Deschizând cartea …și toate zilele de azi la întâmplare, orice cititor va recunoaște că aici nu poate fi vorba decât de un scriitor cu o amprentă compozițională interesantă, inconfundabilă, inimitabilă. George C. Dumitru scrie cu o naturalețe cuceritoare și are capacitatea inepuizabilă de a te acapara, uimi, bulversa, intriga și de a te păstra lipit de romanul lui până la capăt.
…şi toate zilele de azi este un roman al introspecțiilor, al idealismului, al esenței, al demascărilor. Nu este un roman în care să te scufunzi datorită plotului sau acțiunii pentru că dacă ar fi să-l analizăm, să-l privim din această perspectivă, este mai mult un anti-roman decât un roman. De ce spun acest lucru? Pentru că trama, intriga acestui roman este ca o plasă de paianjen: aproape invizibilă, dar brodată foarte frumos și sudată de cele câteva momente cheie: moartea bunicii, hotărârea de a salva ,,de la pierzanie” sufletul studentei mutate în bloc cu Emilian, refuzurile fostei iubite, Laura, de a se împăca, schimbarea locurilor de muncă, moartea mamei, refuzul de a mai lucra, decizia de a crește pui, mutarea dintr-un bloc ,,comunist de lângă gara Obor” în lunca Dunării (undeva la țară), întâlnirea cu Gabriela ,,fata întoarsă acasă”, creșterea porcilor, protestele din fața primăriei, bătaia primită de la polițiștii din sat, hotărârea de a rămâne departe de lumea robotică, sufocantă, obositoare, plictisitoare, falsă a corporatistului de rând și mutarea permanentă în casa lui Ion.
Emilian este un anti-erou, un abderit ce-și duce zilele într-o lene cum rar ți-e dat să vezi în literatura noastră, iar acțiunile și deciziile sale histrionice, ascuțimea și cinismul din discursul acestui narator-personaj îl poziționează în tabăra personajelor negative. Trăsătura esențială, epitoma acestui personaj se află în luciditatea cu care vede înconjurătorul, în libertatea cu care se comunică și comunică. După cum am menționat deja, vorbim de un roman al introspecțiilor, nu-l putem numi roman de idei, dar spre acolo se îndreaptă.
Emilian este un personaj plămădit cu mare atenție. Fiind o satiră, …și toate zilele de azi concentrează în cele 245 de pagini observații cu privire la lumea în care trăim, observații filtrate prin conștiința lucidă a unui personaj, pe care dacă ar fi posibil să-l întâlnim în lumea reală ar stârni în noi ce e mai rău, dar aici intervine ingeniozitatea autorului.
Când George C. Dumitru l-a creat pe Emilian, a pus în el un principiu care-l transformă într-un personaj plăcut. Emilian trăiește în mintea lui în sfere idealiste, acționează în conformitate cu unica lui credință: adevărul. Face totul mânat de un singur interes: plăcerea. Nu vorbim de orice plăcere, ci de cunoscuta și ciudata plăcere de a nu face nimic, lenevia, leneveala, lenea. Relația pe care acest personaj o are cu acarienii, cu transpirația, cu făcutul nimicului este una seducătoare.
În lucrarea Teoria râsului, Henri Bergson menționa următoarele aspecte: ,,Comicul se adresează inteligenței pure” și ,,indiferența este mediul natural al râsului”. Din limbajul eclectic, ermetic, îngrijit, chiar prețios pe alocuri, reiese că Emilian este o ființă dotată cu inteligență, un om citit, cultivat. Indiferența pe care o arată față de grijile zilnice, față de părerea celorlalți, față de exterior, îl poziționează în rândul, în clasa geniilor neînțelese de lume, nu orice geniu, ci unul care nu produce nimic, care doar există. Rigiditatea interioară dată de dorința și curajul de a spune lucrurilor pe nume, fără rezerve, fără eufemisme, conferă personajului o doză de cinism care conduce la scene de o ilaritate spumoasă.
…şi toate zilele de azi poate fi citit în două moduri, în funcție de conjunctura în care Emilian spune această frază. Prima conjunctură: ,,și toate zilele de azi, la indigo: lipsite de importanță, goale de substanță, fără semnificație”. Aceasta fiind accepția unui Emilian al urbei, sătul de taximetriștii din București, sătul de corporații și corporatiști, aglomerație, agitație, muncă robotică. Cea de-a doua conjunctură: ,,Acum – să ne trăim viața. Și toate zilele de azi. Așa cum ni se oferă ele, mai frumoase, mai fericite, mai deprimante. Să le mulțumim că există și că existăm și noi, prin ele”. Aici dăm de un Emilian întors la natură, un Emilian mai aproape de pământ, de realitate și mai puțin de idealitate. Întâlnirea cu Gabriela, fata care s-a întors din Italia și-a devenit profesoară în sat, dă naștere unor schimbări în forul interior al Emilianului îndrăgostit. Spre finalul romanului, Emilian trece de la un trai condus după filosofia epicuriană – o viață ghidată doar după plăcere – la un modus vivendi aproape stoic: să iei totul așa cum ți se dă, fără să te plângi sau să te bucuri prea tare, să rămâi recunoscător.
În concluzie, romanul …și toate zilele de azi este o satiră a lumii în care trăim, o lume condusă de bani, fără valori, superficială, golită de esență și mânată doar de aparențe, consumeristă, hiperproductivă, hipersensibilă și moleșită de noile media. Emilian este un Don Quijote ce luptă cu morile de vânt din imaginația lui ,,trezește conștiințe, animează spirite”, dar nu în spațiul ficționalității, ci în cel al realității, cea a cititorului.
George C. Dumitru, „…și toate zilele de azi”, Editura Humanitas, anul publicării: 2021, nr. pagini: 248
Puteţi cumpăra cartea de la:
[…] Cristina Pascanu pe citestema.ro […]