Acum câțiva ani, la un eveniment literar din București, l-am auzit pe Filip Florian vorbind cu multă bucurie despre o carte care avea să placă tuturor: „Dulcele bar” de J.R. Moehringer. Spunea el atunci că și Radu Cosașu se arătase entuziasmat de ea… Și cât de mult mi-a plăcut cartea aceea!…
Ieri, la Casa FILIT, primul subiect despre care s-a vorbit în dialogul Filip Florian – Gyorgy Dragoman – Bogdan-Alexandru Stănescu a fost o recomandare de carte, din literatura central-est-europeană, despre care nu se vorbește deși ar merita. Iar titlul acesta, menționat de Gyorgy Dragoman și apoi apreciat și de ceilalți doi scriitori de pe scenă, a fost „Ce este norocul” de Szekely Janos, un volum de proză scurtă, care te face să te simți ca și cum ai luat un pumn în burtă (Dragoman).
Din cate am văzut, a apărut în 1989, la Editura Kriterion, și figurează indisponibilă la anticariatele online, însă vorbele de bine de ieri m-au convins că merită efortul căutării, mai ales că, din nou, Filip Florian i-a atașat timbrul unei recomandări din partea lui Radu Cosașu. Poate n-ar strica o reeditare.
În privința recomandărilor de lectură, au mai fost amintiți Adam Bodor și Paul Georgescu, al doilea fiind pasiunea din ultimii 5-6 ani a lui Bogdan-Alexandru Stănescu, care și încearcă o biografie despre el.
S-a glumit mult, dar s-a și vorbit foarte serios despre rezidențele de creație, aproape inexistente în România, ca nicăieri în Europa, despre problema timpului, cu care se confruntă scriitorii români, nevoiți să-și scrie cărțile dimineața, înainte de serviciu sau de trezirea celor mici, ori în weekend, dar și despre cum se poate gestiona succesul literar în perspectiva proiectelor la care scriitorii lucrează (succesul, un termen oarecum anacronic pentru piața de carte de la noi).
Despre timp și încercarea de a aloca mai mult pentru scris
Gyorgy Dragoman
A mărturisit că și soția lui este scriitoare și că a publicat un volum de proză scurtă, iar acum vrea să scrie un roman. El gătește foarte bine și, mai nou, amândoi au momente când se află în același timp în fața calculatorului.
Când băiatul lor avea 11 ani și s-a întors într-o zi de la școală, i-a găsit în fața calculatoarelor, concentrați, și a avut o reacție de neuitat: „Deci asta fac părinții când rămân singuri acasă?” Acum, în casa lor se folosește un cod. Când ești concentrat la scris, îți pui o șapcă pe cap. Dacă nu creezi chiar atunci, dar totuși ești la calculator, lași șapca lângă tine. Prin urmare, sfatul lui Gyorgy Dragoman pentru scriitori: „Cumpărați-vă o șapcă!”
Bogdan-Alexandru Stănescu
Soția lui, Oana, este PR cultural și vorbește mai tot timpul la telefon. Dar tot timpul. „Eu și copiii îi spunem Oana-telefon.” BAS, care după cum se știe coordonează colecția Biblioteca Polirom de vreo 12 ani, preferă să scrie măcar o oră dimineața, „până fac ochi cei mici”, pentru că „orice ar ieși, trebuie să scrii”, dar scrie foarte mult „soft”, în minte, oriunde s-ar afla.
Despre rezidențele de creație
Bogdan-Alexandru Stănescu
„Nu interesează acest lucru la noi. Avem bani pentru călușari și costume populare, dar nu și pentru scriitori.”
Despre succes
Gyorgy Dragoman
„În fiecare zi mă chinui la fel. Când ești singur cu hârtia, succesul nu te ajută deloc. Unicul lucru la care te gândești în acele momente este vocea.” Scriitorul, originar din Târgu Mureș, a povestit amuzat despre gelozia soției sale din anii în care el scria romanul „Rugul” (Editura Polirom) – „nu o cunoștea pe fetița aceea de 13 ani care îmi ocupase mintea”.
Bogdan-Alexandru Stănescu
„Nici nu știu cum să definesc succesul. De când scriu proză, simt că am mai mulți cititori decât eram obișnuit, iar asta mă sperie într-un fel.”
scrie un comentariu