Hai să facem un exercițiu de imaginație. Lumea este cuprinsă de un virus mortal care transformă animalele într-un pericol constant pentru omenire. Nu mai poți avea animale de companie, nu mai poți mângâia animale, dar, cel mai rău, nu poți mânca nici un fel de carne. Unica delicatesă existentă este, nici mai mult, nici mai puțin, carnea de om. Da, ai citit bine. Această lume macabră devine hămesită după carnea fragedă a bărbaților, femeilor și copiilor crescuți în mod artificial (sau nu), pe care îi tranșează în abatoare de elită.
Marcos, unul dintre lucrătorii unui astfel de abator, pornește într-un soi de călătorie meditativă, purtându-ne pe noi, cititorii, într-o călătorie a cărnii, de până la și de după Tranziție, acel moment în care toți decid că vor și pot să mănânce carnea semenilor.
Doar că Marcos este de departe un om sănătos mintal. Traversând propriile sale drame conjugale, acesta începe să mai aibă și porniri de introspecție, de vinovăție:
Să dai lecții de ucis este mai rău decât să ucizi.
Romanul „Noi, carnivorii”, semnat de Agustina Bazterrica, și tradus foarte poetic de Marin Mălaicu-Hondrari, este un semnal de alarmă asupra lumii în care trăim. Nu este o carte de Rău sau Bine, pentru că, și risc în acest moment să nu fiu înțeleasă corect, în roman nu există forme de bine. Fiecare personaj își asumă rolul de măcelar, fie emoțional, fie carnal, dar absolut fiecare contribuie la coșmar. Ciudățenia vremii e că doar nebunii mai pot vedea desfrâul la care s-au dedat oamenii.
Tatăl lui e un om integru, de asta și-a pierdut mințile.
Această afiliere aproape biblică mi-a amintit de profeția Sfântului Antonie: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și, când vor vedea pe cineva că nu înnebunește, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”. Oare cei nebuni conduc lumea? Oare costul plăcerii poate fi viața?
Problematicile lansate de Agustina Bazterrica, dincolo de șocantul pe care-l conțin, sunt o reflecție ironică, sarcastică, grotescă asupra lumii în care trăim:
Este știut că în azilele de stat, cei mai mulți dintre bătrâni, după ce mor sau sunt lăsați să moară, sunt vânduți pe piața neagră. E cea mai ieftină carne de cumpărat, pentru că e uscată și bolnavă, plină de medicamente. Carne cu nume și prenume.
Actul consumării, supremația puterii sunt două dintre elementele care primează în toată narațiunea din „Noi, carnivorii”, or slabii sunt vitele, mielușeii care iau calea benevolă a exterminării.
De regulă, la finalul lecturii încerc să găsesc acea categorie de oameni cărora le-aș putea recomanda cartea. Trasez în minte hărți imaginare despre învățăminte și valori. Cu acest roman, lucrurile stau total diferit. Nu știu cine ar putea să-l citească fără noduri în gât, fără greață de obscenitățile și agresiunile existente în el, fără greață față de sine ca parte dintr-un regn al răului gratuit.
Tind să cred că este o metaforă intensă asupra lumii moderne, unde ne mâncăm (metaforic) pentru un loc sub soare și ceea ce a făcut scriitoarea Agustina Bazterrica este să ne arate cât de mizerabili putem fi dincolo de măștile pe care le purtăm. Și da, intuiesc că Orwell ar fi aplaudat fermitatea narațiunii lui Bazterrica, maniera sa nemiloasă cu care descrie pasajele morții, o moarte în uitare și în anonimat.
Agustina Bazterrica, „Noi, carnivorii”, Editura Pandora M, traducere: Marin Mălaicu-Hondrari, anul publicării: 2023, nr. pagini: 240
Cartea poate fi cumpărată de la:
…iar dacă doriţi să susţineţi citestema.ro (mulţumiri!):
scrie un comentariu