Ce afli din cartea lui Matt Haig? Păi, în primul rând, faptul că nimic nu e imposibil. Sigur, aşa e-n poveşti, unde imaginaţia are un rol covârşitor, însă pledoaria construită în jurul băieţelului „obişnuit” Nikolas asta susţine. Nimic nu e imposibil, chiar şi să evadezi dintr-o închisoare a elfilor, printr-o gaură aflată mult deasupra, într-un turn întunecat, fără ferestre. De altfel, imposibilitatea este definită aici ca „o posibilitate pe care încă nu ai înţeles-o”.
Mai afli şi că munţii există pentru a fi urcaţi, dar şi că orice munte are un vârf. Povestea însăşi este un munte pe care urcă Nikolas şi prietenii lui, un şoricel şi un ren, pentru a afla ce înseamnă spiritul de echipă, sacrificiul, compasiunea şi dragostea.
Plecat în căutarea tărâmului elfilor, alături de alţi şase temerari, momiţi de răsplata regelui şi de nevoile materiale, tatăl lui Nikolas este cel care duce povestea mai departe. Rămas în grija unei mătuşi rele, Nikolas se trezeşte repede afară (la propriu şi la figurat) şi nu are altă soluţie decât să plece în căutarea tatălui şi a elfilor.
Atmosfera e ceva la intersecţia lui Harry Potter cu poveştile lui Jostein Gaarder şi Michael Ende. Ceva fabulos, vă asigur. Ceva care-ţi stârneşte imaginaţia şi te face să te cuibăreşti în ea, să dai pagină după pagină cu regretul că rămân tot mai puţine până la final.
Nikolas, băiatul care se va numi Crăciun, este un personaj la graniţa dintre realităţi. Trebuie să crezi în el, aşa cum şi autorul menţionează chiar de la început: „Tot ceea ce trebuie să înţelegeţi este că eu chiar ştiu povestea lui Moş Crăciun, fiindcă altfel de ce aş scrie-o?”
Ce uneşte lumile, ce aduce laolaltă oameni, reni, troli şi spiriduşi este bucuria, care, într-un univers dominat la un moment dat de răutate, pare chiar o minune:
„Aşa că atunci când cineva e bun sau generos, e de-a dreptul magic. Asta le dă oamenilor speranţă. Iar speranţa este cel mai minunat lucru cu putinţă.”
Nimic nu este comod ori simplu în viaţă. Nimic din ce are valoare. Lupta face câştigul mai important, lupta cu propria fire, înainte de toate. Şi dacă intri în profunzime, îţi dai seama că mesajul lui Matt Haig are o doză masivă de creştinism, în sensul în care acesta mai înseamnă bunătate şi respect. Pentru Nikolas, modelul rămâne mama lui:
„…ştia că lucrurile îngrozitoare – nici măcar cele mai îngrozitoare lucruri – nu puteau opri lumea-n loc. Viaţa mergea înainte. Şi şi-a promis ca, atunci când va fi mare, să încerce să fie ca mama lui. Plin de vioiciune, fericit, bun şi voios.”
Şi modelul lui rămâne mama, deşi nici tatăl lui nu a fost mai prejos. Sacrificiul tatălui este uriaş, veţi vedea, şi din el vine şi partea cea mai amară a cărţii.
O carte pentru copiii de peste 8 ani, dar ilustrată atât de frumos şi într-o formă de prezentare atât de elegantă încât orice cititor pasionat o va găsi senzaţională. Se potriveşte cu sărbătorile, însă are câteva lecţii de viaţă care o fac recomandabilă oricând. Pare că atunci când pui şoricei, reni, spiriduşi, troli şi copii la un loc n-are cum să iasă decât ceva frumos. Matt Haig a ştiut nu doar să construiască o poveste, ci şi să presare umorul şi tristeţea de care orice carte are nevoie pentru a fi memorabilă.
Matt Haig, “Un băiat numit Crăciun” (ilustraţii de Chris Mould), Editura Nemi, 2016, traducere din limba engleză de Veronica D. Niculescu
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Evelin Horvath pe Unsplash
scrie un comentariu