evenimente

Mario Vargas Llosa în dialog cu Mircea Cărtărescu în deschiderea primei ediții a Festivalului Literar al Scriitorilor organizat la Malaga

scris de citeste-ma.ro

Mircea Cărtărescu este invitat să deschidă alături de Mario Vargas Llosa prima ediție a Festival Literario de América y Europa „Escribidores“, organizat la Malaga, în perioada 2–5 martie.

Miercuri, 2 martie, la ora 19.30, Auditoriul Edgar Neville din Malaga va găzdui dialogul dintre Mario Vargas Llosa și Mircea Cărtărescu cu tema „Literatura pentru o lume nouă“. Întâlnirea va fi moderată de scriitoarea spaniolă Mercedes Monmany.

A doua zi, joi, 3 martie, Mircea Cărtărescu este așteptat la Sevilla unde vor fi organizate două întâlniri cu publicul. Prima va avea loc la Facultatea de Filologie a Universității din Sevilla unde Mircea Cărtărescu va purta un dialog cu jurnalistul Pablo Bujalance și cu traducătoarea operei sale în limba spaniolă, Marian Ochoa de Eribe, iar cea de-a doua la Librería Verbo, Calle Sierpes.

Opera lui Mircea Cărtărescu este publicată în limba spaniolă la prestigioasa editură Impedimenta din Madrid, unde au apărut până în prezent unsprezece titluri semnate de scriitorul român. Cel mai recent roman al său, Solenoid, publicat în spaniolă în 2017, a fost extrem de bine primit de critica literară și de presa culturală spaniolă și sud-americană, fiind desemnată cea mai bună carte din 2017 în La VanguardiaEl PeriódicoThe New York Times en español și bucurându-se de cronici entuziaste în numeroase alte publicații. În toamna anului 2021 a apărut splendida antologie Poesia esencial, în traducerea lui Marian Ochoa de Eribe și a Etei Htrubaru.

despre autor

citeste-ma.ro

Citeşte-mă! Citeşte, mă!

scrie un comentariu