O cunoștință de-a mea – traducătoare de maxim succes, cu peste 20 de romane traduse până acum, dacă nu mai multe, că până și eu le-am pierdut numărul –, să-i zicem Manu, deși n-o cheamă așa, vrea să-și cumpere o garsonieră. Garsonieră, două camere, demisol, pod, mansardă, nu contează, dar să fie în centru, că aici are serviciu, aici știe zona, aici stau rudele, prietenii, etc. Plus că aici a și locuit, timp de mulți ani. Buuun! Doar că bugetul ei e cam limitat. Ori de câte ori mi-a trimis vreun link imobiliar, sau când am fost împreună la niște vizionări, așa, doar ca să nu meargă singură, m-au turtit prețurile. Toate erau peste sau în jur de 1500 Euro\metrul pătrat. N-a găsit nimic, deocamdată. Ori blocul avea bulină, și nu putea să ia credit, ori tavanul era spart, ori toți vecinii erau de culoare, ori anunțul prezenta alte date decât situația din teren, și așa mai departe.
Ieri seară mă sună foarte entuziasmată:
– Bill, țipă ea în telefon, ai văzut mail-ul de la mine?
– Nu, zic, despre ce-i vorba?
– Bill, țipă ea în telefon, o minune! Piața Coșbuc, două camere decomandate, 54 de metri pătrați, curat, frumos, fix lângă serviciul meu, la doi pași de Casa Poporului, doar 850 de Euro metrul pătrat!
– Nu se poate, zic, e prea ieftin!
– Așa am zis și eu, dar e adevărat, ți-am trimis link!
Mă uit, îi arăt bomba și nevesti-mii, nevastă-mea sare pe telefon și începe o discuție amazonică între cele două, pe care n-o mai reproduc. Ideea era să nu rateze șansa, să meargă acolo, să sune la prima oară și să vadă direct cum stă treaba, indiferent că e vorba de un bloc în pioneze, sau că zona urmează să fie demolată, sau că apartamentul există, dar arăta altfel, înainte de a lua foc, etc.
Azi s-a lămurit misterul: apartamentul e, arată fix ca în fotografii, costă cât scrie, doar că e vorba de Piața Coșbuc din orașul Galați, nu Piața Coșbuc din orașul București.
Decât atât.
Imagine de Sephelonor de la Pixabay
scrie un comentariu