cronici recomandări

O rană pe obrazul Europei moderne – despre „Opt sute de metri, o mie șase sute de pași până la tine” de Simona Ferrante

scris de Stela Călin

Există în literatură cărți necesare, nu doar prin stilistica ori mesajul lor, ci și pentru că ne împiedică să uităm. Să uităm fapte petrecute în istoria recentă, fapte care au configurat harta actuală a Europei, însă care au dat și măsura ororii, dar și a umanității, într-o situație de criză.

O astfel de carte – lectură obligatorie pentru iubitorii de literatură și pasionații de studiul istoriei – este romanul Simonei Ferrante, „Opt sute de metri, o mie șase sute de pași până la tine”.

Profesoară de literatura română, cadru didactic-metodist, autoare de proiecte culturale, editoare, traducătoare și, nu în ultimul rând, autoare de romane, povestiri și nuvele, Simona Ferrante, născută la Timișoara, actualmente rezidentă în Franța, ne propune în acest al doilea roman al său o incursiune, deopotrivă pătrunzătoare și plină de empatie, în lumea dezrădăcinaților, a celor obligați de vitregiile istoriei să-și găsească o altă patrie.

„Nu există război drept sau justificat, atunci când mor oameni nevinovați”, spune Simona Ferrante care mai menționează și că „Cel mai greu, la scrierea acestui roman, mi-a fost să mă poziționez de o parte sau de alta a frontului”, pentru că „nu pot lua partea niciuneia dintre etniile implicate în războaiele care au dus la dezmembrarea Iugoslaviei lui Tito”.

Inspirat de războiul din fosta Iugoslavie și migrația forțată provocată de acesta, romanul Simonei Ferrante pune lupa atât pe destinele câtorva fugari și pe dramele ce le însoțesc ruperea de propria patrie, cât și pe reconfigurarea hărții personale a celor cu care istoria a fost blândă, neforțându-i la a-și părăsi țara, dar care, printr-un joc al sorții, intră în contact cu cei dintâi.

Romanul urmărește, pe de o parte, destinele unor tineri de naționalități diferite (Anja, Branko, Yasem, Meryem, Adrian), forțați să fugă din calea războiului și a regimurilor opresive din fosta Iugoslavie și România, și modul în care, în ciuda durerii, fricii și pierderii, aceștia reușesc să-și păstreze speranța, demnitatea și umanitatea. Pe de altă parte, Hélène, coordonatoarea Centrului de Urgență pentru Migranți, este o tânără căreia viața i-a oferit șansa unei țări stabile (Franța) și a unui trai îndestulător și care, cu toate acestea, „se trezea animată de dorința de a fi utilă”.

Viețile lor ajung nu doar să se intersecteze prin voia istoriei, ci, într-o logică superioară a umanității care unește, poveștile lor interconectate dezvăluie trăiri profunde despre exil, identitate, prietenie și iubire – toate plasate pe fundalul tensionat al războiului, al refugiaților și spitalelor, al caselor incendiate, al bătrânilor rămași fără copii.

Mergând pe urmele personajelor lui Ferrante nu poți să nu-ți pui întrebări dureroase. Ce dramă e mai profundă: cea a celui care rămâne, mai sărac cu un fiu sau cu un soț, sau a celui care pleacă spre o nouă lume, mânat de vitregiile istoriei? Care e patria ta: țara în care te-ai născut sau țara care te respectă ca cetățean, oferindu-ți libertate și demnitate? Ce tabără să alegi atunci când te afli în mijlocul războiului orgoliilor părinților de etnii ori naționalități diferite: pe cea a sârbilor, pentru că tata e sârb, iar „sârbii sunt puternici, noi suntem oameni de caracter”, sau a mamei, care e croată?

Dincolo de narațiunea densă, este de remarcat echilibrul stilistic și compozițional al romanului – modul în care duritatea unor realități colective (lagăre de refugiați, coridoare de spital), crunte și absurde în același timp, este echilibrată de duioșia unor trăiri și senzații trecute, personale, plasate în spații intime (bucătăria bunicii), parcă pentru a sugera că în mijlocul haosului și durerii poate exista bucuria rememorării, a parcurgerii în sens invers a drumului către propriile rădăcini.

Prin temele tratate, romanul Simonei Ferrante este o poveste extrem de actuală și relevantă,  făcându-l o lectură necesară, despre umanitate și solidaritate, dar și despre distanța dintre oameni – uneori fizică, alteori sufletească – și  puterea de a merge înainte, pas cu pas, spre ceilalți.

Simona Ferrante, „Opt sute de metri, o mie șase sute de pași până la tine”, Editura pentru Artă și Literatură, anul publicării: 2025, nr. pagini: 200

Cumpără cartea:

Dacă ţi-a plăcut ce ai găsit aici, susţine site-ul citeste-ma.ro:


Fotografie reprezentativă: Paul Magaling / Unsplash

despre autor

Stela Călin

Citesc de când mă ştiu, cu aceeaşi plăcere cu care ascult muzică, văd filme, privesc fotografii, având senzaţii diferite, dar acelaşi feeling: mă transpun într-o poveste, într-un univers paralel, în care imaginarul nu are limite, posibilul şi imposibilul se împletesc şi, de ce nu, se confundă…

Savurez cu aceeaşi plăcere o ceaşcă de cafea şi o lectură bună, recunoscătoare că există cărţi, că s-au inventat semnele acestea, numite litere, pe care oamenii talentaţi le folosesc pentru a scrie poveşti…

Îmi place, în egală măsură, să citesc, dar şi să discut cu alţii, pasionaţi ca şi mine de lectură, despre impresiile şi sentimentele stârnite de o carte. Iar dacă numărul celor cu care pot să discut despre cărţile citite este mai mare ca simplul meu cerc de prieteni, cu atât mai bine… Bun venit în lumea mea, prieteni!

adaugă un comentariu

scrie un comentariu