Romanul Grădina alchimiștilor se înscrie în universul ficțional deja conturat de Ana-Maria Negrilă, reluând și aprofundând teme prezente și în precedentele sale romane: alchimia și misterul producerii aurului, idealul nemuririi și tinereții veșnice, aspirații ancestrale care traversează istoria umanității și reflectă obsesii comune oamenilor din toate epocile. Autoarea nu tratează aceste teme ca simple pretexte literar-filosofice, ci le integrează într-o narațiune de amplă respirație asupra cunoașterii, timpului, religiei și condiției umane.
Continuitatea în raport cu romanele anterioare, Cele patru oglinzi ale adevărului și Cronica barbară, este asigurată atât la nivel tematic, cât și la nivelul personajelor. Alături de figuri deja familiare cititorului, apar personaje noi – Albertuccio, Bertramus, Maymūn sau Ugo – care îmbogățesc textura narativă și deschid noi perspective simbolice și morale. Combinația între familiar și inedit face ca romanul să poată fi citit atât în siajul volumelor precedente, cât și ca unitate narativă autonomă.
Un prim element remarcabil este vastitatea spațiului geografic acoperit de narațiune. Anei-Maria Negrilă îi place să povestească și știe s-o facă, documentându-se cu minuțiozitate acribică. Itinerariul personajelor acoperă Westfalia și Țara Românească, ajunge în Egipt și se prelungește până în India, în Calicut. Această desfășurare spațială amplă nu are doar rol stilistic, ci susține ideea universalității căutării cunoașterii ultime – a adevărului suprem – și a nemuririi, demonstrând că aspirațiile fundamentale ale omului transcend granițele culturale, religioase și geografice. În plus, autoarea reușește să redea, extrem de credibil, aspecte punctuale ale vieții cotidiene din sec. al XV-lea – traiul pe galeră, organizarea și ierarhia castelor din Calicut – conferind verosimilitate și densitate lumii ficționale pe care o închipuie.
Călătoria lui Sander, personajul principal al acestui roman cu care se închide trilogia istorică dedicată sec. al XV-lea, este una inițiatică, pusă în slujba scopului ultim: cucerirea sinelui și dobândirea adevărului personal. Această dimensiune este aprofundată prin existența avatarurilor Miro–Sander–Ugo, întrupări succesive ale aceleiași ființe. Lupta internă dintre aceste ipostaze, dorința ca unele dintre ele „să se căiască pentru faptele lor”, sugerează un proces dureros de autocunoaștere și purificare, în care identitatea nu este un dat fix, ci un construct, rezultatul procesului transformării.
Cartea tratează problematica obținerii poțiunii miraculoase a nemuririi – în atingerea căreia Sander și maestrul său, Bertramus, joacă un rol important – într-o cheie profund reflexivă, circumscriind-o atât credințelor religioase, cât și curgerii ireversibile a timpului și idealului universal al cunoașterii. Efortul apare ca un demers grandios, aproape suprauman, care presupune nu doar cunoștințe secrete, transmise și păzite cu prețul vieții, ci și ingrediente rare, inaccesibile oamenilor obișnuiți. Revelarea secretelor transmutației (parte a complicatului proces alchimic pus în slujba obținerii nemuririi) – ce duce la obținerea mult doritului aur prin reacții chimice sofisticate – subliniază granița fragilă dintre știință, magie și sacrul interzis.
Mai mult decât o promisiune a fericirii absolute, nemurirea devine prilejul unei interogații morale dintre cele mai profunde. Astfel, romanul stârnește întrebări esențiale: sunt oamenii cu adevărat conștienți de consecințele vieții veșnice? Nu se transformă nemurirea într-un blestem? Impunitatea pe care ar genera-o viața veșnică nu ar permite și perpetuarea unui rău-fără-de-sfârșit? Concluzia implicită a poveștii pe care ne-o spune Ana-Maria Negrilă este că dobândirea nemuririi ar distruge echilibrul natural al ființării, anulând sensul limitelor și al responsabilității morale.
Un alt aspect fascinant al romanului este amestecul subtil de ficțiune și documentare. Ana-Maria Negrilă brodează cu imaginație pe fundalul unor date și figuri reale, istorice sau religioase – precum împăratul bizantin Iustinian sau Sfânta Ecaterina – integrându-le organic în țesătura narativă. Acest procedeu conferă textului o dublă valoare: literară și culturală, stimulând atât emoția, cât și curiozitatea intelectuală a cititorului.
Dimensiunea umană este accentuată de reflecțiile emoționante asupra prieteniei, ilustrate exemplar prin amiciția dintre Maymūn și Sander. Diferențele de naționalitate, religie și biografie nu doar că nu îi separă, ci devin fundalul pe care se construiește o prietenie autentică, bazată pe loialitate și înțelegere profundă. În același registru emoționant se înscrie și povestea de dragoste dintre Maymūn și femeia care îi este interzisă – o iubire ce sfidează tabuurile sociale și limitele convențiilor, demonstrând forța eliberatoare a erosului autentic.
Grădina alchimiștilor este un roman dens, ambițios și profund reflexiv, care îmbină aventura, inițierea, documentarea istorică și meditația filosofică. Ana-Maria Negrilă propune nu doar o poveste despre alchimie și nemurire, ci şi o amplă explorare a dorințelor și limitelor umane, invitând cititorul să reflecteze asupra sensului vieții, al timpului și al responsabilității morale ce decurge din cunoaștere.
Ana-Maria Negrilă, „Grădina alchimiștilor”, Editura Hyperliteratura, anul publicării: 2025, nr. pagini: 496
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: Max Kukurudziak / Unsplash
scrie un comentariu