Pentru toți cei care s-au săturat despre biografism în poezie, ar face bine să nu continue cu citirea acestei recenzii, pentru că despre asta va fi vorba în volumul la care mă voi referi în continuare, ??? al Victoriei Tatarin. Și, evident, nu e vorba doar despre asta. Biografia nu face poezia by default.
Ceea ce mă frapează pe mine, de fapt, la acest volum este faptul că Victoria Tatarin are doar 19 ani și are totuși destulă forță, străpunge pagina până la mine, ca cititoare. Și aș mai adăuga la motivele de frapare și faptul că, în mare, o pot localiza ca stil, ca voce. Firește că i se poate reproșa că tinde să atragă atenția din dorința de a rupe fâșu’ poetic ca debutantă prin imagini mai mult sau mai puțin șocante, ca (și știu că s-a mai citat acest prim poem):
„Căutam cu scobiturile printre coaste pe rând o dată el, o dată eu un/ țesut moale pe care să îl poți străpunge cu limba, după să-l pătrunzi/ cu mâinile, să-l lărgești ca să intri tot… până să te întâlnesc credeam că/ asta e tot ce fac cuplurile căsătorite ani la rând” (p. 7), „Toate tipele din filmele de dragoste de căcat seamănă cu cele din filmele porno/ Toate tipele din filmele horror de căcat seamănă cu cele din filmele porno/ Toate tipele din documentarele de căcat seamănă cu cele din filmele porno” (p. 36), „Mi-am străpuns abdomenul/ Am scos de acolo o bucată putredă de carne și am pus-o într-un borcan/ prăfuit în care a murit o broască/ Broasca a înviat și mi-a zis mamă/ Am aruncat borcanul de la etajul patru/ A doua zi pe locul acela l-am văzut pe tata plângând” (p. 45).
Din punctul meu de vedere, ca debutantă la rândul meu, e și normal să vrei să atragi atenția, să folosești și imagini strong sau ciudate. Dar pe de altă parte, poeții de peste Prut au avut mereu mai mult cojones decât scriitorii români, mai ales că noi avem un canon literar, ei nu, ceea ce face scrisul lor mult mai viu, mai flexibil. Noi deja ne simțim apăsați de monștrii sacri și de propria noastră importanță literară. Asta e un atu pentru literatura basarabenilor. Normal că riști, ca debutant, dacă folosești imagini șocante, să fii etichetat în sens peiorativ, că doar din asta e compus scrisul tău, but I beg to differ, mai ales în cazul volumului Victoriei Tatarin. Eu cred că se pot regla aceste probleme pe viitor și că e un volum care reflectă vârsta la care a fost scris.
Și nu e vorba doar despre imagini care atrag atenția asupra lor, ci și despre o căutare de sine constantă și cât se poate de normală:
„am ieșit cu mama la plimbare/ cineva a strigat în urma mea:/ «curvo!!!»/ mama și-a întors capul” (p. 26), „În ziua când mama mea nu putea să nască Tatei i-a intrat o așchie în degetul mic de la picior A întrebat dacă pot s-o scoată i-au zis că o să fie mai rău De fiecare dată când o atingea un țipăt îi colora părul în negru Sângele diluat îi murdărea picioarele Așchia a crescut în carnea tatei Am 18 ani” (p. 28), „un bloc cu cinci etaje/ din centru până la Doina făceam doi pași/ în cele patru camere din inima mea încăpeau patru bărbați diferiți/ îi lăsam să intre și să lase semne cu markerul/ le făceam umbră sau le scuipam în cap/ păduchi ca toți ceilalți/ o haită de câini/ aveau mâinile mari cu miros de drojdie” (p. 46).
Într-o recenzie pentru revista Timpul, Romeo Aurelian Ilie spune despre poezia Victoriei Tatarin că frizează „uneori bunul simț al confesivității, care își «atacă» cititorul cu poeme în care se poziționează în lumina propriilor reflectoare, în ipostaze care, în mod normal, ar trebui să rămână intime”, referindu-se în mod explicit la poemul următor:
„Pereții spitalului îmi sprijină voma și o lasă să se prelingă/ Mă întind pe jos/ Rag și tremur ca o privighetoare fără pene/ Doctorul mă întreabă dacă e prima dată/ După operație mi-a arătat un boț de carne și sânge închegat/ Nu a fost un pas negândit dar sentimentul de a doua zi mi-a dictat ieșirea prin fereastră” (p. 44).
Îmi pare rău, dar nu sunt de acord. Sunt femeie și nu mi se pare deloc tasteless modul în care este reprezentat avortul în acest scurt poem. Sigur că putea să fie mai puțin brutală reprezentarea, dar cum scrii despre avort la 19 ani, mai ales că și experiența în sine, indiferent de vârstă, e cât se poate de hardcore? Expulzezi ceva ce creștea în tine și nu e tocmai alien-ul pe care îl naște Ripley, deși așa pare uneori. N-are cum să fie o experiență plăcută pentru o femeie.
Și dacă tot vorbim de avort, nici relațiile ratate/toxice nu puteau lipsi:
„tipul care își promitea trei copii/ tipul care îți gătea lasagna de 8 martie/ tipul care ți-a scris nouă poeme în volumul de debut/ tipul care ți-a citit din Bukowski gol în bucătărie/ tipul care dormea în balcon când se supăra pe tine/ tipul care te-a făcut să renunți la visurile tale despre Praga Bratislava sau București/ Tipul acela își lasă barbă și eu încă vreau să i-o scurtez o dată la două săptămâni ascultând Alt-J în balcon” (p. 12), „Eu sunt fata pe care o invitai la tine în februarie/ Eu sunt cea pentru care găteai lasagna la orice aniversare și de 8 martie…/ 22/ Nu am 22 de ani și vreau să plec/ Nu scriu atât de bine ca tine/ Fumez des nu pentru că vreau dar pentru că statistica spune că femeile sunt predispuse la a fi dependente/ ăsta e motivul pentru care în octombrie se organizează un festival al berii/ Poemul acesta trebuia să fie despre dragoste și despre cine sunt eu dar sunt femeie și nu scriu poezii de dragoste” (p. 13)
Personal, aștept să văd cum va evolua poezia Victoriei Tatarin pentru că chiar cred că are potențial.
Victoria Tatarin, ???, Casa de Pariuri Literare, anul publicării: 2021, nr. pagini: 61
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: Keszthelyi Timi / Unsplash
scrie un comentariu