Surorile sunt precum camerele inimii: diferite, dar formând un tot unitar prin susținerea pe care și-o oferă una alteia, și toate, întregului. Acesta este sentimentul cu care am rămas după lectura romanului lui Coco Mellors, „Surorile Blue”, plus părerea de rău că nu am, și eu, o soră.
Debutând cu „Cleopatra și Frankenstein”, roman adaptat pentru televiziune de Warner Bros Studio, Coco Mellors confirmă odată cu „Surorile Blue”, dovedind că succesul primului său volum nu a fost o întâmplare.
Imaginea unei familii cu patru fete poate părea idilică, câtă vreme viața are un parcurs normal, părinții se iubesc iar surorile cresc în armonie devenind adulți de nădejde. Dar când mama, ajunsă la vârsta maturității depline, află despre sine că nu știe sigur dacă și-a dorit acest rol, ci mai degrabă realizează că a vrut să devină doar soție iar „restul a venit la pachet”, când traiul lângă un tată „volatil” e ca o „iarnă lungă și grea” care „te călește”, dar „te și pregătește pentru lumea reală, în care vara e doar un anotimp, nu un stil de viață”, atunci cadrul își schimbă aerul jucăuș și amuzant, pentru că realizezi că viața surorilor nu va fi poleită cu zâmbete.
În asemenea contexte ajung copiii – sora cea mare, în cazul romanului de față – să poarte povara creșterii, educării și viețuirii în bune condiții a surorilor ei mai mici. Și, poate, tot din acest motiv, între ele ajunge să se creeze o legătură indestructibilă, precum cea dintre cele patru camere ale inimii. Și când un ceva strică echilibrul celor patru încăperi, care dintr-un cvartet se transformă într-un trio, înțelegi că „o soră nu e o prietenă” căci „unghiile v-au crescut în interiorul aceluiași pântec” și„ați fost împinse urlând prin același canal cervical”. Și atunci lumea o ia razna. Atât de razna încât surorile par pierdute, însă „câtă vreme ești în viață , nu e niciodată prea târziu pentru a fi găsit.”
În „Surorile Blue” Mellors vorbește cu onestitate despre dependență, pierdere și regăsire, iar autenticitatea scrierii ei se naște din atenția pentru detaliu. Pentru a-și înțelege personajele, a și le apropia, autoarea a făcut studiu real, cu oameni reali și chiar cu sine: a intervievat femei care suferă de endometrioză, descriind modul tăcut în care boala le-a afectat viețile și a luat lecții de box cu un atrenor profesionist în Los Angeles pentru a dobândi acea memorie musculară necesară conturării personajului Bonnie.Astfel, cele patru surori, Avery, Bonnie, Nicky și Lucky, au căpătat atât de mult relief și contur încât ele pot părea surorile oricăruia dintre noi.
„Știu că un personaj devine real pentru mine atunci când începe să facă lucruri care sunt opusul a ceea ce mi-aș dori eu pentru el”, spunea Coco Mellors într-un interviu. Ea descrie această schimbare ca pe un fel de magie, una în care poate auzi un personaj în mintea ei vorbind ca o persoană reală. „Am vrut să aibă propriul oraș, propriile culori, propriul gust muzical și propriul stil, dar totuși să formeze un tot unitar și să existe ceva care să pară armonios”, a mai declarat Mellors care, prin intermediul acestui roman, a putut pune în pagină inclusiv perspectiva față de relația cu propria soră. „Pot să rezum spunând că probabil este singura persoană pentru care aș muri, dar pe care uneori aș vrea să o și omor” mărturisește cu umor autoarea, creionând, astfel, paradoxul relației dintre frați: sublimă uneori, detestabilă, alteori, funcțională în întregul său, dar cu multe momente de disfuncționalitate, tandră, dar și dureroasă, un cumul de stări și emoții contradictorii.
„Am vrut să scriu o carte despre frați și surori excepțional de diferiți, cu gusturi distincte în cadrul aceleiași familii”, mai spune autoarea care a dorit să documenteze situația a patru surori foarte diferite și relațiile lor în dinamica acestora.
Astfel, avem de-a face cu Avery, sora cea mare, o fostă narcomană devenită avocat, căsătorită cu o terapeută, Bonnie, fostă sportivă (boxeră) profesionistă ajunsă bodyguard la Los Angeles, Nicky, profesoară de engleză, întruchiparea bunăvoinței și iubirii și Lucky, cea mai mică dintre surori, apărută la un an după nașterea lui Nicky, „o combinație de Barbie, Billy Idol și husky siberian”. Echilibrul relației dintre ele, în contextul familiei compuse dintr-o mamă demisionară și un tată alcoolic și brutal, se schimbă dramatic odată cu dispariția uneia dintre surori, bolnavă de endometrioză.
Mellors a dorit să scrie un roman pornind nu de la o agendă didactică, ci de la un adevăr emoțional pe care a încercat să-l înțeleagă, convinsă fiind că ficțiunea ar trebui să reflecte realitatea și că părțile noastre cele mai slabe sunt cele care ne fac umani și ne conectează profund cu ceilalți. Ce a reușit cu acest roman este tocmai conectarea cu adevărul multor familii, măcinate de dependențe nocive, de disfuncționalități relaționale, de tabuuri și angoase care, deși nevăzute, sapă adânc, și uneori ireversibil, în mintea și conștiințele lor.
Coco Mellors, „Surorile Blue”, Editura Trei, anul publicării: 2025, traducător: Ioana Petridean, nr. pagini: 456
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Fotografie reprezentativă: CHUTTERSNAP / Unsplash
scrie un comentariu