cronici recomandări

Un autor care se joacă cu cititorii săi – despre „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” de Cătălin Ceaușoglu

scris de Stela Călin

Nu pot să nu mă entuziasmez la apariția unui (nou) debut mai mult decât promițător. Volumul de povestiri „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea”, semnat de Cătălin Ceaușoglu, reprezintă încă un debut în stil mare! Totul, de la calitatea scriiturii la marketingul inedit al cărții, respiră talent, inspirație și profesionalism.

Autorul – un domn care profesează în IT de vreo 20 de ani – s-a gândit că ar putea încerca să facă și altceva decât să scrie coduri. Și bine a făcut! În povestirile cu care debutează există atâta firesc al exprimării, atâta ușurință stilistică, un discurs narativ atât de bine închegat încât te minunezi când constați că, de fapt, este vorba despre un debutant.

Este foarte clar că, pe lângă IT, Cătălin Ceaușoglu are fibra unui autentic narator. Și care (culmea!) și-a setat singur un standard foarte înalt încă de la început. Pentru că, pe lângă calitățile menționate, are curajul să se miște pe o largă plajă de subiecte, dar și abilitatea de a întruchipa tipuri caracteriale variate și distincte, dar extrem de credibile, în spații și culturi diferite.

Avem de-a face, la început, cu un tânăr literat spaniol (Alejandro), suferind din dragoste, decis să facă lucrurile temeinic, fundamentate pe cercetări serioase. Îi urmează, în a doua povestire, personaje ale căror nume nu le cunoaștem, căci autorul nu ne dezvăluie decât inițialele lor, în perfectă coerență cu atmosfera ocultă, încărcată de mistere și mișcări de culise, specifică unor vremuri pe care cei din generația autorului le vor recunoaște cu ușurință. Aerul greu, de prevestiri sumbre, amintește de Kafka, dar descrierea practicilor prin care un șef de stat – generalul M. – trebuia să pară mai înalt decât preopinenții săi revelează o poză românească: eforturile aparatului de partid autohton (din vremurile de dinainte de 1989) față de imaginea publică a „celui mai iubit fiu al poporului”.

Tot într-o atmosferă kafkiană (mai ales că acțiunea se petrece acum în Cehia), ne învăluie și cea de-a treia povestire, al cărei absurd, atent dozat, mi-a adus aminte de „Procesul”. Delictul lui Vava, inițial de-a dreptul hilar, se îndreaptă către un final – în privința căruia autorul ne lasă libertatea să-l alegem – care ajunge să sugereze contrariul. Sfârșitului domnului Amada e parcă desprins din universul lui Haruki Murakami și ale sale întâmplări care, pe cât de neobișnuite par unei minți logice, pe atât de verosimile devin în tălmăcirea murakamiană.

Dacă până aici Cătălin Ceaușoglu se joacă puțin cu cititorii, propunându-le povestiri cu o note „ușoare” – amuzante, jucăușe ori contrariante –  la ultimele povestiri se decide să folosească „artileria grea”, livrându-ne proze dure, cu miză: consecințele unui abuz din copilărie asupra vieții unui adolescent american de 16 ani, încadrat în poza mai mare a urmărilor războiului din Vietnam, o misiune specială a unui grup de credincioși – în fapt o alegorie despre puterea iertării și a credinței și, la final, minunata povestire-parabolă despre spațiu și timp, respirând (din punctul de vedere al atmosferei) în siajul „Magicianului” lui Fowles. Toate aceste ultime proze, în fapt, niște microromane, deschid universuri cu un excepţional potențial narativ.

Această diversitate de teme, spații culturale și caracteriale, este străbătută de unitatea temei: inadecvarea, care îmbracă fie haina deziluziei, fie decizia suicidului, a dispariției sau anulării ființei. Să poți aborda o asemenea temă în maniere distincte, în registre diferite, dând dovadă de simplitate și naturalețe, dar și de un fin umor și erudiție, nu e facil. Adăugați o subtilă înțelegere a naturii umane și psihologiei acesteia și vă veți convinge că povestirile lui Cătălin Ceaușoglu reprezintă un pariu extrem de reușit cu el însuși și cu talentul său de scriitor.

Cătălin Ceaușoglu declară că, după acest volum, are în plan o carte de fotografie și scenariul unui lung metraj. Am convingerea că și acestea vor purta marca deosebitului său talent. Cu toate acestea, permiteți-mi ca eu să aștept, totuși, următoarea sa producție literară.

Cătălin Ceaușoglu, „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea”, Editura Nemira, anul publicării: 2022, nr. pagini: 336

Puteţi cumpăra cartea (şi) de la:


Fotografie reprezentativă: Free Walking Tour Salzburg / Unsplash

despre autor

Stela Călin

Citesc de când mă ştiu, cu aceeaşi plăcere cu care ascult muzică, văd filme, privesc fotografii, având senzaţii diferite, dar acelaşi feeling: mă transpun într-o poveste, într-un univers paralel, în care imaginarul nu are limite, posibilul şi imposibilul se împletesc şi, de ce nu, se confundă…

Savurez cu aceeaşi plăcere o ceaşcă de cafea şi o lectură bună, recunoscătoare că există cărţi, că s-au inventat semnele acestea, numite litere, pe care oamenii talentaţi le folosesc pentru a scrie poveşti…

Îmi place, în egală măsură, să citesc, dar şi să discut cu alţii, pasionaţi ca şi mine de lectură, despre impresiile şi sentimentele stârnite de o carte. Iar dacă numărul celor cu care pot să discut despre cărţile citite este mai mare ca simplul meu cerc de prieteni, cu atât mai bine… Bun venit în lumea mea, prieteni!

scrie un comentariu