Akira Mizubayashi, scriitorul japonez de expresie franceză, a cărui pregătire pedagogică a fost urmată de studii de literatură modernă, ne propune un roman clasic, scris simplu, dar de o nebănuită sensibilitate și muzică interioară.
Romanul „Inimă frântă”, care din 2021, de când a apărut în format „de buzunar”, figurează în topul celor mai bune vânzări din Franța, fiind distins cu multiple premii, este o parabolă despre puterea tămăduitoare a muzicii, având ca dublu simbol „inima”.
Inima desemnează în romanul lui Akira Mizubayashi atât organul vital funcționării oricărui organism și locul căruia poeții i-au atribuit puterea de a naște emoții, cât și piesa mică din corpul unui instrument cu coarde, care, asigurând calitatea, propagarea și uniformitatea vibrațiilor, constituie sufletul acestuia, într-o similitudine semantică și metaforică deplină cu inima umană.
Prefațat neașteptat cu o dedicație făcută „tuturor fantomelor din lume”, ca într-o declarație de iubire față de locuitorii Celuilalt Tărâm, romanul lui Mizubayashi se deschide cu rememorarea dureroasă a unui tropăit dur și apăsat, ce vine din adâncurile memoriei unui băiețel, Rey, acum om mare, care se afla în 1938 la Tokyo, ascuns într-un dulap, asistând împietrit la distrugerea celei mai de preț averi a tatălui lui: vioara sa.
La cei 11 ani ai săi, Rey nu avea nici cea mai vagă idee despre turnura pe care întâlnirea părintelui său, Yu, cu cei trei studenți chinezi, muzicieni amatori, veniți să repete un cvartet de Schubert o va avea. Atmosfera delicată marcată de dragostea pentru muzică și poezia sunetelor a celor patru artiști amatori, va fi sfâșiată cu brutalitate de soldații japonezi, bănuitori ai unei conspirații comuniste sino-nipone, mascate sub aparența unei întruniri muzicale. Sub pretextul oferirii unei lecții de patriotism, caporalul Tanaka distruge vioara lui Yu, care „a scos strigăte ciudate de agonie pe care nu le-ai fi putut auzi de la niciun animal pe moarte în pădurea vânătorilor necruțători.”
Ireparabilul gest, aproape un sacrilegiu adus muzicii este urmat de un altul, diametral opus, făcut tot de un militar japonez: periclitându-și poziția oficială, locotenentul Kurokami îi oferă lui Rey cadavrul vioarei mutilate, cu pioșenia cu care înmânezi rămășițele cuiva drag, într-o ofrandă inutilă, dar cu atât mai valoroasă.
Rămas orfan, Rey se desparte de țara și amintirile sale, transplantându-și sufletul și memoria în țara părinților săi adoptivi, Franța, dar neuitând niciun moment de testamentul spiritual al tatălui său: reabilitarea viorii, redarea vieții acesteia prin reparea inimii și a corpului său, pentru a deveni, din nou, instrumentul celor mai minunate armonii schubertiene. Cu dedicarea, meticulozitatea și răbdarea pe care numai sufletul unui japonez autentic le poate dovedi, Rey Mizusawa, devenit Jacques Maillard, își pune întregul talent în slujba unei singure cauze: repararea viorii și, prin ea, a memoriei tatălui său, dar și a propriei vieți. În acest demers de vindecare spirituală și de recuperare a trecutului, sorții vin în ajutorul său într-o formă care are, din nou, de-a face cu îngerul viorii: locotenentul Kurokami. Nepoata acestuia, violonista Midori Yamazaki îi va revela lui Rey cursul vieții bunicului său, mânat de aceeași nestăvilită pasiune pentru muzică și istoria fabricării viorilor, ce l-a făcut să își dorească să ajungă pe urmele marilor lutieri europeni.
Momentul de maximă tensiune narativă este marcat de concertul lui Midori Yamazaki care readuce la viață nu doar sufletul viorii lui Yu, ci are puterea de a chema chiar spiritul său, cucerit de sunetele viorii sale mult iubite.
Îmbinând armonios literatura cu muzica și fiind concepută în patru părți, exact ca și Cvartetul de coarde Rosamunde de Schubert, această poveste, de o infinită delicatețe, comparabilă doar cu liniile corpului unei viori, ne poartă pe mai multe continente, evocându-ne culturi diferite, dar având un numitor comun: dragostea pentru muzică, forța ei tămăduitoare și spiritul profund umanist al oricărui meloman autentic.
Akira Mizubayashi, „Inimă frântă”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării 2021, traducere: Mădălina Ghiu, nr. pagini: 240
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Alice Alinari pe Unsplash
scrie un comentariu