Statisticile care ne spun cât de prost stă România la capitolul consum de carte şi cât de alarmant e procentul celor afectaţi de analfabetism funcţional sunt dublate de pasivitatea factorilor decizionali. Se închid librării şi dispar publicaţii care promovează lectura fără ca asta să provoace vreo emoţie în afara bulelor restrânse de cititori pasionaţi. Mai mult, taxele fac cărţile şi mai inaccesibile.
Şi atunci, pentru ce sau pentru cine mai scriu scriitorii? În fond, de ce?
Chiar şi acest site a fost gândit ca o formă de promovare a lecturii, un intermediar între scriitori şi cititori. Statisticile noastre, aşa mărunte cum sunt ele la nivelul audienţei, arată o scădere a interesului faţă de părerile celorlalţi pasionaţi de literatură.
Nimic nu este veşnic şi poate că şi cartea are efemeritatea ei, însă pentru cei care mai sunt încă aici căutăm să aflăm ce îi mai aşază la masa de scris pe scriitorii români de azi. Aşadar, de ce (mai) scrieţi, dragi scriitori? Ori, mai degrabă, de ce mai publicaţi ceea ce scrieţi? Şi pentru cine?
La adăpost de frustrări
Mircea Pricăjan
În ce mă privește, răspunsul e bifurcat. Pentru că bifurcate sunt și cărțile pe care le-am scris până acum. În funcție de cititorii cărora li se adresează. În cazul romanelor pentru copii e evident că le-am scris pentru copii, nu m-aș fi gândit niciodată să imaginez poveștile acelea dacă nu aveam din capul locului intenția ca ele să ajungă la cititorii juniori. În al doilea caz, al romanelor și volumelor de proză scurtă „pentru oameni mari”, e mult mai simplu. Pe acestea le-am scris și le scriu cu gândul doar la mine, eu sunt acel cititor curios să afle ce mai am eu însumi de spus. Le-aș scrie oricum, chiar dacă n-ar avea niciodată alt cititor în afară de mine. De ce le public? Pentru că oricât am fi de egoiști în actul creației, după ce creația s-a produs se declanșează nevoia recunoașterii, a aprecierii, a confirmării. Oameni suntem. Deși simt că misiunea mea s-a încheiat odată cu ultimul punct, simt totodată că misiunea cărții abia începe. Și evident că încerc să o urmăresc, să-mi doresc să și-o împlinească. Dar, repet, partea aceasta, în cazul de-al doilea, nu intră în calcul atunci când încep să scriu ceva nou. La cum arată lucrurile în privința lecturii în România, mă bucur că lucrurile stau așa în ograda mea literară. Sunt la adăpost de frustrări, de furii, de păguboasa psihoză a „geniului neînțeles”. Asta mi-ar mai lipsi.
Cumpără cărţile lui Mircea Pricăjan:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
scrie un comentariu