Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din volumul de povestiri Cuțitul japonez de Răzvan Petrescu, publicat de curând în colecţia Fiction Ltd.
„Bucățică ruptă din și de poporul cotizant, dar opiniatru, șleahta politică românească își ia șvasturi atente în Cuțitul japonez al lui Răzvan Petrescu. Figuri politice spectrale, vizibile prin gaura cheii, sunt chiuretate și damnate mai ceva ca-n Dante: în proză tăioasă cu cheie întoarsă din iad. Ele, descărnate, ne spun că ce-a fost odată va mai fi; iar cu ce e, murim de gât.
Fraza lui Răzvan Petrescu – agilă, nebun de spontană, fracturată diamantin, generată din interior de chtonica Demeter – își este propria, neostenită, origine. În ea, generațiile spontanee de personaje din țara unde doar aerul și arbitrul sunt liberi ajung doar la spartul târgului, al codului și al atomului să fie scoase din ciulamaua resentimentului de cruzimea pe care infanții o-mpart cu Antonin Artaud.
Ieșite din comun, năravurile-i narative nu se întorc; de acolo, de sus, îi seduc pe cititori întru-a ieși și dânșii. Unii, nu mulți – domnia-voastră, poate –, o vor face. Cărțile lui Răzvan Petrescu sunt prea bune ca să se vândă bine. De pildă, Cuțitul japonez.” (Călin-Andrei Mihăilescu)
„Încăpățânarea cu care Răzvan Petrescu rămâne fidel prozei scurte – în aceste vremuri, în această literatură – este inexplicabilă și, prin asta, măreață. Rareori se întâmplă ca un scriitor atât de înzestrat să-și contureze un univers, să-și cizeleze un stil, să-și șlefuiască obsesiile cu asemenea credință, vreme de peste treizeci de ani, într-un gen atât de puțin admirat. Cu această a cincea colecție de povestiri din cariera sa, Răzvan Petrescu se dovedește, o dată în plus, un maestru neegalat, ale cărui fraze taie adânc și insesizabil în mintea cititorului, rămas în urma lecturii deopotrivă înspăimântat și entuziasmat, tulburat și cu un mare zâmbet pe chip.” (Marius Chivu)
Fragment din Profesionistul
În sfîrşit iată‑mă în cabinetul meu! Am urcat în fugă pe scări pînă la uşa de fier la care va aştepta toată lumea cu capul plecat în tăcere, uşierul cu căciulă de husar mă salută ţuguindu‑şi respectuos buzele, intru şi‑i exact cum l‑am visat, uriaş, cu două canapele îmbrăcate‑n piele albă, trei fotolii, o măsuţă Louis Philippe, birou din stejar masiv, jilţul c‑un şarpe de argint încolăcit pe marginea spătarului, tablouri cu ramă din paladiu, scene maritime, oceanul înfuriat, corabia care se zbate ca s‑ajungă la ţărm, norii grei, pe fereastră se şi văd norii grei şi steagul ţării ce flutură‑n vîntul năprasnic, peste tot numai Carrara şi oglinzi veneţiene, arăt splendid, ia să vedem toaleta, wow, e cît un living, magnifică, voi da ordin să se aducă nişte taburete, chiuveta‑i adîncă, robinetele au diamante şi, de jur împrejur, oglinzi antireflex şi antiabur, aşadar pot da aici o megapetrecere. Totuşi voi înlocui WC‑ul, vreau unul turcesc. Mă duc repede înapoi la birou să‑i mîngîi lemnul nobil, văd toate ustensilele necesare funcţiei, stiloul Mont Blanc, călimara, topul de hîrtie, cuţitul pentru plicuri, sigiliul, bomboniera, un suport pentru bijuterii din sticlă de Murano şi‑o oglinjoară de înalt demnitar, mă privesc şi în ea două minute fără să respir, apoi respir şi‑mi fac mai multe selfie‑uri ca să le postez pe Facebook imediat după ce depun jurămîntul, cineva trebuie neapărat să‑mi facă poze în timp ce depun şi jur chiar dacă‑n nici un caz cu mîna pe Biblie, nici n‑o să mă uit la ea, e doar o terfeloagă despre opiumul popoarelor iar un ministru este mai presus de opiu, voi îngenunchea şi voi săruta cu patos degetul mic al şefului statului, sper că fotografiile mă vor înfăţişa aşa cum sînt, viril, inteligent şi demn.
Dar pînă atunci mai am ore‑ntregi la dispoziţie, încep să sar de bucurie pe canapea, mă joc cu pernuţa, o azvîrl în perete, pernuţa fiind elastică îmi aterizează‑napoi în braţe, încep să rîd şi mă tăvălesc lasciv pe covorul persan cu ciucuri groşi, scot din rucsac ursuleţul care spune mama, să‑l mîngîi, să mă desfăt, am ajuns ministru.
— Nu vă supăraţi, sînteţi sigur că‑i omul care ne trebuie?
— L‑am ales din două sute de candidaţi, deci sînt sigur. Măreşte luminozitatea la monitor, abia se vede, cred că‑i plin de praf. Acum dă zoom pe ursuleţ.
L‑am tot apăsat pe burtică şi n‑a spus mama nici o singură dată, nici măcar stins, o fi de la baterie, mai ales că n‑am primit jucării în copilărie şi‑atunci alergam pe deal, era un sat sărac cu un deal plin de flori în spate, mîncam bătaie dacă veneam acasă cu vreun bucheţel şi‑atunci mă duceam să vorbesc cu vaca, mă privea pe bună dreptate suspicioasă deoarece aflase că tăiam coada pisicilor cu ferăstrăul de traforaj, uneori foloseam letconul, însă a doua operaţie părea mai dureroasă iar eu sînt emotiv, nu suport durerea oamenilor şi a animalelor, e motivul pentru care mi‑am dorit de mic să ajung doctor, să am parafă, una dintre bunici era infirmieră şi venea cu plosca acasă, o luam noaptea de pe masa din bucătărie şi mă jucam cu ea în pat, cealaltă bunică nu ştiu ce‑a fost căci n‑a venit să mă vadă decît o singură dată şi m‑a scuipat.
Răzvan Petrescu (n. 1956) a absolvit Facultatea de Medicină din București și a profesat opt ani ca medic. Din 1990, a renunțat la medicină și a lucrat la revistele Cuvântul și Amfiteatru, apoi la editurile Litera, All și Curtea Veche Publishing. La Cartea Românească i-au apărut volumele de proză scurtă Grădina de vară (1989, Premiul Fundației „Liviu Rebreanu”), Eclipsa (1993, Premiul orașului Târgoviște), Într-o după-amiază de vineri (1997, Premiul Cartea Anului la Salonul Național de Carte de la Cluj, Premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de proză a anului și Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București) și metajurnalul Foxtrot XX (2008, Premiul Radio România Cultural). În 2013, i-a fost publicată cartea de interviuri în proză Variațiuni pe o temă de Vater-Puccini la Curtea Veche Publishing – unde i-au mai apărut un volum epistolar, Scrisori către Mihai (2014), Ursulețul lui Freud, cronici ficțional-literare (2015), și Mandarina, proză scurtă (2017, Premiul Observator cultural, Premiul Național Ziarul de Iași și Premiul „Iocan” pentru cea mai bună carte de proză a anului 2017). A scris două piese de teatru: Farsa (1994, Unitext, Premiul UNITER) și Primăvara la bufet (1995, Expansion, Marele Premiu la Concursul Național de Dramaturgie „Camil Petrescu”, ediția I, și Premiul Uniunii Scriitorilor). A fost tradus în Spania, Anglia, Israel, Suedia, Germania, Bulgaria, Ucraina, Serbia, Franța și SUA.
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu