Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Legături de sânge de Michel Bussi, apărut de curînd în „Biblioteca Polirom”, şi în ediţie digitală, traducere din limba franceză şi note de Alexandra Cozmolici. Un roman iniţiatic despre memorie, identitate şi familie, în care misterul şi aventura se împletesc cu problematica psihologică şi socială.
Vechi fief al lui Mazarin şi colonie penitenciară secole la rînd, insula Mornesey ascunde o istorie tumultuoasă şi un mister care fascinează localnicii şi turiştii deopotrivă: legendara Nebunie Mazarin, comoara fabuloasă ce ar fi fost îngropată aici cu sute de ani în urmă. În vara cînd împlineşte şaisprezece ani, Colin, un băiat orfan, alege nu întîmplător o tabără din Mornesey: pe situl de la abaţie şi-a petrecut primii ani din viaţă şi tot în apele insulei s-ar fi sinucis tatăl lui, arheolog implicat într-o afacere necurată cu imobiliare. Toată viaţa i s-a spus că tatăl lui a murit, dar semne stranii şi o profeţie enigmatică a mamei lui îl încredinţează că acesta se ascunde undeva şi că într-o zi o să-l regăsească. Să fie o coincidenţă că tocmai în timpul vacanţei lui evadează doi deţinuţi din penitenciarul Mornesey? Şi ce e cu necunoscutul acela, pe care l-a văzut în amintire de atîtea ori? Încercînd să afle răspunsul la întrebări care l-au bîntuit toată copilăria, Colin porneşte într-o cursă contracronometru plină de pericole, la capătul căreia vor ieşi la iveală secrete dureroase şi adevăruri tulburătoare. Un roman iniţiatic despre memorie, identitate şi familie, în care misterul şi aventura se împletesc cu problematica psihologică şi socială.
Puteţi cumpăra cartea de la:
„Vă intersectaţi cu cineva şi, o clipă, vi se pare că-l recunoaşteţi… înainte să vă daţi seama că e o prostie şi să realizaţi: acel cineva, o ştiţi prea bine, a murit. Imaginaţia a luat-o înaintea raţiunii. Silueta, umbra, vocea, rîsul acelea nu pot fi ale bunicului, ale prietenului din copilărie, ale fostului vecin. Acest roman s-a născut tocmai din senzaţia asta răscolitoare.” (Michel Bussi)
„O poveste halucinantă, personaje emoţionante şi un deznodămînt genial.” (Elle)
„O intrigă palpitantă, cu o ţesătură impecabilă.” (La Voix du Nord)
„Întîmplări cumplite se desfăşoară în fundal, referinţe culturale apar la tot pasul, iar construcţia romanului e complexă şi totodată extraordinar de dinamică. Eşafodajul cărţii e magia lui Bussi: suntem în cel mai picaresc dintre romanele sale.” (la Repubblica)
Fragment
„Până la urmă, s-au dus la intrarea spre galeriile subterane. Delpech a luminat cele trei trepte.
— Sunt înăuntru, a făcut Armand. Sigur au intrat aici.
— Haideți! a zis Madi.
Delpech a tras-o de mână.
— Stai un pic, frumoaso! Ăsta e un labirint în toată regula. Dacă Colin e în vreuna dintre galeriile astea, n-avem nici o șansă să-l găsim. Fără un plan, numai cu lanterna asta chioară, n-o să facem decât să bâjbâim pe-acolo.
Madi a bombănit ceva nedesluşit.
— Are dreptate, a recunoscut și Armand.
— Casa! a strigat dintr-odată Clara. Casa e soluția. Simon Casanova mi-a zis că a luat planurile subteranei de la Gabriel Borderie.
— Sună-l, a ordonat Delpech. Nu cred că doarme.
Clara știa pe de rost numărul lui Simon Casanova. L-a format imediat. N-a sunat decât o dată, că Simon a și răspuns.
— Casa? Clara la telefon.
— Dă să vorbesc eu cu el, a cerut Delpech.
Clara i-a întins mobilul fără tragere de inimă, iar el i-a dat în schimb lanterna.
— Casanova? Delpech sunt, am urgentă nevoie de ajutor. În documentele pe care le-ai luat de la Gabriel Borderie sunt cumva și planurile insulei? Mă interesează în special ăla al galeriilor subterane.
— Doar pe ăsta-l am! Ați picat la țanc. Am despăturit în fața ochilor un plan imens pe care ar trebui să figureze toate galeriile subterane ale insulei, așa cum le-a documentat chiar Jean Remy. Mă gândesc că Nebunia Mazarin ar trebui să fie pe undeva pe-aici…
— La fel și Colin Remy. Viața lui e în pericol. După planurile tale, unde duce intrarea în galeriile subterane?
Simon a rămas tăcut un timp, căutând. Apoi a spus cu entuziasm:
— Pe la intrarea asta, te rătăcești uşor. Dar dacă aveți în minte o ascunzătoare, sau ceva de genul ăsta, planul meu arată că la mai puțin de o sută de metri de intrare e un fel de criptă, o încăpere micuță de vreo zece metri pe zece.
— Poți să ne zici cum ajungem acolo?
— Da. Nu e mare lucru. La stânga. Pe urmă stânga iar. La dreapta și țineți tot înainte pe un culoar lung, pe urmă imediat stânga.
— Mersi! a răsuflat ușurat Delpech. Te sun din nou dacă ne rătăcim.
A închis și le-a zis celorlalți.
— OK. Să încercăm să ajungem în cripta de care ne-a zis. Dacă nu găsim nimic acolo, sunăm la poliție. Clara, ia tu lanterna și mergi în față.
Secretara nu s-a opus și a coborât scările.
— Voi, a făcut către adolescenți, voi vă ţineți după mine.
Delpech și-a scos din buzunar HK USP-ul. L-a îndreptat în față, încercând să-și facă curaj. Au înaintat pe culoarul cufundat în întuneric. Delpech repeta în minte indicațiile lui Simon Casanova.
La stânga… La stânga…
Înainta cu ochii pironiți în față şi arma întinsă. După câteva minute, au ajuns aproape de criptă. Delpech le-a făcut semn să meargă în vârful picioarelor. Clara a înaintat cu atenție, plimbând lanterna de colo-colo, în timp ce Delpech îi urmărea raza cu pistolul. Au luminat salteaua, scaunele, masa de fier, o scrumieră.
După ce au inspectat locul câteva secunde, și-au dat seama că încăperea era goală.
Au intrat.
— Au fost pe-aici, a făcut Madi. Nu cu mult timp în urmă.
— De ce crezi asta? a întrebat Clara.
— Nu știu, a răspuns adolescenta. Așa mi se pare.
— Madi are dreptate, a confirmat Armand. Uitați-vă la mucurile din scrumieră.
Clara a îndreptat lanterna spre masa de fier.
— Clara, a întrebat Delpech, mobilul tău are semnal?
Secretara a mijit ochii la telefon.
— Yes! Are!
— OK. Atunci să lăsăm prostiile, a decretat jurnalistul. Chiar de i-am fi luat urma lui Colin, lucru de care nu putem fi siguri, n-o să-l găsim niciodată dacă stăm toți patru în labirintul ăsta. Nici măcar cu planul lui Casanova. Sunăm la poliție.
Madi se pregătea să protesteze, dar Delpech a ridicat brațul s-o oprească.
— Nu ne mai jucăm de-acum, furie mică, la mijloc e viața prietenului tău. Nu uita. Ar fi trebuit să sunăm mai devreme. Fiecare minut contează. Polițiștii sunt mulți, pot să ia la rând galeriile metodic.
Madi a oftat. Armand a cedat și el:
— Mă scoate din sărite treaba asta! Dar ai dreptate, bătrâne, e cel mai bine aşa. Mă scoate rău de tot din sărite!”
Michel Bussi s-a născut în 1965 la Louviers (Haute Normandie, Franţa) şi este scriitor, politolog şi profesor de geografie la Universitatea din Rouen. A început să scrie în anii 1990, dar a publicat primul roman, Code Lupin, abia în 2006, acesta atingînd repede cifra-record de nouă ediţii. I-au urmat alte titluri: Omaha Crimes (2007), Mourir sur Seine (2008), Sang famille (2009, 2018), Nymphéas noirs (2011; Nuferi negri, Polirom, 2018), ultimul fiind cel mai premiat roman poliţist francez în 2011. Următoarea reuşită, Un avion sans elle (2012; Fetiţa cu ochi albaştri, Polirom, 2015), tradus în 25 de ţări, l-a propulsat printre cei mai reputaţi autori contemporani de romane poliţiste, dovadă distincţiile obţinute chiar în anul apariţiei: Prix Maison de la Presse, Prix du Roman Populaire, premiul pentru cel mai bun roman poliţist francofon.
scrie un comentariu