povestesc. Spuneam, mai ieri, într-o postare pe Facebook, de Ziua Dascălilor, că nu mi-am iubit învățătoarea pentru că nu mi-a dat niciodată premiul întâi, azi conștientizez că îi datorez enorm, deoarece mă lăsa să băsnesc, în fața clasei, tot ce-mi trecea prin cap, timp de o oră, în fiecare sâmbătă. Meșteșugul de a scrie povești publicabile l-am deprins mai târziu, grație cursurilor și atelierelor de creative writing ale lui Florin Iaru și de la Revista de Povestiri, le sunt recunoscător, de asemenea, editorilor mei de la editura Polirom.
Bunica m-a învățat să scriu și să citesc pe când aveam cinci ani. Și de atunci, nu m-am răzgândit, consider cartea un obiect magic. În consecință, scriitorul este un vrăjitor. Aspir și eu să fiu măcar magician.
Mai e iluzia de nemurire pe care o ai când îți vezi rezultatul muncii în mâinile, bibliotecile oamenilor. E ridicol, dar cine nu vrea să fie nemuritor? Sunt superficial, știu și asta, dar îmi place teribil să-mi văd numele pe coperta unei cărți.
Mă simt util, am un scop? Cu siguranță. Duc o existență monotonă, rutina mă roade de ani buni. Scrisul este medicamentul care mă împiedică să cad în depresie. Și-aș mai vrea să nu las să dispară persoane, întâmplări, emoții, lumi pe care le-am cunoscut.
Scriu cu speranța că ne vom întoarce la cărți. Și lucrul ăsta bănuiesc că se va întâmpla când „Inteligența Artificială” își va fi dat singură în cap și falsurile, atât de ușor de făcut și răspândit în media, vor fi de netolerat.
Cumpără Visul canadian de Bogdan Perţache:
În curs de apariţie:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
scrie un comentariu