O călătorie narativă cu unsprezece povestiri mi-a prilejuit confortul și tihna pe care ți le dau scrierile așternute cu emoție și bucurie. „Stații”, volumul de debut al Ramonei Gabăr, înconjoară imaginar mapamondul, condensând povești despre femei (în principal) aflate în cele mai diverse zone ale lumii.
Fie ele din Spania, Turcia, Ucraina, Cehia sau România, femeile sunt vectorul iubirii. Multiplicitatea sentimentului de dragoste este reflectată în atât de subtile și delicate fațete încât te întrebi care este ingredientul secret care dă nuanța distinctă a acestei trăiri, față de altele care, de la distanță ar putea părea la fel.
Căci este o distanță, nu foarte mare, dar sesizabilă, între iubirea de mamă care ar sacrifica totul pentru binele copiilor ei, așa cum o face eroina din povestirea „Nouă”, și dragostea unei tinere, devenite fără voia ei mamă și care, deși își iubește mult copilul parcă mai degrabă s-ar da în scrânciob cu fiul ei decât să stea pironită lângă patul lui atunci când îl hrănește.
O altă distanță este cea dintre tangoul amoros – marcat de incertitudine și speranță, pe care-l dansează și acceptă tânăra din „Bruxelles Midi” cu șeful ei, într-un duet volatil plin de iluzii spulberate și dulci speranțe confirmate – și împlinirea, fără remușcări ori clarificări, a iubirii pătimașe a Sofiei față de iubitul celei mai bune prietene ale ei, Ivana.
Există distanța dintre iubirea virilă, hiperprotectoare a unui bărbat obsedat de control – obișnuit să manipuleze cu hotărâre destinul comun al relației, dar incapabil să vadă boala la iubita lui – și dragostea feminină, fluidă și incertă a unei partenere de același sex care, marcată de nevoia de confirmare, constatând eșecul reflectării propriilor trăiri în cealaltă, ajunge să abandoneze relația.
Poate cele mai dureroase sunt iubirile mamelor ajunse vârstnice: iubirea fără speranță pentru copilul, acum adult, plecat în China și de la care nu mai primește niciun semn de viață, prea ocupat să facă lucruri sau prea important pentru ființa ce i-a dat viață și care, doar la auzul numelui său rostit de cunoscuți, înflorește de bucurie și speranță.
Dar cel mai surprinzător este modul eliberator în care o fiică, ajunsă matură, vede sensul mai profund al vieții adulților, dincolo de păienjenișul de intrigi și ură din copilărie, mântuindu-și mama de povara falsei vinovății pentru o fericire pe care societatea i-o interzice: aceea de a fi iubită în mod real, de un bărbat din afara căsătoriei, dar care o prețuiește și o vede, dincolo de orice rol, în calitatea ei primordială, de femeie.
Povestirile Ramonei Gabăr au ca pretext diferite stații – de tren, de autobuz sau de tramvai – toate condensând trăiri, stări, gânduri fulgurante sau stăruitoare, dar toate sugerând că existența e un parcurs, o sumă de mici episoade, de mici existențe aflate în tranzit, mereu către o stare nouă, mai bogată sau, dimpotrivă, mai sterilă. Viața e, în cele din urmă, iubire, iar existența, parcursul pe care-l facem veșnic în căutarea ei. Există tot atâtea forme de iubire câte tipuri de suflete.
Minuțiozitatea cu care Ramona Gabăr cartografiază terenul fertil al dragostei erotice ori al iubirii materne, bogăția de nuanțe pe care știe să le extragă din orice trăire, expresivitatea limbajului ce se adaptează perfect sensului redat sunt o bucurie în sine, ce merită savurată pe îndelete, o bucurie pe măsura celei a autoarei.
Ramona Gabăr, „Stații”, Editura Nemira, anul publicării: 2021, nr. pagini: 192
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Marc van Woudenberg pe Unsplash
scrie un comentariu