Există ghiduri despre cum să treci peste o despărțire, peste o relație de dragoste eșuată, dar despre prietenie și cum acoperi golul unei persoane care a fost alături de tine, parcă dintotdeauna, nu prea se vorbește/scrie. Tabuizarea pleacă dintr-o percepție greșită asupra iubirii, care în societățile tradițional-patriarhale este percepută printr-un filtru heteronormativ, ca un mijloc de reproducere și de întemeiere a unei familii tradiționale.
Ana Săndulescu propune un discurs poetic pe două voci: Lia și Espera, două prietene care ar putea să se continue una pe cealaltă, dar mai degrabă se contrastează. Discursul poetic este unul de natură confesivă, oferindu-le cititoarelor și cititorilor posibilitatea de a se identifica cu unul dintre punctele de vedere prezentate. Ce am remarcat în La topirea ghețarilor este fluiditatea dintre prietenie și iubire, și cum poate toate despărțirile se resimt la un moment dat la fel de puternic. Ana Săndulescu construiește două perspective bine individualizate, care reflectă complexitatea și diversitatea identității și experienței feminine. Între Lia și Espera există o continuitate, nu aș zice că sunt una și aceeași persoană, dar sigur la un moment dat au format un întreg. („Istoria ei se revarsă în mine” 1. Lia, p. 7; „Prietena mea era un om brizant, amuzant și curios. Exista și o chimie fizică între noi, un liant acrilic, iar asta făcea ca totul să fie mult mai/ palpitant. La surparea prieteniei, la topirea ghețarilor, mă întreb/ oare care ar fi soluția optimă pentru noi”, 20. Lia, p. 45).
Lia și Espera sunt identități feminine complexe, aflate într-o continuă căutare și înțelegere a sinelui, uneori chiar explorând modul în care relația dintre ele poate evolua. Iubirea dintre cele două este diferită – Espera o privește pe Lia ca pe o parteneră de viață („Lia are grijă de mine acum,/ un tip pe nume Victor/ îmi spune să mă bucur, că/ „oricum n-o să dureze mult”, 3. Espera, p. 12; „Sunt în parc cu Lia, stăm în iarbă undeva/ prin preajma lacului, ruminăm/ la parteneriatul nostru domestic; zâmbim”, 16. Espera, p. 38), pe când Lia se raportează dintr-o perspectivă aproape maternă („Mi-e teamă de starea asta paradoxală pe care am cuibărit-o în mine de când ea a plecat. Mereu am crezut că eu sunt mama. Așa mi-a dat impresia, asta m-a făcut să cred”, 12. Lia, p. 29). Cu toate acestea, relația dintre cele două evoluează într-un mod toxic, co-dependent, în final ajungând la o inevitabilă despărțire („În absența fricii e o persoană egoistă și rea,/ de parcă crizele alea apar când trebuie restaurată balanța”, 19. Espera, p. 44; „Tânjim după ce ne lipsește, scriem despre lucrurile care/ ne sunt negate, forțate, despre o prietenie neîmplinită,/ despre o mare pierdere”, 31. Espera, p. 70).
Volumul Anei Săndulescu explorează nu doar fricile și anxietăților unor femei care își descoperă identitatea, ci și importanța relațiilor dintre femei (de la prietenie, suroritate/sisterhood și iubire, până la despărțire și resentiment). Cele două prietene ajung să se consume una pe cealaltă, modul nedrept în care își proiectează „realitatea” și propriile așteptări le face să se îndepărteze una de cealaltă – reconcilierea fiind imposibilă. („Cu Espera, învățăm una de la alta, de aceea nu-mi voi mai petrece serile/ gândindu-mă la ce am pierdut, 24. Lia, p. 54; „credeam, și eu, și Lia, că am pierdut destul – nu mai știam cum s-o luăm de la capăt, ce să ne spunem și/ nici motivele pentru care ar fi trebuit să o luăm de la azi”, 25. Espera, p. 56; „îmi aduc aminte îmbrățișările ei soporifice, mici excese de zel care îmi înmuiau picioarele, oare cum o să fim când ne vedem data viitoare?” 28. Lia, p. 61).
La topirea ghețarilor este o carte despre prietenie și despărțire, despre suroritate/sisterhood și solidaritate, dar și despre o iubire neîmplinită, despre singurătatea pe care o simți când persoana pe care te bazai cel mai mult dispare.
4. Espera (p. 14)
Trupul Liei planează dintr-o parte-n alta
a garsonierei, în urma ei rămân doar
fire de praf, materie cenușie, în acest loc
ce nu-mi aparține și care e umplut pe jumătate
cu tabieturile altei femei, o fostă prietenă,
când sunt singură, nu știu pe ce să pun degetul,
nu știu dacă am voie să pun degetul.
Dacă această clipă ar deveni o amintire
aș boteza-o simplu: glitch sau
peculiar.
Ce ironic să înșirui plan după plan, orar după orar,
la final să aduni un sac de mătreață, de schemă și venă
mai bine te oprești și o iei de la capăt;
acum, când poteca noastră este prea puțin umblată,
o să coborâm la suprafața acestei lumi, a unei altfel
de păduri cu planșe împletite și cer senin,
o s-o scoatem la capăt Lia și cu mine?
Ana Săndulescu, „La topirea ghețarilor”, Casa de Pariuri Literare, anul publicării: 2021, nr. pagini 74
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu