După o perioadă de ședere la Editura Casa de Pariuri Literare, salutăm apariția mult așteptatei cărți de 17 proze semnate de Marian Ilea, sub titlul „Eoliana și ceasul solar”.
Am făcut cunoscută existența acestei cărți, încă de la sfârșitul lui iunie, când a fost anunțată în Semnalul Editorial din cadrul Festivalului Zilele Iei, Zilele Poeziei, de la Târgu Lăpuș, 24-27 iunie 2021, Ediția I. Ea însă nu cunoscuse lumina tiparului, era doar pe cale de apariție, fapt care ne-a onorat, căci am avut o oarecare întâietate în lansarea ei, măcar sub forma unui semnal.
Intuiam, atunci (căci nu citisem decât ultima proză, „Scrisorile lui Bedrilă”, primită prin e-mail, de la autor) că această nouă carte rotunjește proiectul literar al lui Marian Ilea, reputat prozator român, al cărui topos, Mittelstadt sau Medio-Monte, poate sta alături de orice topos literar încărcat de mit și istorie, real și bizar, cu fantastic eludat în poveste, dar și senzațional ce trece drept firesc, tocmai pentru că personajele trăiesc într-o senzațională banalitate. E un spațiu înrudit cu toate spațiile literare utopice/distopice, dar parcă mai savuros decât acestea! „Și mă simt obligată să adaug că mă refer la opera lui Marian Ilea, în unitatea ei, nu la volumul care urmează să apară. Iar spațiul în care se desfășoară toate întâmplările al căror condeier este el, face parte din Kakania, (nume ironic și scatologic inventat de autor de la kaiserlich-königlich, „imperial-regio”), numele care desemnează monarhia austro-ungară în degradare din romanul lui Robert Musil, „Omul fără însușiri”. E Mittelstadtul lui Marian Ilea, marginea imperiului austro-ungar din părțile noastre. Eoliana și ceasul solar promite savori literare alese!”
Constat cu plăcere, după lectura integrală a celor 17 proze, că nu m-am înșelat! Savorile așteptate s-au eliberat din fiecare pagină, odată cu fiecare personaj, s-au mixat într-un creuzet al percepției auctoriale conectate la timpuri vechi aduse prin poveștile personajelor în actualitatea tiranică a lui Covid-19. Ați ghicit! „Eoliana și ceasul solar” este o carte a pandemiei înfruntate prin poveste și plăcerea de a povesti și care amintește de toate celelalte opere scrise pe vreme de molimă în lume, fără să semene cu vreuna dintre ele. Deși e lege cu izolarea și izoleta, masca și distanțarea socială, viața își urmează cursul firesc, problemele de dragoste, boală, ereditate, origini, mituri ancestrale, istorie și trecerea timpului rămân valabile, în ciuda filtrului dur impus de legile covidului. Că mor oamenii pe capete, știu doar statisticile. Că mor de moarte bună ori de vreo boală, în scripte covidul e responsabil. Cum e cazul nonagenarului Paul Bekk, fost ambasador al Ungariei la Berna, Varșovia, Praga, Berlin, care „de la șapte dimineața și până la opt treizeci de minute se ocupa cu respiratul”, minunându-se de aerul proaspăt al dimineților în Europa, dar convins că „cel mai proaspăt, cel mai curat aer al Europei e, totuși, Mittelstadt”, orașul lui natal. Nu e de mirare că în clipa în care apar cazuri de covid în azilul în care se află, hotărăște să se întoarcă „acasă”. Culmea ironiei este că aici își găsește sfârșitul firesc, iar funcționara spitalului îl trece ca răpus de covid, „Ca să mai avem unu!”, deși rezultatul testului era negativ. „Vaai, ce bine!” ar zice Vederca Gulie „din cartierul de blocuri din Microraion Vest, dat în folosință în 1975 pentru minerii de la Minele din Mittelstadt, Șuior și pentru muncitorii din Flotația orașului. Și pentru nevestele lor de la Filatură ori de la Avicola. Și pentru copiii lor, ajunși azi mineri pensionari în Mittelstadt.”
Și „Era noapte în Sighetu-Marmației. Excursioniștii coborâseră din trenul 41A. Aveau măștile de protecție puse pe fețe. Luna iunie a anului 2020 era plină de infecții cu noul virus. În Spitalul orășenesc erau focare de Covid-19”. „Vaai ce bine!” ni se pare că auzim vocea lui Vederca Gulie care repetă în „lumina groasă, gălbuie a soarelui ce se prelinge dinspre Valea Chiuzbăii”, ca un leitmotiv al acceptării situației, cu entuziasm mecanic, indiferent cum s-ar prezenta ea, reminiscență a atitudinii cultivate în comunismul intolerant cu orice formă de dizidență. Asta, în timp ce domnișoara Ersinia Dan încearcă să-și elucideze misterul dispariției, în timpul excursiei la munte, cu familia și prietenii familiei sale, a eșarfei sale de mătase roșie, fără să bănuiască faptul că fusese, de fapt, ținta unui atac licantropic, săvârșit de un apropiat al bunicului ei, Anton Pavlovici Bordeaux.
Sunt „Vremuri îmbârligate” care obligă foștii mineri să se adapteze la noile tehnologii, să folosească internetul, să-și facă reclamă pe Facebook, să-și găsească parteneri de viață pe rețelele matrimoniale. Semnele schimbării lumii vechi cu lumea nouă, dar și întoarcerea la valorile naturii, la energia bio, propusă de eoliana lui Haranth Tiberiu, moștenită de la tatăl lui, Haranth Eugen, sau ceasul solar al bisericii romano-catolice, care funcționează de sute de ani fără întrerupere.
Că ne poartă în Țigănie, în Țipțărai sau între ruteni, români, unguri ori cehi, slovaci, austrieci, Marian Ilea împletește măiestrit nostalgia după lumea veche (ce se resimte încă prin moșteniri etnografice, istorice ori genealogice) cu lumea nouă, bântuită de molima care a blocat mapamondul, dar care nu poate stârpi plăcerea de a povesti, rămasă ca eficientă terapie pentru toți clienții/pacienții farmacistului Haranth Eugen și a fiului său, Haranth Tiberiu, tot farmacist și el și tot roșcat ca tatăl lui. Cei doi par a fi replici masculine ale celor două Ancuțe sadoveniene, cea tânără fiind la fel de harnică și de frumoasă ca mama ei, Ancuța de altădată. Și în jurul lor circulă poveștile pacienților, precum în jurul Ancuțelor circulau poveștile mușteriilor. Asemenea hanului Ancuței, farmacia lor devine un topos al poveștilor spuse pe nerăsuflate și pe scurt, chiar eliptice, dar pline de informații ce se lasă deduse și ce pot fi descifrate ori devin pistă pentru cercetări. Povestirea în povestire capătă noi valențe, fiind valorificate multiple specii ale narațiunii: relatarea, amintirea, dosarul de existență, jurnalul, notițele, caietul/carnetul etc., toate acestea alcătuind un instrumentar eficient pentru reconstituirea unei lumi populate multietnic, cu rădăcini ce se întind în timp până la 1600, care a rezistat intemperiilor și vitregiei istorice până în 2021 și care, deși acoperă zone europene extinse, Budapesta, Dresda, Leipzig etc., are ca centru Mittelstadtul cosmopolit, leagăn și loc de veci pentru toate neamurile trăitoare aici. Valea Chiuzbăii, Valea Someșului, Seiniul, Vișeul, Borșa, Lăpușul sunt noi toponime, repere spațiale ce întregesc geografia reală a Mittelstadtului, permițând coerența și unitatea lumii evocate.
„Eoliana și ceasul solar” este o singură poveste a unui spațiu multietnic și străvechi, adusă în actualitatea incomodă a secolului XXI cu ajutorul a 17 micronarațiuni legate între ele prin firele fine ale conexiunilor de cele mai subtile esențe.
Marian Ilea, scriitorul consecvent cu adevărurile lumii pe care o povestește descriind-o, reînviind-o, recuperând-o și reinventând-o, în cel mai autentic mod de a-i păstra frumusețea și misterul!
Marian Ilea, „Eoliana și ceasul solar” , Casa de Pariuri Literare, anul publicării: 2021, nr. pagini: 126
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Jakob Rosen pe Unsplash
scrie un comentariu