„Júnior”, de Andrei Crăciun, a apărut recent în colecţia n’autor a Editurii Nemira.
Viața e suma paradisurilor pierdute
Plecat de pe Aleea Zorilor dintr-un oraș de provincie, un tânăr ajunge să-și vadă împlinit visul de a lucra într-o redacție din marele oraș. Redacție de modă veche, unde se formează ca ziarist și unde întâlnește personaje și povești care mai de care mai seducătoare. Succesul cere sacrificii însă, prietenia, fericirea și nici măcar tinerețea nu sunt veșnice, iar totul se destramă pe măsură ce presa și însăși viața se schimbă, pe măsură ce tehnologia și indiferența înlocuiesc legăturile umane și istoriile autentice.
Alungat dintr-un paradis iluzoriu într-altul, captiv al amintirilor și nostalgiilor, Júnior ne scrie, așadar, despre ultima respirație a unei lumi.
Andrei Crăciun: Am murit şi eu când mi-au murit ziarele
Am scris Júnior din același motiv pentru care mi-am scris toate cărțile, fiindcă nu am mai putut trăi fără să scriu și cartea aceasta, mi se face uneori foarte dor de bucăți din viața mea, și tot ce vreau este să mă întorc la ele ca la o poveste și să rămân pentru un timp acolo și să fiu din nou fericit, ca un improbabil Adam întors într-un improbabil Eden regăsit, am scris despre copilăria mea, am scris despre cel mai bun prieten al meu, mort de doi ani și jumătate, am scris despre călătoriile mele prin toată lumea, chiar dacă nu am publicat toate acestea, dar exista și un teritoriu unde nu mă întorsesem niciodată, pentru că îmi lipsea curajul, și anume în anii mei de salahor în redacții, în anii mei de ziarist de presă scrisă, am trăit pentru ziare de când mă știu, și am murit și eu când mi-au murit ziarele, și era mult prea dureros, chiar dacă inima omului e făcută să reziste, și am tot amânat, ani și ani și ani, întoarcerea aceasta, până când nu am mai putut trăi fără să spun povestea, nu așa cum a fost, ci așa cum ar fi putut să fie, fiindcă între timp și-a făcut lucrarea și nostalgia, cel mai bun și cel mai înșelător dintre editori, am scris Júnior fără să mă gândesc prea mult la alt cititor în afară de mine, am scris-o dintr-o pornire sălbatic de egoistă, ca să nu îmi închei călătoria pe pământ înainte de a fi spus și povestea aceasta, am o Constituție nescrisă a scrisului, după care trăiesc, așa cum trăiesc britanicii după o Constituție care nu e fixată în cuvânt, și în Constituția aceasta a mea, și numai a mea, primul articol, primul aliniat din primul articol, îmi impune să scriu doar despre ce știu, așa că am scris Júnior pentru că am știut lumea aceea din carte, un continent astăzi dispărut, și pentru că îmi place să merg în Sicilia și să mă plimb printre ruine, și îmi place să merg și la Lisabona și să mă las sfârtecat de melancolia dintr-un fadó, cuvântul acesta înseamnă destin, am scris Júnior pentru că am îmbătrânit și pentru că am început, de aceea, să cred în destin, am scris cartea aceasta pentru că eram dator față de mine însumi să dau o mărturie asupra timpului ce mi s-a dat, am scris-o dintr-o singură suflare, ca în orice insuportabilă intensitate a iubirii, ca o dare de seamă despre paradisurile mele pierdute, ca toate paradisurile, am scris-o pentru a fi din nou, pentru un timp, pentru o frază, fericit.
Cumpără cartea:
Susţine citeste-ma.ro:
Textele de la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor” sunt scrise de autorii cărţilor respective pentru site-ul citeste-ma.ro. Preluarea se poate face cu menţionarea sursei şi link către articol.
scrie un comentariu