Ne propunem să descoperim cărţile aflate pe lista de lecturi a scriitorilor în vara lui 2022. Aşadar, titlurile propuse nu vor fi neapărat apariţii noi, ci poate chiar parte din liste utile pentru scrierea cărţilor la care participanţii la anchetă lucrează în această perioadă. Ori, poate, lecturi mai vechi care se doresc împrospătate. Ori vreun titlu restant, pentru care nu a fost niciodată timp. Ori altă variantă… Şi nu doar atât, pentru că dacă tot suntem la o anchetă, credem că ar fi plăcut să vedem şi care sunt obiceiurile de lectură ale scriitorilor şi alte chestiuni din intimitatea lor de cititori-scriitori.
Andreea Răsuceanu este prozatoare, critic literar, editor. Este autoarea romanului Vântul, duhul, suflarea (Polirom, 2020), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru proză (2021), premiul Scriitorul lunii februarie (2021) și Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea și a romanului O formă de viață necunoscută (Humanitas, 2018), distins cu Premiul pentru proză al revistei Ateneu (2019) și premiul Scriitorul lunii ianuarie (2019), decernat de Uniunea Scriitorilor din România și nominalizat la toate premiile literare din România, selecționat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry (Franța). A debutat cu volumul Cele două Mântulese (Vremea, 2009), o versiune a tezei de doctorat, nominalizat la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România și la Marile Premii Prometheus. A doua ei carte, Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară (Humanitas, 2013), versiune a lucrării sale postdoctorale la CESI și Université Paris Sorbonne – III, a primit premiul Tînărul critic al anului 2013 și nominalizări la premiile Uniunii Scriitorilor din România și premiile revistei Observator cultural. A continuat studiile de geocritică cu Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului (Humanitas, 2016) și Dicționar de locuri literare bucureștene (Humanitas, 2019, scris împreună cu Corina Ciocârlie), volum pentru care a primit Premiul AgențiadeCarte.ro, secțiunea eseu, publicistică, memorialistică. A publicat proză în reviste literare și în volume colective: Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (Polirom, 2014), Bucureștiul meu (Humanitas, 2016), Orașul. Antologie de proză (Gestalt Books, 2016), Tot înainte! Amintiri din copilărie (Curtea Veche, 2016), Cartea întîmplărilor (Humanitas, 2019) etc. A coordonat volumul colectiv 16 prozatori de azi.lit (Humanitas, 2018) și Cartea orașelor (Humanitas, 2021). Din 2017 este coordonatoarea colecției Humanitas 821.135.1 – Scriitori români contemporani.
Este vara aceasta una deosebită din punctul de vedere al cărţilor pe care vreţi să le citiţi? O listă mai bogată sau poate mai rarefiată? Un titlu special pe care doriţi neapărat să-l parcurgeţi în următoarele săptămâni?
Într-un anume sens, da, e o vară diferită. Lucrez la ultimul roman din trilogia C.-ului, din care au apărut până acum „O formă de viață necunoscută” (2018) și „Vântul, duhul, suflarea” (2020). Multe dintre lecturile de vara aceasta sunt parte din documentarea despre viața din Moldova, de după Regulamentele Organice, despre emigranții italieni care ajung în Țările Române în secolul al XIX-lea, despre situația robilor mănăstirești și momentul eliberării acestora etc. Am citit mult și despre Galațiul industrial, despre avorturile clandestine din anii ’70-’80 și consecințele lor dramatice. Deci în special articole din presa vremii, mărturii, documente. În paralel, am citit câteva cărți care așteptau pe noptieră de ceva vreme, trecute la „leisure reading”: am terminattrilogia lui Rachel Cusk, formată din romanele „Schiță”, „Tranziție”, „Excelență”, și de asemenea cel mai nou roman al ei tradus în română, „Locul secund”, care mi s-a părut însă mai slab decât trilogia. Am început romanul lui Manuel Vilas, „În toate a fost frumusețe”, dar pentru mine nu a fost o descoperire, cum am văzut că s-a întâmplat cu alții, așa că l-am abandonat. Tot la capitolul cărți abandonate intră și „Persoana întâi”, cred că voi rămâne, din romanele lui Richard Flannagan traduse în română, cu „Moartea unei călăuze pe râu”.
Tot pentru vara asta am rezervat cartea lui Edward White, „Cele douăsprezece vieți ale lui Alfred Hitchcock”. Și, tot la capitolul ficțiune, „Viciu ascuns”, romanul lui Pynchon tradus de curând pentru Polirom de Dan Croitoru.
Vă propuneţi şi recitiri pentru perioada următoare? În general, faceţi loc pentru recitiri sau capitolul acesta este mereu amânat din cauza noutăţilor sau a „urgenţelor”?
Da, vara e mai ales un timp al recitirilor, eu am început cu „Ziua independenței”, romanul lui Richard Ford, pe care nu l-am recitit însă integral, ci pe anumite porțiuni, la fel cum se va întâmpla și cu celelalte cărți la care-mi propun să revin. Cred că avem cu toții capitole, scene, pasaje, personaje la care simțim nevoia să ne întoarcem, autori a căror tehnică o apreciem, de la care învățăm continuu. Cred și că vara e vremea clasicilor, a lecturilor care cer timp și concentrare, nu doar a cititului de plăcere. În ultimele veri m-am întors la Thomas Mann și Faulkner. Uneori am nevoie de rigoarea din scrisul unor clasici, alteori, dimpotrivă, de experiment și inovație. Dar revin mereu la clasici, ordinea din scrisul lor intră deseori, în forme subtile, în ceea ce gândim, spunem și scriem, și cred că inovația numai așa poate apărea, odată însușită, asimilată această ordine.
Fiind vorba despre o perioadă dedicată vacanţelor, veţi schimba formatul cărţilor citite? Veţi trece de la cartea tipărită la fişierele de pe telefon sau tabletă? Cât de uşor vă este să citiţi în format electronic?
Nu cred. Citesc pe tabletă sau laptop mai ales manuscrisele evaluate pentru colecția de care mă ocup. Și nonficțiune. Dar de multe ori am nevoie să notez câte ceva pe cărțile citite, scriu pe spațiile albe, subliniez, las în ele fișe etc. De curând am desfăcut o bibliotecă mai veche, câteva zeci de cutii de cărți, și mi-am dat seama cât de util e un astfel de sistem. A fost un experiment interesant, am regăsit cu ocazia asta nu doar cărți citite în trecut, ci și o grilă de lectură, un fel de a mă raporta la un autor sau altul și multe adnotări utile, lucruri uitate și recuperate astfel. Am avut din nou revelația influenței „modelor” literare, a modului în care ni se poate schimba percepția asupra literaturii, a dozei de arbitrar care intră de fapt în evaluarea cărților. Cred că orice lectură e un dialog cu cel care a scris cartea, eu așa citesc și așa mi-ar plăcea să fie citite și cărțile mele.
Trei cărţi, numai trei cărţi pe care trebuie să le citim cât mai repede. Care ar fi acestea?
E foarte greu de ales. O să amintesc cărțile pe care le-am (re)descoperit eu în ultima vreme. Sverker Johansson, „Zorii limbajului”, „Jurnalul” lui Kafka, cărțile Bibliei, în ediția îngrijită de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu.
Unde citiţi de obicei vara? Aveţi un loc ideal? Dar un moment al zilei preferat?
Citesc oriunde, poate mai puțin în spații publice. Nu prea mă pot concentra în metrou, pe plajă, în tren sau pe o bancă în parc. E mereu ceva ce-mi distrage atenția, ce merită observat. Cel mai bine citesc în camera mea de lucru, sau în grădină, când plec din București, dimineața o rezerv pentru cărți solicitante, lecturile „grele”, seara pentru romane, eseuri etc.
Este vara mai potrivită pentru citit decât pentru scris? În ce vă priveşte, se schimbă în vreun fel proporţia citit-scris în funcţie de anotimp?
Depinde, în ultimii ani am observat că sunt tot mai puțin dependentă de orice rutină a scrisului. Într-adevăr, cel mai bine scriu când am în față o perioadă de timp mai îndelungată în care știu că nu trebuie să mai fac și alte lucruri, mai ales presante, care presupun deadline-uri etc. Dar mă adaptez ușor, scriu în weekenduri, noaptea, în vacanță, uneori pur și simplu când am câteva ore libere. Scriam mai puțin vara, într-adevăr, dedicată mai ales cititului, dar în ultimii ani și asta s-a schimbat, am observat că e perioada în care îmi scriu cel mai bine părțile de ficțiune istorică din romane. E adevărat și că scrisul e mai senzorial vara, mai deschis către exterior. De citit citesc constant, mai selectiv în ultima vreme, dar nediferențiat în funcție de anotimp.
Cum arată cărţile pe care le citiţi? Subliniaţi, faceţi adnotări, lăsaţi semne din loc în loc sau rămâne totul imaculat în urma lecturii?
Da, cum am zis, scriu pe cărți, notez idei, fac trimiteri, mă contrazic cu autorul etc. Volumele din bibliotecă sunt pline de post-it-uri. Cărțile citite includ și comentariul meu din momentul respectiv, e interesant să vezi cum ți se schimbă perspectiva asupra unui autor sau a unei opere, în timp.
Puteţi cumpăra cărţile Andreei Răsuceanu (şi) de la:
Fotografie reprezentativă: Link Hoang / Unsplash
scrie un comentariu