Poate fi cea mai reuşită carte a lui Radu Găvan. Şi ai putea spune că e cam greu să vii cu ceva şi mai şi după „Exorcizat” sau după „Isus din întuneric”, cărţi diferite în felul lor, însă apreciate de critici şi de cititori, cărţi care l-au adus cumva în atenţia lumii literare pe Radu Găvan. Însă ce face el aici, în „Efectul Jumanca”, mi s-a părut remarcabil.
Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt, ci să citiţi cartea. Eu, unul, pe măsură ce am avansat cu „Efectul Jumanca”, m-am tot gândit la un soi de maestru bucătar, recunoscut pentru talentul său, care însă reuşeşte să mai scoată, numai el ştie cum, un produs cu nişte arome care trezesc la viaţă papilele gustative, ceva aproape nemaiîntâlnit, deşi e greu, dacă nu imposibil să mai inventezi ceva, când ai la bază aceleaşi şi aceleaşi condimente pe care atâţia alţii le-au tot combinat de-a lungul timpului.
Comparaţia mea are legitimitate aici. E aproape imposibil azi să mai citeşti literatură şi să spui că aşa ceva nu s-a mai scris. Însă ce face „Efectul Jumanca” este unic la noi, cel puţin în felul în care îşi îmbracă Radu Găvan personajele şi situaţiile. De altfel, pe copertă scrie „povestiri de un umor necruţător”, însă ai putea crede că e ceva de marketing acolo, un soi de bliţ menit să-ţi atragă atenţia. E şi nu e. Sigur, umorul nu e chiar necruţător, însă sunt tot felul de momente în carte care-ţi provoacă măcar zâmbetul, iar cele mai multe texte, dacă nu chiar toate, ating la un moment dat un nivel de absurd, care prin el însuşi este comic.
„La urma urmei, şi-a spus, nu-i aşa rău să îţi pierzi viaţa luptând pe câmpul literaturii cu un vajnic scriitor islandez. E o moarte demnă de un scriitor şi poate, în acest fel, numele noastre vor avea şansa să fie menţionate într-un viitor volum al istoriei literaturii române, măcar la index, urmând astfel să dobândim nemurirea.”
Elementul comun al celor 14 proze din carte – cu titlul provenind de la una din prozele incluse în volum – este lumea literară românească, cu frustrările şi luptele ei de cele mai multe ori inutile şi ridicole. Foamea de celebritate, invidia, reacţia scriitorilor la cronicile negative, ranchiuna, totul este ridiculizat, caricaturizat cu mâinile unuia care pare să fi scris „pastile” ani la rând pentru Times New Roman sau pentru Academia Caţavencu.
În „Efectul Jumanca” vei găsi şi pitici, şi vampiri, şi babe, şi scriitori islandezi, şi taţi, şi fii, şi accidente aviatice, şi insule, şi soluţii minune la probleme fără ieşire. Pe alocuri, tuşe cu tentă sexuală fac textele să pară bune pentru Playboy-ul de altădată, însă şi acestea sunt folosite tocmai pentru a potenţa comicul şi absurdul.
Pentru mine, două texte parcă s-au distins din şir. Primul dintre ele ar fi „Un pitic”, care începe şi se termină la fel:
„- Pun pariu că nu ţi-ai imaginat că aşa o să arate seara ta, a zis piticul.”
Fraza asta îmi va rămâne mult timp în minte şi pentru că toată proza e atât de bine scrisă, atât de intensă şi de bine dusă la capăt, încât pare că situaţia respectivă chiar aşa s-a petrecut cândva, undeva, scriitorul nefăcând altceva decât să o consemneze.
Al doilea text (bine, dacă ar fi să aleg numai două, deşi mai multe ar merita menţionate) este „Jurnal din epoca pietrei”, fain până şi prin titlu, care te duce cu gândul în cu totul altă parte decât o va face proza în sine, epoca pietrei nefiind altceva decât perioada de câteva zile în care un scriitor este chinuit de o piatră la rinichi. Ce e frumos aici e felul în care a construit frazele Radu Găvan, sacadat, cu un umor aş zice dureros, ascuţit, ca şi cum scriitorul chinuit de impulsuri sfâşietoare ar reda ce vede şi ce simte:
„Mai îndurat puţin şi luat hotărâre mers urgenţă, chemat Uber, exorbitant cartier rezidenţial flamboaiant, noroc maşină confortabilă, loc desfăşurat durere, vorbit telefon văr bun, povestit tragedie, exprimat durere discret şi nobil, compătimit de soţie, apoi de şofer, apoi de soţie şi şofer în cor, şofer spune poveste motivaţională cunoştinţă probleme similare două săptămâni pat morfină, dureri groaznice şamd, (...)”
Şi adevărul e că l-am considerat dintotdeauna pe Radu Găvan un scriitor bun, care mi-a plăcut foarte mult cu debutul lui, „Exorcizat”, iar apoi nu a dezamăgit, ci s-a menţinut prin mai tot ce a scos mai sus de un anumit nivel, însă mi se pare că acum, cu „Efectul Jumanca”, în sistemul meu subiectiv de apreciere, el reuşeşte să mă încânte la fel cum a făcut-o la prima carte. Iar lucrul acesta mi se pare grozav. De unde şi comparaţia mea de la început, cu maestrul bucătar.
Uneori, e bine ca scriitorii români să nu se mai ia atât de în serios. Să se mai ia şi în comic, şi în absurd. Aici, Radu Găvan dovedeşte că imaginaţia lui joacă la nivel de Champions League. Greu de prevăzut ce va mai publica de acum încolo, însă am încredere că mintea lui va produce o nouă jucărie literară aşa cum m-a şi ne-a obişnuit.
Radu Găvan, „Efectul Jumanca”, Editura Hyperliteratura, anul publicării: 2025, nr. pagini: 232
Cumpără cartea:
Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Vinicius “amnx” Amano / Unsplash
scrie un comentariu