„Iubirea nu e un vers liber”, de Susana Fortes, este povestea unei pasiuni, o carte cu accente de roman politic, cu atmosferă glamour și boemă artistică, în pragul izbucnirii Războiului Civil Spaniol. Apariţie nouă în colecţia Raftul Denisei (coordonată de către Denisa Comănescu), „Iubirea nu e un vers liber” a fost tradusă de Cornelia Rădulescu. Editura Humanitas Fiction şi citestema.ro vă invită să citiţi un fragment.
În vara anului 1935, Kate Moore sosește la faimoasa Residencia de Estudiantes din Madrid, locul în care se întâlnește elita intelectuală republicană – Dalí, Salinas, García Lorca, Buñuel –, anturată de admiratori și personaje mondene. Tânăra americană, care dorește să-și continue studiile de literatură spaniolă, cunoaște aici o lume de revoluționari și visători, de artiști și întreprinzători, de idealiști și ariviști. Dar cel mai mult o va impresiona profesorul Álvaro Díaz-Ugarte, iar atracția va fi reciprocă. Într-un oraș în care totul se află, cei doi își trăiesc iubirea clandestină cu îndrăzneală și nonșalanță. Până când, într-un canal de irigații, apare cadavrul unui student, iar moartea acestuia începe să o obsedeze pe Kate. Întunecată de crimă, intrigi de stat și de alcov, sub ochiul atent al poliției politice, povestea lor de dragoste îi poate costa viața, iar pentru supraviețuire se plătește un preț imens în Spania anilor 1930.
„O poveste de dragoste cu o complex intrigă politică și detectivistică.” EL MUNDO
Fragment
De câteva zile, inima lui Díaz‑Ugarte bătea altfel şi nu putea face nimic ca s‑o împiedice. Se simţea ca un crai bătrân care se molipsise brusc de boala dragostei, tipică primei tinereţi. Era cuprins de nerăbdare. Abia aştepta să o vadă, percepând dureros fiecare minut, parcă avea o piatră în stomac. Uita orice alte angajamente. Nu‑i stătea capul la treabă, nu reuşea să se concentreze, era prizonierul gândurilor. Nu‑i ieşea din cap gestul ei de a‑şi da părul pe spate cu mâna, nici felul în care se uita la el, într‑o parte, zeflemitoare, cu o sprânceană ridicată. Fantaza imaginându‑şi pielea ei suavă sub atingerea mâinii sale, presiunea pântecului, răsuflarea caldă cu aromă de vanilie pe gâtul lui. De fapt, îl agasa să recunoască o dorinţă pe care nu ştia exact cum s‑o stăpânească. Un ilustru intelectual din generaţia de la ’27 mergea pe stradă visând cu ochii deschişi ca un băieţandru de cincisprezece ani. „Asta‑mi mai lipsea“, şi‑a zis.
La Puerta del Sol, un vânzător de ziare zdrenţăros, cu o şapcă în carouri prea mare pentru el, oferea El Heraldo. A cumpărat ziarul şi l‑a răsfoit în mers. Căuta vreo ştire despre băiatul dispărut. Era o zi de miercuri, una obişnuită din miezul verii, şi nu prea erau ştiri interesante. Domnişoara Alicia Navarro, Miss Europa 1935, fusese primită cu toate onorurile la Palatul Buckingham. Un fost agent de bursă care se lăsase de băutură înfiinţase în Ohio, Statele Unite, Asociaţia Alcoolicilor Anonimi. Poliţia năvălise în cazinoul din San Sebastián şi interzisese jocul de ruletă. O nouă colecţie de rochii de sezon putea fi văzută la popularele magazine SEPU, pe Gran Vía. Pe Cuatro Caminos deraiase un tramvai, producând şapte răniţi, dar toți scăpaseră uşor. La pagina de publicitate era anunţat produsul cosmetic La Bella Aurora, prezentat de un anume doctor Berry, menit să elimine pistruii de pe obraz şi folosit, pare‑se, de femei celebre, precum actriţa Shirley Temple sau aviatoarea americană Amelia Eckhart. Díaz‑Ugarte nu putea pricepe de ce ar dori cineva să‑şi elimine de pe piele ceva, după el atât de fascinant. Şi‑a amintit pomeţii lui Katherine Moore, sclipirea aurie care îi lumina obrajii şi bărbia cu sute de constelaţii minuscule. A simţit o ameţeală avangardistă.
Nu te mai gândi la ea, îi spunea partea raţională a minţii. O femeie ca asta nu‑ţi poate aduce decât necazuri. Nu credea că prezenţa ei în Spania ar fi fost rodul unui plan preconceput sau al indicaţiilor cuiva, aşa cum i se insinuase la minister, ci mai curând un dar al hazardului. Deşi faptul că miss Rachel Abramson, conducătoarea ei de studii, era o militantă socialistă a Comitetului Evreiesc American nu era tocmai de natură să uşureze lucrurile.
În definitiv, el încasa o leafă oficială şi avea înainte o carieră promiţătoare, datorată, în bună parte, căsătoriei. Brusca asociaţie de idei care îl făcuse să se gândească indirect la soţie i‑a strâns stomacul. Şi să simtă un mic spin în conştiinţă, deşi nu se întâmplase nimic care să‑l învinovăţească. Nimic ireparabil. Cel puţin, nu încă.
— Tu vezi‑ţi de treaba ta şi nu‑ţi complica viaţa, Álvaro, îi spusese subsecretarul de stat cu care era cumva prieten. La Madrid sunt sute de fete frumoase nesuspectate de nimic, care nu figurează în evidenţa nici unei ambasade şi nu cer prea mult în schimb.
Avea dreptate. Dar şi‑o complicase deja. Se aruncase cu capul înainte în hăurile complicaţiei. Ceva în el năzuia după turbulenţele ascunse, după cufundarea în adânc, după catastrofă.
Brusc, simţi nevoia să bea ceva. Traversă strada şi se aşeză la o masă sub o copertină. Granja del Henar de pe strada Alcalá era cafeneaua lui preferată, cu mese de marmură, ceas şi separeuri. Iarna aici aveau loc serate literare, căci era la doi paşi de redacţia revistei Cruz y Raya, iar vara avea o terasă plăcută şi umbrită.
— Ca de obicei, don Álvaro?
Nu erau mulţi clienţi la ora aceea, un cuplu două mese mai încolo şi un bărbat în vârstă mai departe, care citea ziarul. Aşteptând să vină berea, Díaz‑Ugarte a deschis din nou El Heraldo. La pagina mondenă era o fotografie a impresarului Daniel Strauss în uşa cazinoului din San Sebastián, alături de actriţa Anny Ondra, soţul acesteia, boxerul german Max Schmeling şi faimosul toreador Rafael, „Cocoşul“. Pagina de ştiri naţionale relata despre un nou consiliu de război convocat împotriva a şaptesprezece revoluţionari asturieni, soldat cu o condamnare la moarte şi șaisprezece la închisoare pe viaţă. A scos un oftat adânc, semn de plictiseală sau de îngrijorare, şi a trecut la pagina internaţională. Nici acolo lucrurile nu stăteau mai bine. Într‑un discurs ținut la Düsseldorf, Hitler anunţa alături de Goering organizarea unei forţe aeriene moderne, Luftwaffe. Pe o coloană alăturată, o ştire scurtă despre o ciocnire la graniţa cu Renania. A sorbit îndelung din bere şi şi‑a şters spuma cu dosul mâinii. Un gest vulgar, pe care nu l‑ar fi făcut niciodată dacă n‑ar fi fost singur, numai că în dimineaţa aceasta n‑avea chef de subtilităţi.
Se trezise prost‑dispus, cu o senzaţie de greutate pe umeri, care se accentuase în loc să dispară. Erau zile când se vedea dintr‑odată aşa cum era, un om zbuciumat, de aproape patruzeci de ani, cu ficatul obosit, cu o carieră literară care nu pornea şi cu sufletul pustiit. Nu ştia exact când anume începuse degringolada, când îl părăsiseră entuziasmul, bucuria începutului, încrederea în sine, inocenţa ideilor şi toate excesele culturale care caracterizaseră primăvara Republicii. Trecuseră doar patru ani de atunci, dar la un moment dat se petrecuse ceva cu el. Ceva total neaşteptat, aproape indecent. Ceva care făcuse ca, brusc, lumea să devină un loc pustiu, ca o arenă de coridă imensă peste care s‑a revărsat o ploaie torenţială, care a gonit toată lumea în afară de el, rămas singur în ploaie şi neştiind ce să facă cu viaţa lui.
traducere: Cornelia Rădulescu
Puteţi cumpăra cartea de la:
Susana Fortes s-a născut în 1959 la Pontevedra, în Galicia. A studiat istoria și geografia la Universitatea din Santiago de Compostela și istoria americană la Universitatea din Barcelona. A trăit o vreme în Statele Unite, unde a predat limba spaniolă și istoria artei. În prezent este profesoară la Valencia și colaborează la publicațiile El País și La Voz de Galicia, precum și la reviste de cinema și literatură. Primului său roman, Querido Corto Maltés (1994), i-a fost acordat Premio Nuevos Narradores. I-au urmat Las cenizas de la Bounty (1998), Tiernos y traidores (1999), Fronteras de arena (2001), roman finalist la Premio Primavera, El amante albanés (2003), finalist la Premio Planeta, El azar de Laura Ulloa (2006), recompensat cu Premio de Narrativa de la Crítica Valenciana, Quattrocento (2007), Esperando a Robert Capa (2009), distins cu Premio Fernando Lara de Novela, La huella del hereje (2011), Iubirea nu e un vers liber (El amor no es un verso libre, 2013; Humanitas Fiction, 2021) și Septembrie poate aștepta (Septiembre puede esperar, 2017; Humanitas Fiction, 2019), care a primit Premio Turia a la Mejor Contribución Literaria în 2018. Cărțile Susanei Fortes sunt traduse în peste 15 limbi.
Sursa fotografiei scriitoarei: arhiva personală
scrie un comentariu