Există multiple moduri în care să poți scrie poezie narativă. Doina Ioanid o dovedește prin distanța dintre Duduca de marțipan[1] și Bazarul culegătoarei, separate nu doar printr-un spațiu de douăzeci de ani, ci și și prin scopuri, tehnică, stil și atitudine. Azi nu este ieșit din comun să ajungi la volume care îmbină și poezia narativă, fără a fi compusă doar din asta (ca Nu mă întrerupe[2]) sau la volume care sunt dominate de ea (ca Alwarda[3]). În acest sens, întâlnirea cu Sangvinar, debutul lui Rareș Călugăr, nu e neapărat una neașteptată, cu toate că titlul nu îți sugerează deloc conținutul. Însă, cu toate că poezia narativă nu este o noutate, Rareș Călugăr reușește să surprindă printr-o cu totul altă componentă: narațiunea în sine (dublată de o anumită siguranță și un univers care acaparează și în care nu deții niciun control).
Personajul recurent, Lucrețiu Mozeș, acest erou-antierou cu iz medieval, este transportat spațial și temporal ca într-un vis, oferindu-ne astfel și nouă acces la o lume parțial medievală, parțial contemporană, toate acestea părând a fi conduse de un narator atotștiutor&atotputernic, dar care seamănă mai mult cu un soi de curator literar, decât cu un (pseudo)zeu. Ajungem într-o zonă care pare să dubleze realitatea, o brodează după propriile reguli, atașându-se de anumite detalii, scene, personalități și referințe culturale pentru a oferi nu sens și înțelegere, ci chiar o punte între creator și narațiune. În acest sens, nu ar fi neobișnuit și nici deplasat să sugerezi că Sangvinar e compus din aceste mici proze poetice, a căror dimensiune spațială nu este oglindită și stilistic, întrucât fiecare nouă intrare este abundentă și intensă (privite ca niște poezii narative, dimensiunea lor spațială este înțeleasă invers).
Rareș Călugăr scrie o poezie masivă care îți suscită întreaga atenție, anumite pauze fiind necesare pentru putința integrării expunerii, dacă nu în viața ta, atunci cu siguranță în imaginație. Există o abundență de detalii, nu doar printr-o excelentă înclinație către descriere, ci pur și simplu prin prezența unui imaginar puternic și foarte particular. Poetul pare să mascheze realitatea doar pentru a o scoate la suprafață într-o altă formă, mai dificil de ghicit, transformă viața într-o poveste care se apropie aproape verosimil de fantasmagoric, netrecând însă acest prag (care, poate într-un anumit sens, ar fi chiar ultimul prag de trecut).
Călătoria lui Lucrețiu Mozeș este pe rând sentimentală, scârboasă, înduioșătoare, individuală, colectivă, neverosimilă, plată și chiar romantică. Cu toate că pare a fi mereu prezent, întâlnirea cu el (în esență) este sporadică; cu toate că pare a fi personajul principal, Lucrețiu Mozeș poate fi lesne privit ca un obiect mai mult sau mai puțin precis pentru cititor, dar cu siguranță o unealtă redutabilă pentru poetul care-l ademenește pe Lucrețiu Mozeș nu într-o călătorie de autocunoaștere, descoperire și evoluție, ci una a simțurilor și imaginației. Dar nu e nimic amăgitor aici pentru că personajul acesta nu e pregătit pentru realitate sau pentru transformarea într-un erou al unui bildungsroman, el este în acest sens un meta-personaj pentru că nu este interesat în niciun fel de realitatea narată în care există (și în care se naște), ci de imaginație: „însă povestea tot trebuie să ți-o imaginezi singur, urmând cadrele înșiruite aparent fără nicio noimă. În ceea ce-l privea pe el, Lucrețiu prefera să se piardă în imagini și să uite cu totul de cuvinte.” (pag. 99)
Există în Sangvinar o obsesie pentru cuvinte și trecut (de altfel înțeleasă chiar din titlu)[4] și aceasta se manifestă ca un rever în existența lui Lucrețiu Mozeș care încearcă să evadeze (dar nu vădit, ci mai degrabă prin a nu se ancora în concretețea lumii în care există) și să nu ofere cuvintelor mai multă putere decât au deja, accesând astfel universul imaginației (care, de cele mai multe ori, poate fi salvatoare). Desigur că poate ăsta și este blestemul/destinul cu care trebuie să conviețuiască Lucrețiu care nu poate trăi în afara cuvintelor și al cărui întreg imaginar stă la picioarele unei narațiuni precise. Rareș Călugăr se joacă, dar cu o seriozitate proprie unui om de Litere care pare a respecta și chiar aclama arta și procesul creației într-un mod foarte particular, țesându-și poezia narativă cu multe fire literare (în mod particular) și artistice (în mod general), întregul Sangvinar fiind o descendență nu doar a unui timp trecut cu diversele sale amprente și distincții fascinante (aducând foarte mult cu Epoca Medievală, cel mai probabil), ci și a cuvintelor/limbii/putinței narațiunii în sine, cu toate aspirațiile inerente&imposibil de evitat pentru imaginație. Nu ar fi poate deplasat să îți imaginezi o atmosferă care aduce uneori cu romane precum Jane Eyre sau chiar cu spațiul shakespearian. Ce au în comun mai ales, în afara imaginarului puternic, este prezența atât de exactă a lui Lucrețiu Mozeș, în ciuda oricărei râvne pentru evadarea cuvintelor (sau tocmai de aceea). Un anumit punct culminant în acest sens (dar și în sensul ascunderii și a obsesiei autorului pentru cuvinte și imaginar) este poemul în latină (netradus) care începe cu o întoarcere a lui Lucrețiu Mozeș de la cimitir (paginile 19-20).
Rareș Călugăr este un poet nu doar al cuvintelor/descrierilor/narațiunii, ci și un poet-cititor care reușește să-și integreze propriile obsesii și înclinații în poezie, transformând-o după bunul plac și ascunzându-se acolo nu doar pe sine și legăturile cu ceilalți (și impactul lor), ci chiar pavând imaginarul (la care pare de fapt să acceadă) într-un strat gros, cimentat de cuvinte, semnificații și descrieri. Un volum amplu cu poeme masive (din punct de vedere spațial, dar și în ce priveşte semnificația, învelișul și conținuturile fine) unde primează narațiunea și care reprezintă totodată un debut extrem de interesant, ușor bizar, dar care totodată constituie și ceea ce sugerează Caius Dobrescu pe coperta 4: „aceste poeme nu seamănă cu nimic din ce ați citit până acum.”
Rareș Călugăr, „Sangvinar”, Editura Tracus Arte, anul publicării: 2021, nr. pagini: 110
[1] Aici o videocronică la „Duduca de marțipan”, volumul de debut al Doinei Ioanid: https://youtu.be/lx_93rwoho0
[2] Aici o cronică despre debutul Cătălinei Stanislav: https://citestema.ro/nu-ma-intrerupe-de-catalina-stanislav-poeme-sincere-despre-iubire-si-despartire/
[3] Aici o cronică semnată de Alexandru Lăcătușu despre „Alwarda” de Ruxandra Novac: https://citestema.ro/ceva-sa-te-tina-intact-pulsand-sub-membrane-despre-alwarda-de-ruxandra-novac/
[4] Rareș Călugăr vorbește despre importanța titlului ales într-un interviu cu Olga Ștefan pentru Poetic Stand: https://poeticstand.com/2021/12/19/rares-calugar-sangvinar/
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Michael Held pe Unsplash (crop)
scrie un comentariu