Absolvent de Filosofie şi debutant cu proză scurtă în 2009, Mihai Radu este cunoscut mai ales pentru că scrie la Caţavencii şi pentru emisiunea Starea Naţiei. Eu l-am „întâlnit” mai degrabă ca prozator, odată cu romanele pe care le-a publicat la Polirom. Acesta, Repetiţie pentru o lume mai bună, este al patrulea din 2014 încoace şi nu se poate spune că unul a fost mai slab decât altul, ci mai degrabă că Mihai Radu ţine un ritm bun şi că are un stil, ba chiar că îşi alege temele dintr-o anumită zonă uşor identificabilă.
Cum zicea recent într-un interviu din Libertatea, el disecă generaţia care „e vinovată de rahatul în care se află azi România” sau generaţia „care a trăit sfârşitul speranţei”.
În Repetiţie pentru o lume mai bună, Paul are 55 de ani şi un tată pe care trebuie să îl ia acasă de la azil, pentru că acest azil, „Conacul Speranţei”, se închide. Falimentul este general în acest roman: azilul lasă loc unui proiect imobiliar, iar tatăl lui Paul se întoarce acasă ca şi paralizat, fără pic de memorie şi cu o vină disipată într-un trecut neclar şi îngropat aparent pentru totdeauna. Paul, care profesional are un proiect ecologic interesant – să ridice două statui-copii din peturi de plastic pe malul Dunării – este divorţat şi are o fiică plecată din ţară, şi un fel foarte interesant de a privi lucrurile: este şi cinic, dar are şi haz, se dovedeşte şi irascibil, dar şi plin de calm, în fond un bărbat ajuns la 55 de ani, care trăieşte cu spiritul şi dezinvoltura unuia de vreo 30.
Deşi romanul se întinde când şi când timid către câteva subiecte adiacente – relaţia lui Paul cu fosta soţie ori cu fiica lui, proiectul acela eco, creionarea unor personaje secundare, precum un coleg de proiect sau o asistentă medicală – centrul de greutate e în conexiunea dintre Paul şi tatăl lui, cu accent pe ceea ce aş numi valoarea unei vieţi sau felul în care, odată cu vârsta şi faptele, ni se schimbă perspectiva asupra vieţii.
Privindu-şi tatăl ajuns acum o fiinţă imobilă şi inutilă, Paul are tot soiul de reflecţii, iar secretul pe care până la un punct îl ţine bine în el îi influenţează puternic percepţia.
„Ochii slăbesc,(…), se sting în ei înşişi, carnea devine insensibilă, se transformă într-un material ca o cârpă oarecare, părul dispare, dinţii mor, articulaţiile înţepenesc, iar oasele se fragilizează. Fiecare e împins tot mai departe în el însuşi, rătăceşte spre liniştea unui punct ideal şi indiferent.”
Cartea asta mi-a amintit de Rădăcina de bucsau a lui O. Nimigean şi de Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului de Marta Petreu, din perspectiva grijii sau a empatiei (ori a imposibilităţii ei) faţă de un părinte în pragul morţii. Sigur sunt cărţi total diferite – îmi amintesc că la celelalte două senzaţia pe care am trăit-o era în principal de durere, de amar, poate de milă, pe când aici, la Mihai Radu, este un soi de cruzime greu de înţeles până când secretul dintre tată şi fiu nu este dezvăluit.
„Am rămas doar cu tata în sufragerie, am avut impresia că odată cu întoarcerea sa casa devenise cumva mai pustie, prezenţa lui amintindu-i şi pe mama, şi pe el, cel care fusese odată.
E totuşi ceva ireal în faptul că un om este, apoi nu mai este.”
Pe de altă parte, lumea ar putea fi mai bună dacă ar conştientiza cât de normal e să strângi peturile şi să le reciclezi, după cum ar avea o şansă în plus dacă nu şi-ar lăsa mizeriile sufleteşti aruncate peste tot, ci le-ar curăţa, le-ar filtra şi le-ar înţelege. Mihai Radu are un fel dulce-amărui de a se raporta la lipsa de speranţă a României din ultimele decenii şi mă gândesc – pentru că tot nu am pomenit încă de ea – la mama lui Paul din acest roman şi la felul cum se raportează ea la o anumită acuzaţie. A minţi cu senzaţia că protejezi nu ştiu ce, a ascunde pentru a apăra pe cineva fără să-ţi dai seama cât de tare afectezi pe altcineva – fix genul de atitudine care loveşte la temelia oricărei speranţe de mai bine.
Repetiţie pentru o lume mai bună este şi despre un fiu şi tatăl lui, dar şi despre noi în raport cu o lume şi o societate pe care le privim cu cruzime, pentru că ştim că ne-au trădat cândva aşteptările.
Mihai Radu, „Repetiţie pentru o lume mai bună”, Editura Polirom, anul publicării: 2022, nr. pagini: 200
Puteţi cumpăra cartea (şi) de la:
Fotografie reprezentativă: Jessica Furtney / Unsplash (crop)
scrie un comentariu