După „Cele patru oglinzi ale adevărului” şi „Cronica barbară”, Ana-Maria Negrilă publică, tot la Hyperliteratura, „Grădina alchimiștilor”.
De ce am scris „Grădina alchimiștilor”?
Am pornit la drum cu o idee de carte care trebuia să poarte un titlu diferit și să aibă o latură mai pronunțat fantastică. Însă, pe măsură ce am scris, am realizat că lucrul care mă atrăgea cu adevărat nu era doar spectaculosul pur, ci felul în care oamenii Evului Mediu înțelegeau realitatea. Aceasta, dincolo de ce oamenii vedeau și simțeau, era întrețesută cu acel mirabilis, adică zona intermediară dintre miraculum (minunea divină, recunoscută de Biserică) și magie (interzisă, suspectă), pe scurt, tot ceea ce, în ochii omului medieval, uimea și depășea ordinea firească, dar fără a rupe legătura cu realul.
Astfel, cartea s-a transformat treptat într-un „fantastic” de tip medieval, apropiat de ceea ce un om din secolul al XV-lea ar fi numit pur și simplu „lumea adevărată”. Filosofii timpului, de la Duns Scotus la William din Ockham, dezbăteau deja dacă esența unui lucru există în obiectul în sine, dar cunoașterea noastră despre el este mediată și limitată de minte, sau dacă ideile abstracte nu există decât în gândirea noastră, fără o existență independentă în realitate. În acest spațiu al ideilor și al incertitudinii am ales să-mi așez povestea.
Inițial, proiectul trebuia să fie compus din patru părți. Totuși, din 2017 până astăzi, el s-a dezvoltat în trei romane: „Cele patru oglinzi ale adevărului”, „Cronica barbară” și „Grădina alchimiștilor”, cărți de sine stătătoare, dar unite prin multe personaje și întâmplări, care, împreună, compun destinul unui băiat născut în Moldova medievală. Acesta, ajuns la maturitate, străbate lumea în căutarea a ceva ce nici el nu poate numi pe deplin: se caută pe sine, caută răzbunare, caută iertarea sau poate, în cele din urmă, puterea de a ierta.
Am scris „Grădina alchimiștilor” pentru că reprezintă punctul în care toate aceste teme, cunoașterea, vinovăția, transformarea și mântuirea, se întâlnesc. Este cartea cu personaje care nu mai caută minunea în afară, călătorind din Europa, la Ierusalim, apoi în India, ci în ele însele. Prin urmare, povestea mea începe să funcționeze nu doar ca aventură, ci ca explorare, răspunzând la mai multe întrebări: Ce înseamnă să cauți adevărul într-o lume în care granițele dintre realitate și miracol sunt incerte? Ce înseamnă să cauți „piatra filozofală”, nemurirea, iertarea, într-o lume care pare solidă la prima vedere, dar care este, totodată, extrem de fragilă?
De ce „Grădina alchimiştilor”?
În perioada medievală și mai târziu, în Renaștere, alchimia era văzută nu doar ca o practică experimentală, de amestec de substanțe, ci și ca o cale spirituală, iar procesele alchimice erau adesea descrise în termeni simbolici, reflectând transformarea sufletului uman. Astfel, „grădina” devine un simbol al locului unde înțeleptul, asemenea unui grădinar, lucrează asupra propriei materii sufletești pentru a o purifica și a o transforma în lumină.
O întrebare esențială — și firească. De ce ar citi cineva „Grădina alchimiștilor”?
Cred că răspunsul nu ține doar de cartea însăși, ci mai ales de felul în care cititorul ar interpreta povestea.
În primul rând, cineva ar citi-o pentru aventură, dar și pentru că nu este vorba doar despre destinul unui tânăr din Moldova medievală, ci este și o reflecție asupra felului în care se formează conștiința, asupra felului în care vinovăția și dorința se amestecă într-o lume ce trăiește între credință și superstiție. În al doilea rând, ar citi-o pentru că romanul nu oferă numai o „evadare” din realitate, ci și o călătorie în secolul al XV-lea, văzută nu prin intermediul cărților de istorie, ci chiar din interiorul acestuia. O lume în care frica de moarte, iubirea, setea de putere și speranța în mântuire coexistă, iar miracolele nu par imposibile, ci firești prin intermediul celor doi alchimiști, Bertramus și ucenicul său, Sander.
Poate ar citi-o pentru încercarea de a reconstitui o lume în care cuvintele aveau greutate și rost, pentru că este un roman care nu explică totul, ci lasă cititorului spațiu de interpretare, asemenea unui text vechi, scris pe marginea unei hărți incomplete. De asemenea, ar citi-o și pentru că își recunoaște în ea drumul propriu: căutarea unui sens, nevoia de împăcare cu trecutul, dorința de a înțelege ce înseamnă iertarea. Fiecare cititor va găsi acolo altceva, fie ea o meditație asupra sufletului, fie o aventură în ținuturi exotice.
Pe scurt, cineva ar citi „Grădina alchimiștilor” nu ca să afle ce se întâmplă, ci ca să simtă cum se întâmplă, cum se schimbă un om, cum se topește lumea în lumină și întuneric, iar realitatea însăși devine, pentru o clipă, o enigmă ce trebuie descifrată.
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Textele de la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor” sunt scrise de autorii cărţilor respective pentru site-ul citeste-ma.ro. Preluarea se poate face cu menţionarea sursei şi link către articol.
scrie un comentariu