În cartea sa de debut, „Bărbatul fără cap. Dicționar pentru ora șase fix”, Lavinica Mitu scrie cu sufletul despre o topografie interioară care trebuie să fi durut mult, multă vreme. „Bărbatul fără cap” este expresia reușită a unei încercări de a da coerență unor întâmplări atât de dureroase, încât ele vor fi părut lipsite de sens la momentul la care s-au petrecut.
Se simte, încă de la început („La șase fix”), în prozele ce alcătuiesc volumul, vibrația profundă a unor emoții negative îndelung reprimate, distilate, retrăite și reinterpretate, spre a exprima concis, dar sugestiv, avatarurile unei copilării marcate de traumă.
Cele 21 de povestiri ce alcătuiesc volumul seamănă, la o primă vedere, cu bucăți disparate ale unei poze neclare, cu multe umbre – tristețe, durere înăbușită, nedumerire copilărească. Însă, pe măsură ce intrăm în toposul cărții, se deslușesc sensuri ascunse ale unor vremuri, oameni și întâmplări care au structurat un tip de copilărie departe de ideal, demontând un mit: pruncia ca perioadă de aur, a priori fericită.
Copilăria, așa cum e ea evocată, cu curaj, la persoana întâi, cu exact aerul unui copil, nu este un hotar al armoniei, ci, dimpotrivă, un spațiu al înfruntării între egourile părinților, între datorie și viciu, sacrificiu și egoism, iertare și răzbunare. Printre rânduri se întrevede imaginea unui tată „fără cap”: ajungând să-și piardă capul din cauza băuturii și a femeilor, pe vremea când fetițele lui îl priveau cu teamă, nedumerire sau chiar groază, tatăl este decapitat apoi, în mod simbolic, pe parcursul cărții, în cadrul unui rechizitoriu – „conglomerat haotic de emoții, frânturi de istorie personală care nu se leagă nicicum… ură, putreziciune, durere justificată…” – înfăptuit în numele și pentru toate femeile abandonate, înșelate, abuzate, exact ca acea mamă, soția „bărbatului fără cap”. Acea mamă care, deși căzută la pământ, lovită, mințită, înșelată are puterea de a nu renunța la feminitate, la demnitate, la idealul unei aparențe de normalitate pentru fiicele ei.
Rolul terapeutic al pedepsei simbolice se vădește în iertarea pe care, spre final, adultul-scriitor i-o acordă figurii paterne, acceptarea și chiar înțelegerea acelor slăbiciuni ce au făcut din tată adevărata victimă, incapabilă să se sustragă propriilor vicii, să-și înțeleagă menirea și responsabilitățile.
Este aceeași iertare care se revarsă și asupra propriilor vulnerabilități, temeri și nemulțumiri, acceptându-le și dizolvându-le în apa clară a înțelegerii faptului că, dincolo de un nume – Lavinica, sursă de mirări reale sau simulate, de ironii legate de diminutivarea voită sau de răutăți ale colegilor de școală primară – ceea ce contează e ceea ce faci cu acel nume și cum îl porți prin lume.
Mi-a plăcut mult felul în care autoarea a știut să contureze, în jurul unor cuvinte-cheie, „un dicționar a ceea ce e mai urât în lumea asta”, ce jalonează parcursul anevoios, dar necesar, al cartografierii unor stări pe care, poate, mulți în situația ei ar fi preferat să le treacă sub tăcere; am redescoperit, cu nostalgie, amintirea propriilor momente marcate de micul-dejun cu pâine și margarină, de gemul făcut în casă, de cozile la magazine, de apa încălzită la aragaz spre a încropi o baie decentă, de cazna spălării rufelor la mașina Albalux și de atâtea alte lucruri ce mi-au populat copilăria trăită în comunism. Dar, mai presus de toate, am admirat limpezimea finalului, asumarea clară, în deplină cunoștință de cauză, a tot ceea ce copilăria și adolescența au însemnat, ca parcurs și ca etape de viață, pentru autoare.
Remarc cu bucurie încă un debut, care constituie un alt mare plus pentru peisajul nostru literar contemporan, aflat în zodia fastă a manifestării unor reale sclipiri de talent.
Lavinica Mitu, „Bărbatul fără cap. Dicționar pentru ora șase fix”, Editura Polirom, anul publicării: 2022, nr. pagini: 184
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu