concursuri

Concurs special Polirom: oferim opt cărţi din colecţiile Biblioteca Polirom şi Ego. Proză – încheiat

scris de citeste-ma.ro

Împreună cu Editura Polirom, vă invităm la concurs. Puteţi câştiga un pachet cu trei cărţi din colecţia Biblioteca Polirom (Aproape surorile – Cloé Korman, Calendarul unei vechi iubiri – Andreï Makine, Tokyo Decadence – Ryü Murakami) sau un pachet cu cinci cărţi din colecţia Ego. Proză (Regele din Bissap – Daniela Ulieriu, Al 4-lea – Moni Stănilă, Trilogia lui Teofil – Cosmin Perţa, Silex – George Cornilă, La gunoi – Dan Sociu).

UPDATE

Mulţumiri pentru participare şi pentru numeroasele comentarii trimise, multe dintre ele detaliate. Este o reală bucurie să vedem că există interes şi pasiune pentru cărţi şi vă promitem să revenim cu un nou concurs.

În urma tragerii la sorţi, pe care o puteţi vedea în clipul ataşat aici, am desemnat la cine vor ajunge cele două pachete Polirom.

Pachetul cu trei cărţi din colecţia Biblioteca Polirom (Aproape surorile – Cloé Korman, Calendarul unei vechi iubiri – Andreï Makine, Tokyo Decadence – Ryü Murakami) merge la:

  • Autoarea comentariului cu numărul 33, Iulia

Pachetul cu cinci cărţi din colecţia Ego. Proză (Regele din Bissap – Daniela Ulieriu, Al 4-lea – Moni Stănilă, Trilogia lui Teofil – Cosmin Perţa, Silex – George Cornilă, La gunoi – Dan Sociu) a fost câştigat de:

  • Autoarea comentariului cu numărul 8, Diana Placinta

Dragi câştigătoare, vă rugăm să trimiteţi un mesaj la mail@citestema.ro de pe adresa pe care aţi folosit-o ca să vă înscrieţi la concursul nostru, mesaj în care să precizaţi adresa la care doriţi să primiţi premiul de la Editura Polirom. În acelaşi timp, să menţionaţi şi un număr de telefon pe care l-ar putea folosi firma de curierat.


Coordonată de Lucian Dan Teodorovici, colecția „Ego. Proză” împlinește anul acesta 20 de ani de existență și numără peste 250 de titluri și aproximativ 150 de autori. Lista titlurilor apărute, aici.

Pentru a participa la acest concurs dublu, vă rugăm să scrieţi un comentariu la sfârşitul acestui articol, în care să menţionaţi o carte Polirom citită în ultimul an. Alături de titlu, vă rugăm să precizaţi şi ce anume v-a plăcut în mod deosebit la acea carte.

Aşteptăm comentariile voastre în perioada 01.03-08.03.2024 (inclusiv). Toate comentariile aprobate vor intra în tragerea la sorţi pe care o vom efectua cu ajutorul random.org. Vom aproba un singur comentariu/adresă de email şi vom extrage câte un câştigător pentru fiecare pachet.

Cei doi câştigători vor fi anunţaţi în cursul zilei de 9 martie 2024 prin update la acest articol, care va fi promovat pe pagina noastră de Facebook. Motiv pentru care vă recomandăm să daţi like paginilor de Facebook citestema.ro şi Editura Polirom, dacă doriţi să nu pierdeţi nici un concurs şi să fiţi la curent cu noutăţile editoriale.

Lecturi plăcute şi succes!


Fotografie reprezentativă: Kostiantyn Li / Unsplash

despre autor

citeste-ma.ro

Citeşte-mă! Citeşte, mă!

42 Comments

    • Lapte negru – Elif Shafak. O carte despre maternitate, literatură și modul în care acestea conturează portretul autoarei.

    • Salutare. Am citit mai multe carti de la Polirom în ultimul an, dar cel mai mult m-a impresionat “Chiajna din Casa Mușatinilor” de Simona Antonescu. Pentru atenția la detalii, cercetare minuțioase, construirea în cele mai mici detalii a personajelor, dar și pentru dinamica acțiunii. E cel mai bun roman de ficțiune istorica pe care l-am citit de la Vintilă Corbul încoace. Mulțumesc! 🙂

    • Stela, de Simona Goşu

      Mi-a plăcut veridicitatea personajului principal şi a portretului societății româneşti contemporane. Mi-au plăcut Mircea şi relația dintre Stela şi el. Relația Stelei cu copiii ei mi s-a părut bine şi dureros scrisă, la fel şi faptul că Stela ajunge să conştientizeze că a greşit în relația cu fiica ei.
      Una peste alta, mi-a plăcut să citesc “Stela”.

  • Acum citesc cartea Lilianei Corobca, Caiet de cenzor. Îmi place acuratețea cu care reconstituie imaginea instituțiilor din Comunism, dar admir și personajele vii pe care le creează.

  • Mi-a plăcut cum e împachetată istoria lui Hașdeu în povestea de la psihiatru în volumul lui George Cornilă, “Hașdeu. Duhuri”, din colecția de biografii romanțate.

  • Trilogia lui Jon Kalman Stefansson ( Intre cer si pamant, Tristetea ingerilor, Inima omului). Mi-au placut subiectele, dar mai ales scriitura poetica si incursiunile usor suprarealiste care creioneaza o lume dura, in care doar cei puternici razbesc. Doar ca, uneori, cei puternici sunt cei care viseaza, iubesc, spera, cei care pot muri pentru un prieten sau o carte.

  • “Mai puțin decât dragostea” de Bogdan Crețu- o imagine vie a tot ce a însemnat perioada comunismului, cât și urmările dureroase ale acestuia.

  • Venedikt Erofeev – Moscova – Petușki. Un poem în proză care arată că sub o aparentă depravare se poate ascunde o mare sensibilitate. Personajul are un destin tragic dar asta nu privează cartea de un umor aparte. Alcoolicul captiv în repetiție este încă prezent peste tot în lumea post-comunistă, este cel care bântuie gări și trenuri, căutând încă paradisul promis.

  • Pallady. Ulise legat de catarg din colecția “Biografii romanțate”, cartea care ni l.a prezentat pe pictor in culori vii , atât in viața personală cit si in viața artistică.

  • “O vara fără bărbați” de Siri Hustvedt-o carte despre puterea de a reconstrui după o despărțire. Mi-a plăcut foarte mult introspecția în sinele feminin ideea ca pentru a putea merge înainte după o mare suferințe trebuie sa accepți durerea, sa te oprești din a-i învinovăți pe ceilalți, sa îți regăsești puterea și sa înțelegi ca doar ajutându-i pe alții și implicamdu-te în viata lor vei dobândi propria siguranță de sine! O carte cu multă emotie!

  • Clopotul de sticlă – Sylvia Plath
    Un roman tulburător despre depresie și tentativa de suicid și urmările ei. Nu poți ști niciodată ce poate fi în sufletul unui om.

    • “Lecții” de Ian McEwan, un roman amplu și profund despre iubire, relațiile de cuplu, relațiile dintre părinți și copii, puterea artei, degradare morală și degradarea fizică a omului odată cu înaintarea în vîrstă, speranțe și moarte, avînd în fundal spațiul european din ultimii 70 de ani.

  • Poporul cărții, de Geraldine Brooks. Mi-a plăcut mult povestea manuscrisului, cum a rezistat acesta de-a lungul secolelor și cum în spatele urmelor/indiciilor găsite de restauratoarea lui au stat povești atât de diverse și de interesante din diferite perioade și contexte istorice.

  • Alina Nelega – Ca și cum nu s-ar fi întâmplat – un roman fără nici un cusur, atât stilistic, cat și ca fir literar, o carte dură, dar în același timp un poem.

  • În ultimul an am avut parte de multe lecturi faine de la Polirom. Singura excepție a fost Zebobia a lui Naum, dar suprarealismul în literatură is not my cup of tea…
    Printre favoritele mele se numără Tatăl celuilalt copil, Bucătăria sclavilor, Șoareci și oameni, Frații noștri neașteptați, Marina și Prințul din negură.

    Cireașa de pe tort și descoperirea anului pentru mine a fost ZAFON!!

    Tetralogia ,,Cimitirul cărților uitate” este un adevărat labirint de personaje și perspective, intrigi și plot twist-uri, indicii și suspiciuni, secrete și revelații, acuzații și șantaje, dispariții și torturi, talent și nebunie, pasiune și sacrificiu, conace părăsite, anticariate, mistere greu de deznodat, povești de iubire, scriitori și cărți…

    Este o serie cu de toate pentru toți, iar scriitura? O, e MINUNATĂ! Niciun cuvânt nu e în plus sau în minus. Zafon are o scriitură elegantă, condimentată cu umor fin și multă ironie (ironie întruchipată de personajul meu favorit, Fermin Romero de Torres ????).
    RECOMAND din tot sufletul această tetralogie! Este ca un puzzle pentru cititori. Ițele se leagă treptat și vei descoperi că absolut toate personajele și toate evenimentele sunt legate între ele.

    Vă las câteva citate ca să vă conving că Zafon merită citit:

    – ,,Invidia e cancerul scriitorilor, ne mănâncă de vii până când uitarea se așterne peste noi toți.”
    – ,,Oricine a trăit cu ochii deschiși un război nu mai poate crede că noi, oamenii, le suntem superiori animalelor.”
    – ,,Indicele de turuială al unei societăți e invers proporțional cu capacitatea ei intelectuală. Când se vorbește numai de dragul vorbelor, nu prea se gândește și cu atât mai puțin se face ceva.”
    – ,,Uneori, când zeii sunt neatenți, iar destinul rătăcește drumul, chiar și oamenii buni încep să aibă puțin noroc în viață.”
    – ,,Nivelul de barbarie al unei societăți se măsoară prin distanța pe care încearcă să o pună între femei și cărți.“

  • Charles Bukowski, „Căpitanul e dus cu pluta şi marinarii au fugit cu vasul”

    „Căpitanul e dus cu pluta şi marinarii au fugit cu vasul” e jurnalul lui Charles Bukowski din ultima parte a vieții sale, un fel de ghid practic despre orice face și gîndește acest scriitor postmodern oricum fără limite în gîndire și necenzurat, firește, cum îl știm din poezie și proză. O carte fabuloasă, care se citește cu interes și plăcere de la titlu la ultimul paragraf!

  • „Rechini în vremea salvatorilor” de Kawai Strong Washburn – mi-a plăcut mult cum au fost creionate atmosfera de ani nouăzeci în America, vremurile grele din Hawaii și mai ales drama familiei personajului principal, cu bunele și cu relele ei.

  • Mercedes-Benz, de Pawel Huelle – sub forma unei scrisori către scriitorul ceh Bohumil Hrabal și folosind ca pretext niște lecții de condus în fiețelul minunatei domnișoare Ciwle, naratorul trece prin istoria mică, a familiei sale (trei generații unite de povești cu mașini), și prin istoria mare, a Poloniei, în fraze lungi, melodioase, pe alocuri amuzante, pe alocuri dramatice.

  • “Maria Tanase. O fantana pe un drum secetos”, dar mai ales “Chiajna din Casa Musatinilor”, Simona Antonescu e un povestitor de neegalat! Povestea Chiajnei e senzational scrisa, mai ales ca Simona pune accent pe latura ei umana, pe slabiciunile ei, pe devotamentul si dragoatea ei fata de copii. De altfel, cea mai interesanta ipostaza a Chiajnei mi s-a parut cea de mama! Fiecare propozitie e atent alcatuita, fiecare cuvant pare ales cu multa grija, ca si cum autoarea ar fi lucrat la o broderie complicata, cu fir de argint si perle. Desi am citit-o in luna ianuarie, “Chiajna” are cele mai mari sanse sa ramana “cartea anului 2024” pentru mine!!!

  • Ce preferi?”, Dan Coman

    “Realitatea stă tot timpul la pândă. Nu o lăsa aici. Nu o domestici.”

    A fost minunat să descopăr proza lui Dan Coman.

    Tonul senzual, melancolic și fragil construiește lirica volumului, versurile lui Pastorini ori ale lui Cortazar întreținând-o delicios. Am cules și câteva referințe literare care s-au ițit pe tot parcursul povestirilor.

    Cartea aceasta mi-a părut un exercițiu de echilibru pe pânza ontolgică. Contrast, balans, contrabalans, picaj… Un dans al iluziilor pe care îl recomand cu drag!

    “Mama-i o broască-țestoasă. Îi ia ore în șir să ajungă la mine, chiar dacă-i aici, în magazin, pe scaunul din fața mea. Uneori, când nu-i atentă, o iau repede în brațe și-i mângâi câteva secunde carapacea crăpată și plină de riduri.”

    “Tata e un peruș. Cântă și cântă și cântă și într-o dimineață îl găsești în colivie cu picioarele-n sus.”

    • După vizionarea filmului cu același nume ,am ales dramaticul și controversatul roman ”Să nu mă părăsești” scrisă de Kazuo Ishiguro. M-a atras complexitate problematicii propuse ,dar de cucerit m-a cucerit stilul dramatic al scrierii , tragicul și noutatea din ea. Recomand din suflet!

  • Toata seria ,,biografii romantate,, , le-am citit , apoi le-am daruit !
    Mi-a placut ,,Hasdeu . Duhuri,, , George Cornila , astept si ,,Silex,, , tot George Cornila , si se pare , la orizont ,,Mircea Eliade,, ! ,,Pallady,, , ,,Nichita,, … Va urmaresc , va citesc , va caut la targurile de carte , va doresc succes , pentru noi , cititorii ! Cu drag !

  • Mi-a plăcut foarte mult “Hasdeu. Duhuri” de George Cornilă pentru că este o carte bine documentată și scrisă cu o atenție aproape maniacală la detalii, adică exact pe gustul meu.

  • Veronica D. Niculescu – Quilt. Proza ei scurtă nu mă dezamăgește, știe să pătrundă în miezul lucrurilor.

  • Ultima carte citita de la Polirom a fost “Crossroads” de Jonathan Franzen. Mi-a plăcut cum autorul a prezentat conflictul dintre generații în America anilor ’70. Dar și faptul că toate personajele sale trec printr-o criza morală care rămâne latenta la unii, la alții este oarecum rezolvată. Rămâne de văzut în următoarele volume, am înțeles ca titlul face parte dintr-o trilogie.
    Ce mi-a mai plăcut a fost și cartea lui George Cornila despre Hașdeu. Am devorat-o acum vreun an.

  • Ultima carte Polirom pe care am citit-o a fost “Magicianul” de John Fowles. Mi-a plăcut misterul și goana după sens care dăinuie pe toată durata lecturii și curiozitatea cu care parcurgi fiecare pagină.

  • “Celelalte povești de dragoste” de Lucian Dan Teodorovici – o carte admirabilă, profundă și generoasă!

  • Chiar acum citesc ”Să nu mă părăsești” scrisă de Kazuo Ishiguro. M-a atras ideea cărții dar de cucerit m-a cucerit stilul în care este scrisă, tragicul și durerea din ea. Recomand!

  • Cea mai recentă carte citită de la Polirom a fost a lui Cosmin Perța – Ca să nu se aleagă praful de toate, un roman care m-a aruncat într-un timp și spațiu gri, unde supraviețuirea se făcea exclusiv prin evitarea clinciurilor cu oamenii dubioși.
    Cu fiecare roman Cosmin inventează noi și noi lumi, plauzibile, reale, palpabile, tangențiale cu ale noastre. Îl apreciez ca scriitor și prieten și microromanele lui sunt bijutetii stilistice și lecții de viață.

  • Ultima carte citită a fost Iosca- Cristian Fulaș, una dintre cele mai bune cărți citite de mine în ultima vreme, o carte absolut fascinantă din punct de vedere al spațiului și timpului, al personajelor. Tragedia și iubirea, viața și moartea dintr-o vale.
    De ieri citesc tot de același autor După plâns și urmează Ulisse a lui James Joyce, tot de la Polirom, în traducerea lui Rareș Moldovan.

  • 10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie de Elif Shafak este prima lectură de anul acesta, o carte cu personaje bine conturate, reale, dar nebăgate în seamă de cei care nu fac parte din cercul lor, prinse în povestea unor destine întrețesute armonios. Prietenia care unește aceste ființe trece peste orice obstacol și durează dincolo moarte.
    Iar Eseu despre orbire de Jose Saramango, este o carte care te ține cu sufletul la gură despre o distopie ce afectează un întreg oraș. Mi-a plăcut că este vizuală, chiar dacă atât de sumbră, iar finalul lasă lumina și speranța să salveze întreaga comunitate de toate umbrele care au acaparat-o .

  • Cea mai recentă carte citită a fost „Al 4-lea“ de Moni Stănilă. E o carte care te prinde ca într-un iureș, senzorială, cinematografică și plină de mister. Mi-a plăcut mult.

  • Ficțiunea și documentul istoric alternează într-un tablou de epocă asemeni celui creat de Simona Antonescu în “Chiajna din casa Mușatinilor”, redimensionând un personaj feminin de un specific aparte.

    • Am citit chiar mai multe de la Polirom în ultima vreme, în special scrise de autori români, dar mă opresc acum la una singură. “Chiajna din Casa Mușatinilor” a fost cartea alături de care am pășit în acest an și care și-a derulat splendoarea în forță, încât nici n-am simțit cât de repede s-au scurs atâtea pagini. Ce atmosferă, ce personaje, ce senzații îți oferă lectura acestei minunate cărți! Am redescoperit plăcerea ficțiunii istorice, într-o abordare atât de proaspătă. O carte fascinantă!

  • Specii, de Cristian Fulaș, deoarece prezintă într-un mod deosebit, adevărat, societatea românească actuală, deschizându-ți ochii și văzând ceea ce aveai deja în față.

  • Cei opt munți de Paolo Cognetti pentru modul în care surprinde prietenia a doi băieți din familii diferite, din copilărie până la maturitate; pentru contrastul dintre mediul urban și cel rural, care nu constituie un impediment în calea prieteniei, cât o intrare într-o lume altfel inaccesibilă; pentru candoarea unei povești plină de melancolie, regret, absență, dar și găsirea unei forme de alinare și apropiere în relație cu părinții și cu propriul destin.

  • In urma nu mai e nimic de la Cosmin Perta. Se face ca acest giveaway contine trilogia completa si mi o doresc nespus prin simplitatea subiectului, dar iscusinta autorului de a scrie si a da viata unei lumi cu totul minunate.

  • Escapada de Lavinia Braniste, in colectia Top 10.
    Braniste stie sa surprinda miezul vietii cotidiene, transformand asa-zisul banal sau nespectaculoasa stare de fapt a lucrurilor intr-o intalnire cu talc dintre cititor si povestire.

scrie un comentariu