Recuperarea memoriei și iubirea în timp de război – despre „Serenadă pentru Nadia” de Zülfü Livaneli

„Din mine se ivea o altă femeie, iar aceasta ținea piept lumii.” – Serenadă pentru Nadia, Zülfü Livaneli

Ficțiunea istorică ocupă deja un loc deosebit în inimile cititorilor îndrăgostiți de colecția Raftul Denisei din cadrul Editurii Humanitas. Un autor îndrăgit de iubitorii acestui gen, Zülfü Livaneli, își bucură publicul, de data aceasta, cu romanul Serenadă pentru Nadia, un demers sârguincios care pune în centrul său tragica scufundare a vasului Struma la 24 februarie 1942.

Autoare decorată de statul francez cu Legiunea de Onoare, Zülfü Livaneli arată, în cărțile sale, societatea turcă așa cum e, zugrăvind, inclusiv în Serenadă pentru Nadia, tot ceea ce o atrage la Istanbul, dar și aspectele negative ale unor convingeri care duc adesea la violență. De data aceasta, cadrul temporal cuprinde anii 1938-1942 și anul 2001 când Maya Duran, asistent în cadrul departamentului de relații publice al Universității din Istanbul merge la aeroport pentru a-l întâmpina pe bătrânul profesor Maximilian Wagner, profesor de drept de origine germană.

Dacă agitația marelui oraș pare să fie decorul timpului prezent, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, în tinerețea profesorului Max Wagner, se naște o frumoasă poveste de iubire între acesta din urmă și Nadia. Ascensiunea la putere a lui Hitler („Lumea ni se părea frumoasă. Din când în când se vorbea despre un fost caporal pe nume Adolf care provoca tulburări prin berăriile din Munchen și care intra în conflict cu poliția dar, în general, se făcea haz pe seama lui. Nu-l lua nimeni în seamă”) înseamnă și începutul prigoanei și asupririi evreilor, astfel că cei doi decid să plece din Germania. Din nefericire, pentru că era evreică, Nadia e dată jos din trenul care ar fi trebuit să îi salveze pe amândoi. Din acel punct începe cursa contracronometru a lui Maximilian Wagner pentru a-și salva tânăra soție și pentru a putea fi din nou împreună.

Maya Duran descoperă povestea tulburătoare a vieții profesorului și a vasului Struma, torpilat de o navă rusească în vreme ce era tras spre Șile. Salvarea Nadiei nu a mai fost posibilă, iar pe malul Mării Negre, veșnicul îndrăgostit, ajuns el însuși acum la final, îi va cânta la vioară serenada pe care i-o compusese și dedicase. „Ascultam muzica și contemplam imaginea acelui bărbat îmbrăcat în palton, care stătea pe țărmul mării Negre și cânta la vioară”, va spune Maya Duran cu puțin înainte de a-i salva viața profesorului aflat în vizită cincizeci și nouă de ani mai târziu.

În timp ce încearcă să își trateze oaspetele cum se cuvine, Maya încearcă să își repare comunicarea cu fiul adolescent și din ce în ce mai retras. Îi împărtășește acestuia faptul că e urmărită de mai mulți oameni care îl spionează pe Maximilian Wagner și îl roagă să afle mai multe despre profesor. Fratele Mayei, cu viziuni politice diferite, reprezintă fracțiunile existente în societatea turcă:

„Sunt fratele tău, dar dacă este să ne gândim la viețile noastre și și la viziunea noastră asupra lumii, este ca și cum am fi doi străini!”.

Prezentul nu le oferă aceeași înțelegere a trecutului care, pentru Maya, nu poate fi negat și nici lăsat în urmă, fiind parte din cine ajunsese să fie și o moștenire care nu poate fi renegată. Războiul, pierderea bunicilor, masacrele din istorie nu au cum să nu rămână în memoria colectivă, iar un popor care își uită trecutul este condamnat să îl repete:

„Toate familiile din Turcia au asemenea taine. Dacă o țară își pierde mai bine de jumătate din populație, faptul acesta n-are cum să nu se răsfrângă și asupra familiilor care o alcătuiesc. Cei mai mulți dintre membrii familiilor respective nici măcar nu sunt la curent cu aceste secrete. Când s-a prăbușit imperiul, unii au venit aici din Balcani, alții din Caucaz, alții din Orientul Mijlociu. Cu toții au supraviețuit unor astfel de masacre. Oameni care au luptat pe nouă fronturi… Din pricina aceasta, familiile și neamurile au ajuns să se amestece între ele”.

Fără îndoială, Zülfü Livaneli readuce în atenția cititorilor din întreaga lume tragedia scufundării vasului Struma, cu 769 de evrei la bord, tocmai pentru a reaminti cât de importantă este păstrarea vie a unor astfel de crime și cât de condamnabile sunt, indiferent de epocă, războaiele.

Tragedia ar fi putut fi evitată, însă mrejele războiului și tensiunea implicită dintre state a făcut ca nava să rămână blocată zile întregi în apele Mării Negre: „Guvernul turc era convins că destinația reală a călătorilor de pe vas nu era Palestina, ci Istanbulul. Date fiind împrejurările războiului, autoritățile nu aveau intenția să-i primească pe cei 769 de evrei. Turcii își doreau ca motorul să fie reparat, iar nava să-și continue drumul, numai că formula aceasta nu era agreată de guvernul englez”. În același timp, pe când se găsise o portiță de salvare, iar Maximilian se îndrepta cu o barcă spre navă pentru a o salva pe Nadia, tragedia s-a produs. Un singur supraviețuitor, un tânăr de 19 ani, a rămas să spună, din nou și din nou, de-a lungul întregii sale vieți, povestea tuturor sufletelor pierdute în acea zi. Adevărul s-a aflat tot mai târziu, ca de fiecare dată după orice război:

„Adevărul a fost revelat la ani de zile după aceea, grație unui cercetător german care fusese abilitat în acest sens de procuratura din Frankfurt. Struma fusese torpilată de submarinul sovietic SC-213, căci Stalin dăduse instrucțiuni ca orice vas neidentificabil care circula pe Marea Neagră să fie scufundat”.

Tardiv sau nu, adevărul a ieșit la iveală, chiar dacă la acel moment fuseseră pedepsiți alți oameni care nu puseseră nicio bombă la bordul navei, așa cum se speculase la acel moment.

Ape tulburi, acțiuni nejustificate, străini în cadrul unei singure societăți, totul pe fundalul speranței nemuritoare a binelui care va învinge în cele din urmă. Istanbulul Mayei Duran îi oferă prilejul de a merge pe urmele trecutului propriei familii în timp ce descoperă povestea vieții profesorului Wagner. Amândoi încearcă să facă pace cu ceea ce, în fapt, nu poate fi uitat. Serenadă pentru Nadia e un simbol fără vârstă al supraviețuirii, al iubirii care se poate naște chiar și pe timp de război și al datoriei colective de a nu uita trecutul și de a depune toate eforturile pentru a nu-l mai repeta.

Zülfü Livaneli, „Serenadă pentru Nadia”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2021, nr. pagini: 480, traducere şi note: Luminiţa Munteanu

---

Puteţi cumpăra cartea de la:

---

Fotografie reprezentativă: Joshua Earle / Unsplash