Melissa Lozada-Oliva este una dintre cele mai interesante voci din spațiul poetic contemporan american. Poeta provine dintr-o familie de imigranți din Columbia și Guatemala, ceea ce conferă o voce și o experiență distincte. Melissa Lozada-Oliva s-a remarcat pe scena de slam poetry, câștigând în 2015 National Poetry Slam Championship. În afara de peluda (Button Poetry, 2017), a publicat și Plastic Pájaros și Rude Girl is Lonely Girl!
Ce m-a atras în mod special la peluda? Explorarea intersecțiilor prin care identitatea latina se întrepătrunde cu identitatea feminină, relația femeilor cu corporalitatea, standardele de frumusețe impuse de societate, statutul familiilor de imigranți în SUA, modul în care societatea se raportează la aceste aspecte și, nu ultimul rând, firul roșu al feminismului care le leagă. Este un volum despre experiența feminină a unei persoane de culoare într-o lume predominant rasistă, clasistă și sexistă.
Un sentiment pregnant este cel de apartenență, pentru că acesta generează conflictul interior, fiind vorba de o dublă-apartenență: pe de o parte moștenirea identității latina și pe de altă parte încercarea de a te potrivi într-o societate care, de cele mai multe ori, forțează asimilarea identitară și nu integrarea ei. Volumul este apărut în 2017, iar când America lui Trump permite discriminării și opresiunii să (re)devină normă, atunci orice diferență te face vulnerabil.
Peluda surprinde o experiență specială, cea de a-ți redescoperi și îmbrățișa moștenirea identitară într-o societate predominant albă. Melissa Lozada-Oliva spune într-un interviu dat pentru Button Poetrycă își dorește ca cititorii/cititoarele ei să se regăsească în ceea ce a scris, dar să și devină o voce a experienței de femeie latina în America. (You Know How To Say Arroz con Pollo but Not What You Are, p. 15, Mami Says Have You Been Crying, pp. 32-33).
Peluda s-ar putea traduce ca păros/bestie păroasă, fiind o metaforă a modului în care omul alb se raportează la identitatea Celuilalt, dar pentru autoare are și o notă afectivă și chiar de revendicare a puterii („with the top down to the prettiest place/ in the world, mi peluda”, p. 5, Maybe She’s Born With It, Maybe She Got Up Early). Relația dintre feminitate și părul corporal este evidențiată prin epilare. Când societatea normează corporalitatea feminină, impunând standarde de frumusețe absurde și de cele mai multe ori potrivite femeilor albe, identitatea marginală se află în fața unei dileme: fie se lasă asimilată, fie este respinsă pentru că nu se potrivește cu imaginea standard.
Întreg volumul explorează raportul dintre societate și corp, dintre societate și normarea individualității, ideea de „frumusețe” fiind mereu în relație cu omul alb. Părul a fost folosit dintotdeauna ca un instrument de diferențiere, în special între om și animal, apoi între femeie și bărbat, ajungându-se și la diferențierea rasială, așa că lipsa părului/epilarea lui devine un act „civilizator”. („maybe, one day, i’ll actually be chill/ like the white girls, the ones who don’t shave/ for political reasons, / […] who say, you are crazy/ it’s all in your head why don’t you love yourself more,/ i don’t even see it what are you talking about!”, p. 43, Yosra Strings Off My Mustache Two Days After the Election in a Harvard Square Bathroom). Ar trebui menționat că atunci când omul alb/occidental se raportează la identitatea Celuilalt consideră necesar ca acesta să i se asemene și să îmbrățișeze valorile și cultura occidentală (Sophie Bessis, Occidentul și ceilalți. Istoria unei supremații, 2004, p. 256). Bineînțeles că o astfel de limitare a identității produce un sentiment de inadecvare.
Alte teme atinse în acest volum sunt imigrarea, feminitatea și industria cosmetică, normele de gen, asimilarea identitară, moștenirea identitară și modul în care societatea albă se raportează la Celelalte identități, precum și efortul și munca depusă de imigranți în America. Procesul de înfrumusețare este un motiv central în volum, pentru că se întrepătrunde atât cu revendicarea corporalității, a feminității și a identității, dar devine și o formă de venit pentru multe femei imigrante („my mother could never get away/ from being the cleaning lady […] so, instead of a white lady/ house it was a white lady body. instead of dirt/ from curtains, it was soil beneath nails”, p. 5, Maybe She’s Born With It, Maybe She Got Up Early). Totodată este vorba și de intimitatea care se creează atât între cosmeticiană și clientă, cât și între surori când se îngrijesc una pe cealaltă (I Shave My Sister’s Back Before Prom, p. 21). Tot acest proces devine un spațiu al solidarității, în care femeile se deschid una față de cealaltă, dar și unul de diferențiere între femeia latina și cea albă.
Peluda este un volum al redescoperirii și revendicării identității în toată complexitatea ei. Poemele Melissei Lozada-Oliva sunt puternice, sunt politice, sunt brutale în ceea ce privește identitatea marginală, statutul de imigrant, de Celălalt și modul în care societatea este de cele mai multe ori ignorantă și participă la asimilarea identitară.
Părul meu stă pe perna ta ca un semn de întrebare (traducere proprie – My Hair Stays on Your Pillow Like a Question Mark, p. 17)
slăbănoaga albă cu tatuaj c-un craniu de zahăr zice:
nu te supăra melissa??
dar știu că ai fost aici??
pentru că părul tău e peste tot??
& nu te supăra dar mi-e cam scârbă??
dacă vii în apartamentul meu
poți te rog să ții cont de asta??
imaginează-ți să fii atât de scârboasă pe cât ți-e frică??
imaginează-ți lucrurile care cad
din tine transformându-se în ceva
care supraviețuiește apocalipsei??
oamenii de știință le pun în cutii de plastic??
folosesc o grămadă de raze nucleare pe ele??
supraviețuiește dar își revine cu două capete??
sau nu știu, așa funcționează??
imaginează-ți părul ca un păianjen cu picioarele lungi târându-se
pe perdeaua de la duș??
păianjen cu picioare lungi??
păianjen cu picioare negre??
păianjen cu picioare păroase și negre??
imaginează-ți că tu ești motivul pentru care fetele albe din brooklyn
țipă în apartament??
exceptând faptul?? că vrei să fii o fată albă
într-un apartament din brooklyn??
țipând??
urmându-și visele??
dar nu-i nimic alb în tine
sau poate că e??
și dacă e ce faci cu el??
îl dai cu windex??
îl prinzi sub un pahar de hârtie??
găsești pantoful potrivit??
găsești bărbatul potrivit??
& apoi ce face el???
cu corpul??
Melissa Lozada-Oliva, „Peluda”, 2017, Button Poetry, nr. pagini: 43
Fotografie reprezentativă de ALICE POLLET pe Unsplash (crop)
scrie un comentariu