cronici recomandări

Cum să recunoști că ai fost abuzat când nu poți nega că ai consimțit? – despre „Consimțământul” de Vanessa Springora

„Lipsa, lipsa de iubire ca o sete care absoarbe tot, o sete de junkie care nu se mai uită la calitatea produsului pe care-l primește și-și injectează doza letală cu convingerea că-și face un bine. Cu ușurare, recunoștință și beatitudine.” – Consimțământul de Vanessa Springora

Cartea care a reușit să „ademenească vânătorul” și să-l închidă între propriile coperți, Consimțământul de Vanessa Springora, directorul editorial al Éditions Julliard, a apărut recent la Editura Polirom, fiind unul dintre titlurile de interes din această toamnă. 

Editoarea franceză a provocat un cutremur în lumea literară odată cu acest volum autobiografic, actualmente în curs de adaptare cinematografică, în care a povestit o parte din copilăria sa și relația abuzivă, la vârsta de paisprezece ani, cu scriitorul G.M. (Gabriel Matzneff, anchetat ca urmare a acestei cărți, 33 ani mai târziu). Cu un tată cu personalitate explozivă de care mama ei va divorța până la urmă, Vanessa rămâne cu „un apetit insațiabil pentru lectură” și „o nevoie nestăvilită de a fi privită”. La una dintre cinele mondene la care participă mama sa, îl întâlnește pe G. care, de la bun început, o va fixa cu privirea și va încerca să o seducă prin stratageme care vor merge direct la țintă.

Uluitor este că, în acea decadă, cărțile lui G. M. descriau astfel de relații cu minori, inclusiv practicarea turismului sexual, însă lumea literară hrănea haloul toxic din jurul unui prădător. Nici poliția și nici autoritățile pentru protecția copilului nu gestionează corespunzător situația și nu anchetează până la capăt faptele, iar relația continuă să se desfășoare, urmând tiparul unei relații abuzive și manipulatoare.

Pentru Vanessa, la acea vârstă încă fragedă, literatura și ficțiunea se împletesc cu realitatea, crede că iubirea pentru G. merită un sacrificiu întocmai ca în Romeo și Julieta. Când își dă seama, cu groază, că ceea ce trăiește nu e iubire și nici o relație sănătoasă („Cum să recunoști că ai fost abuzat când nu poți nega că ai consimțit? Când, dimpotrivă, ai simțit dorință pentru acest adult care a binevoit să profite de asta? Ani întregi m-am luptat și eu cu noțiunea de victimă, nefiind în stare să mă recunosc în ea”), niciun adult din jurul ei nu o salvează, nu intervine. Se desprinde și refuză să îl mai vadă pe G.M. care va continua să o hărțuiască de-a lungul anilor, trimițând scrisori inclusiv la locul de muncă actual și scriind o carte despre relația lor, dintr-o perspectivă alterată, departe de realitate). În nicio clipă nu este de învinovățit ceea ce simțea ea pentru acel om trecut de cincizeci de ani la acel moment, ci doar ceea ce acesta din urmă pretindea că simte față de un minor, față de toți minorii despre care a scris în cărțile sale care au fost retrase de la vânzare (nu de către toți furnizorii însă) abia anul trecut.

Vanessa Springora amintește, în acest volum, inclusiv de scrisoarea deschisă din 1977, „în favoarea dezincriminării relațiilor sexuale dintre minori și adulți”, publicată în Le Monde, și semnată și susținută de „intelectuali străluciți, psihanaliști și filosofi de renume, scriitori în perioada lor de glorie, cei mai mulți de stânga”, printre care se numără Roland Barthes, Gilles Deleuze, Simone de Beauvoir, Jean-Paul Sartre, André Glucksmann, Louis Aragon. Nu toți acești intelectuali au revenit ulterior asupra demersului. Iată că, în lumina anului trecut, cartea Vanessei face dreptate inclusiv pentru celelalte victime care nu și-au dat consimțământul decât pentru ceea ce credeau că e iubire, nu abuz deghizat și perfid. Iar lumea literară, în marea majoritate, a închis ochii în fața unei situații care nu ar fi trebuit să existe, de la bun început, în niciun caz promovată prin intermediul cărților lui G. M.

„Locul meu de joacă e împărăția cărților”, scrie Vanessa despre copilăria ei. Iată că aceeași împărăție salvează o parte din identitatea copilului de atunci, recuperează și reîntregește un adevăr pe care adulții din acei ani s-au făcut că nu îl văd, lăsând loc justiției actuale să intervină.

O carte exemplară și esențială, cu un rol de neegalat, Consimţământul a fost distinsă în 2020, anul apariției, cu Premiul Jean-Jacques Rousseau pentru autobiografie şi Grand Prix des Lectrices de ELLE la categoria Document.

Vanessa Springora, „Consimţământul”, Editura Polirom, anul publicării: 2021, nr. pagini: 216, traducere din limba franceză şi note de Alexandra Cozmolici


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Eric Ward pe Unsplash

despre autor

Mihaela Pascu-Oglindă

Scriitoare şi critic literar, absolventă a Facultăţii de Limbi și Literaturi Străine și a masteratului de Teoria și Practica Editării de Carte, Universitatea București.

A debutat cu poeme în antologie în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, Vellant, 2016. Primul roman, „Camera de probă”, a apărut în 2017 la Editura Eikon, urmat de „Memoria corpurilor” în 2018 și volumul de poezii „Mijloace nefaste de supraviețuire” (2021).

Din octombrie 2019 a înființat clubul de lectură CititOARE care se organizează lunar. Cronicile de carte apar pe citestema.ro și în Suplimentul de cultură.

scrie un comentariu